“7T ”. Un proiect dedicat tinerilor

1298

Celor peste 10.000 de tineri târgujieni care au plecat la muncă în străinătate și părinților lor.
Încep acum prin a vă dezvălui o parte din programul meu de schimbare a Târgu-Jiului, programul unui potențial candidat pentru funcția de primar.
Și, pentru că un punct nevralgic în viața municipiului nostru o constituie populația, eu cred că cel mai neglijat segment al populației a fost și este tineretul, acei locuitori ai cetății cu vârsta până în 35 ani. Tg-Jiul a pierdut în ultimii 16 ani peste 20.000 de locuitori, iar dintre aceștia, mai bine de jumătate sunt tineri. Nu putem să ne facem că nu vedem, că peste 10.000 de tineri au luat drumul pribegiei, plecând la muncă în străinătate, părăsindu-și familiile, părinții, bunicii și copiii. De peste 16 ani, tinerii au fost neglijați de către municipalitate și autoritățile județene în așa fel încât au fost lăsați de izbeliște, la coada căruței, mereu cu mâna întinsă, privați de dreptul de a munci onest și de a-și câștiga demn traiul de zi cu zi.
Am demonstrat de fiecare dată că eu nu vin numai cu critici, ci la problemele pe care le-am depistat, am venit mereu cu soluții concrete, aplicabile. La fel cum am procedat și în cazul secetei, când am venit în sprijinul administrației inertă la problemele grave apărute și nepăsătoare față de om, vin și acum cu soluții viabile la serioasa problemă a tineretului ce macină de ani buni Tg-Jiul și întreg județul Gorj.
Scopul meu nu e să separ neghina din grâu și putregaiul din pădure ca să le arunc, pentru că ele oricum dispar de la sine. Scopul meu este ca, împreună cu voi să găsim tot ceea ce e mai bun și tânăr în acest municipiu, bine pregătit, onest și dornic să muncească la el acasă, pentru a putea să materializăm tot ceea ce eu numesc de aici înainte, ”Programul de reconstruire a Tg-Jiului”. În acest program, tinerii au un rol de seamă, cel mai important, deoarece ei vor fi parte din motorul principal al acestei urbe. Dacă mai vrem să existăm ca orașul lui Brâncuși de acum înainte, nu mai putem să fim nepăsători faţă de miile de tineri care pleacă la studii la Oxford, la Cambridge ori la Stanford și nu se mai întorc, sau care își risipesc tinerețea muncind ca sclavii pe plantațiile de căpșuni în Spania ori de măsline în Grecia. Nu că vârstnicii ar fi mai puțin importanți, dar dumnealor trebuie să aibă un trai liniștit, să fie aproape de copii, să-i vadă lângă ei, muncind în orașul lor și nu să le poarte de grijă că sunt plecați peste mări și țări. Și eu sunt părinte și-aș vrea ca fetița mea să poată munci în acest oraș și să nu se dezrădăcineze printre străini, dar azi, din păcate, trebuie să recunoștem cu toții că în Tg-Jiu, apoape că e imposibil. Tinerii sunt eroii care trebuie să aibă locul lor, pus deoparte și în industrie, și în agricultură, și în finanțe, și în cultură și învățământ, și în sănătate, și în turism, și în sport și agrement.
De aceea, primul lucru pe care îl voi face dacă voi fi ales primar al municipiului Tg-Jiu, va fi să implementez de urgență un proiect în care voi angrena și societatea civilă. Voi înființa la sediul Primăriei Tg-Jiu un compartiment de specialiști care să ofere gratuit consultanță în proiectele tinerilor anteprenori. Acest compartiment va fi dedicat numai tinerilor cu inițiativă, cărora le va asigura și un training adecvat. Acest compartiment va ajuta tinerii în acest program care va avea parteneri, pe lângă administrația publică și societatea civilă, universitățile și mediul privat. Prin acest parteneriat vom demara împreună cu voi un concurs de soluții, un program amplu pe care eu îl denumesc acum, generic, ” 7T ”.
” 7T ” va fi un loc în care orice tânăr cu inițiativă ce se va angrena va avea șansa să propună o soluție viabilă de întreprindere privată ce se va și materializa cu sprijinul nostru. Astfel, cele 7 domenii de acțiune vor fi: ”Tinerii în industrie”, ”Tinerii în agricultură”, ”Tinerii în finanțe”, ”Tinerii în cultură și învățământ”, ”Tinerii în sănătate”, ”Tinerii în turism” și ”Tinerii în sport și agrement”. Programul ”7T” va avea ca resurse de finanțare: bugetul local, bugetul fondurilor europene, bugetul statului și fonduri private. În acest program, ce se va derula pe durata unui an, pentru fiecare din cele 7 mari direcții de acțiune, vom premia primele 10 soluții autentice, viabile, de succes, generatoare de plusvaloare și de locuri de muncă, soluții cărora le vom asigura și finanțarea. Fiecare din cele 7 x 10 = 70 proiecte premiate va primi finanțare până când acestea vor deveni întreprinderi individuale. Pentru ca viabilitatea proiectelor să fie solidă vom da naștere, în Tg-Jiu, unui Parc Industrial 7T, amplasat într-o locație din oraș și care va fi conectat la șoseaua de centură, calea ferată și rețele de utilități publice.
Instituțiile de învățământ superior din orașul nostru angrenate în program, vor putea fi conectate direct la factorul economic și vor putea să se adapteze mai bine la piața muncii de așa manieră încât absolvenții acestora să beneficieze de împlinirea cu adevărat a visului de a fi inginer, economist, jurist, cadru didactic și sanitar etc. Altfel, acestea rămân doar simple creatoare de iluzii!
Estimez că tinerii, prin ei înșiși și cu spijinul nostru, vor crea pentru început cca. 1.000 locuri de muncă (cca.12-15 pentru fiecare proiect viabil), urmând ca pe viitor, prin dezvoltare și reinvestirea profitului, acestea să se multiplice în avalanșă. De asemenea, după numai 3 ani de la demararea programului, datorită noilor activități economice, a locurilor de muncă și a plusvalorii realizate, rezultă o mărire a veniturilor la bugetul local cu mai bine de 25-30%, bani din care Primăria Tg-Jiu va putea să realizeze și alte investiții în infrastructură. Dacă astfel de proiecte au fost posibile și în alte orașe ale țării, de ce nu ar fi posibile și în Tg-Jiu? E doar un simplu act de voință!
Acesta e doar unul din proiectele propuse de mine pentru reconstrucția Tg-Jiului, iar în viitor veți afla și de celelalte. Dragii mei, NU vă temeți de schimbare, schimbăm împreună TOTUL, nu numai o administrație învechită, uzată fizic și moral și care s-a dovedit falimentară timp de 16 ani pentru Tg-Jiu!
Nu uitați! Toți politicienii răi, sunt ”votați” de oamenii buni care nu se prezintă la vot.
Victor Banţa – PNL Gorj

4 COMENTARII

  1. Proiectul propus de Victor Banța pentru atragerea și integrarea tinerilor în muncă este oportun și eficient în măsura în care se generalizează la nivelul întregului județ ( din calitatea de consilier ) prin explorarea unor noi oportunități. Inițiativa este demnă de valorizat prin crearea unei opinii politice propraxis, prin mobilizarea factorilor decizionali altruiști care să caute și impună noi domenii și edificarea a noi obiective în locul celor perimate. Nimic nu poate fi desfințat fără a pune ceva în loc și niciun cetățean al cetății valid și apt nu trebuie să rămână în afara practicii sociale. Victor Banța are potențial organizatoric, intelectual și istoric ce-l recomandă pentru obiectivarea reperelor inițiate cu condiția de a-și creea un colectiv larg structurat pentru ceea ce își propune respectiv agricultură, turism, industrie, informatică, sănătate, cultură, edilitare, social. El poate pune în practică proiectul ori proiectele sale fără a-și condiționa obținerea funcției întrucât urbea îi va aprecia realizările și nu bunele intenții. Cred însă că va găsi resurse și înțelepciunea de a deveni un lider autentic susținut civic și politic ceea ce – sincer – îi doresc și îmi place să cred că va și ajunge. Succes !

  2. Pentru tanarul care mi-a scris epistola de mai sus, as vrea sa ii raspund direct, pe mail, messenger etc. chiar si pe retelele de socializare si nu sub masca anonimatului. Totusi, vreau sa iti spun draga tanar plecat din tara ca, partial ai dreptate in ceea ce scrii aici, insa eu abia am inceput sa expun o strategie a orasului nostru, strategie pe care o detin si care e conceputa de mine si de niste simpli targujieni dotati cu vointa, stiinta si putinta, dar pe care NU am avut ocazia sa o aplic in mun Tg-Jiu, pt simplul fapt ca nu am avut astfel de atributiuni de serviciu nici ca prefect nici ca simplu consilier judetean. De aceea vin aici si acum si propun astfel de strategii, pe care le voi si implementa numai daca targujienii ma vor mandata sa fac asta. Restul sunt basme!

  3. De ce conditionati acest demers cu numirea dumneavoastra in functia de primar…de ce nu o faceti benevol? De ce nu va sacrificati timpul, resursele fizice si financiare de dragul tinerilor, pur si simplu, daca tot tineti atat de mult la ei…de ce va trebuie o functie ca sa faceti bine? Aveti suficiente relatii si sunteti angrenat in conducerea orasului si judetului de mult timp. Nu sunt la curent cu viata politica a orasului, dar din cate imi aduc aminte ati fost sau sunteti prefect. Cred ca beneficiati de suficiente parghii pentru a face lucruri pentru acest oras pur si simplu. Numele dumneavoastra e cunoscut de toata lumea. Din punctul meu de vedere, faptul ca puneti o asemenea conditie, ma face sa cred ca nu e deloc sincer acest demers, ci doar o strategie de a castiga alegerile…nu asa se face…pentru ca lumea nu mai „pune botul”, ca sa folosesc o expresie din randul tinerilor…si ca sa va dau un insight din randul tinerilor, sa stiti ca plecam nu pentru ca nu suntem bagati in seama sau ca nu ni se acorda credit, ci pentru ca nu exista oportunitati aici…pana acum oamenii de aici s-au axat doar pe afaceri interne si circuite inchise de curgere a banilor…nu a existat o strategie de pastrare a valorilor culturale in oras, nu a existat o strategie de dezvoltare economica macar pe termen mediu…nu a existat o strategie de dezvoltare turistica a orasului macar pe termen mediu…nu exista o strategie de dezvoltare a educatiei preuniversitare si universitare macar pe termen mediu…de ce credeti ca daca ati fi primar, toate aceste probleme s-ar rezolva miraculos Eu unul sunt dispus sa ma intorc acasa, dar daca nu s-a creat pana acum o baza solida, un fundament pe care acest oras sa se dezvolte, sunt convins ca nici copiii mei nu vor apuca sa vada o dezvoltare uniforma, bazata pe respect fata de societatea civila, cu drag fata de comunitate si fara foamea asta stupida de bani care a caracterizat clasa politica de dupa ’89. Imi pare rau, dar nu cred absolut nimic din ceea ce spuneti, chiar daca poate o spuneti sincer. V-ati trezit prea tarziu. Si v-as da si un sfat, daca imi permiteti: Daca vreti ca orasul sa-si pastreze tinerii, puneti in varful orasului un tanar, curajos, ancorat in problemele tinerilor, cu dorinta, ambitie, cu bun simt, cu respect, cu un caracter frumos, cu demnitate si cu un brat puternic pentru a tine sabia dreptatii in mana.

    • Il inteleg foarte de bine pe acest „tanar care a plecat din Tg-Jiu” si el, am aceleasi frustrari, ma revolt la fel in sinea mea si imi pun si eu aceleasi intrebari. Pe de alta parte, pot sa inteleg ca din pozitia de consilier judetean sau ce e Banta acum, nu poti face mare rahat in ograda aia plina de dinozauri pradatori, ce sfasie orice initiativa cu iz de sange proaspat. In plus, nu pot sa nu remarc initiativa lui, cu aproape un an inainte de alegeri, ce se refera la un proiect ce pare realizabil, nu utopii de campanie electorala. Nu simt limbaj de lemn sau poliloghii fara substanta, omu’ a venit si a pus pe masa ceva concret, despre care ne putem informa cu totii. Omul pare sincer, implica tinerii impreuna cu el, ne-a dat timp sa verificam daca bate campii sau nu, spre deosebire de contracandidatii lui, care pun pariu ca o sa apara in pragul alegerilor, precum ciupercile dupa ploaie. As vrea sa-i vad si pe ceilalti acum, sa-i vad cum se iau voiniceste la tranta, pentru binele orasului, sau poate sunt antrenati sa reziste doar o runda de alegeri de 2 saptamani sau cat o tine campania, poate doar pe afisele elctorale, ma rog, nu vreau sa fiu rautacios aiurea. Oricum, Victor Banta, eu o sa te votez! Poate baga astia votu prin corespondenta pana atunci, sau poate o sa fiu pe-acasa, sau daca ma supar, o sa fac precum Tiriac la Paris, pentru ca nu uita, diaspora a mai facut o minune toamna trecuta, Insa fa ceva pentru parintii si prietenii nostri de acolo ca ASA NU SE MAI POATE!

      • @Alin din Saragossa ! Iti raspund la mesajul tau si iti spun, SINCER ! ASA NU SE MAI POATE ! Tocmai de aceea ma implic si va propun sa facem impreuna un altfel de Tg-Jiu, o cetate trainica si pe care sa o construim impreuna de jos, din temelii, de la baza la varf! Si eu vreau ca fiica-mea sa poata studia si munci aici, acasa. Si eu vreau ca prietenii mei sa nu-i mai injure pe Carciumaru si Calinoiu ca au distrus Gorjul si Tg-Jiul. Si eu vreau ca rudele mele sa nu mai vina sa ma intrebe daca ii pot ajuta sa se angajeze pe undeva si sa fiu neputincios la aceste solicitari. Siu eu vreau sa am o pensie si sa traiesc linistit si sanatos la mine in batatura pana mor. Si eu vreau ca toti acesti oameni din orasul meu , vioi si isteti, dornici de munca, sa fie mai luminosi la fata, sa se desavarseasca la ei acasa si sa nu ii mai vad crispati si suparati ori cu capetele plecate si umerii lasati de griji! ASA NU SE MAI POATE! Hai sa facem impreuna ceea ce avem de facut!

Dă-i un răspuns lui Victor Banta Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here