8 agricultori gorjeni au solicitat adeverinţe de la APIA

146

agricultorAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a început încă din luna iulie să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii schemei de plată unică pe suprafaţă. Acestea sunt necesare fermierilor care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu agenţia.

Corina Dorobanţu, directoarea APIA Gorj, spune că fermierilor gorjeni li se pot elibera adeverinţe pentru terenurile cultivate dacă vor să contracteze un credit spre a-şi finanţa activitatea agricolă. De aceste adeverinţe nu pot beneficia fermierii selectaţi la controlul pe teren, fie el clasic sau prin sistemul de teledetecţie. În adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

8 adeverinţe eliberate

Potrivit conducerii APIA Gorj, până în prezent, instituţia judeţeană a eliberat un număr de opt astfel de adeverinţe fermierilor din Gorj solicitanţi şi beneficiari de ajutorul SAPS, care vor să obţină un credit spre a-şi dezvolta investiţia agricolă. „Ei nu trebuie decât să vină la noi şi le eliberăm adeverinţele cu suma ce o au de primit de la instituţia noastră pentru cererile pe teren. Banca de unde vor să facă împrumutul le va acorda astfel 80% din suma cuvenită din SAPS. Adeverinţele se eliberează numai pentru terenuri agricole cultivate, nu pajişti, iar fermierii trebuie să contracteze un credit pentru ceea ce au declarat în cererea depusă la noi pentru sprijinul SAPS. Pentru cele opt adeverinţe eliberate, suprafaţa totală este de 171,04 hectare”, a declarat directoarea instituţiei, Corina Dorobanţu.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here