Acum 75 de ani, la 2 septembrie 1945, s-a încheiat, oficial, cel de-Al Doilea Război Mondial, odată cu semnarea actului capitulării necondiționate a Japoniei. Prin atacul declanșat la 1 septembrie 1939, de către Germania hitleristă asupra Poloniei, a început cel de-Al Doilea Război Mondial, cea mai mare conflagrație a lumii. Ea a antrenat 62 de state, pe teritoriul cărora locuia o pondere de 80% din populația globului. Acțiuni militare au avut loc pe teritoriul a 40 de state, fiind mobilizați 110 milioane de oameni. În război au murit între 50 și 55 de milioane de persoane, dintre care 27 de milioane au fost ucise pe front.
În Europa, războiul se încheiase la 9 mai 1945
Ultimele bătălii de pe teatrul european de război al celei de-a doua conflagrații mondiale, care au dus la capitularea necondiționată a Germaniei Naziste au avut loc în aprilie și începutul lui mai 1945. Pe 25 aprilie, trupele sovietice și americane au făcut joncțiunea, tăind practic Germania în două. Primele unități aliate care au intrat în contact au fost Divizia americană de infanterie a 69-a din cadrul Armatei I americane și Divizia sovietică a 69-a de Gardă din cadrul Armatei sovietice a 5-a de Gardă. Întâlnirea s-a produs la Torgau, pe râul Elba. Pe 27 aprilie, în vreme ce forțele Aliaților se apropiau de Milano, dictatorul italian Benito Mussolini a fost capturat de partizanii italieni. Mussolini încerca să fugă din țară și călătorea în mijlocul unui batalion german de artilerie antiaeriană. Pe 28 aprilie, Mussolini, Clara Petacci, (amanta dictatorului) și câțiva oficiali fasciști italieni capturați odată cu el au fost duși la Mezzegra, unde au fost executați. Trupurile celor uciși au fost duse mai apoi în Milano, unde au fost spânzurate cu capul în jos în fața unei benzinării. Pe 30 aprilie, în plină desfășurare a Bătăliei Berlinului, dictatorul german Adolf Hitler și soția lui Eva Braun s-au sinucis în bunkerul Führerului. Braun se căsătorise cu Hitler cu doar câteva ore mai înainte de a se sinucide. Goebbels s-a sinucis însă pe 1 mai 1945, lăsându-i lui Dönitz toată responsabilitatea negocierii capitulării. Dönitz l-a rugat pe Ludwig von Krosigk să accepte funcția de Reichskanzler, dar acesta a acceptat numai cu condiția ca titulatura funcției lui să fie aceea de ,,prim-ministru al guvernului”. Pe 5 mai, Dönitz a ordonat tuturor submarinelor germane să înceteze operațiunile militare și să se reîntoarcă la bazele lor. La ora 14.30, generalul Hermann Foertsch a capitulat cu toate forțele dintre munții Boemiei și râul Inn în fața generalului Jacob L. Devers, comandantul Grupului al 6-lea de armate americane. La ora 16.00, feneralul Johannes Blaskowitz, comandantul trupelor germane din Olanda s-a predat generalului canadian Charles Foulkes în prezența Prințului Bernhard, comandantul Forțelor militare olandeze din interior. În Dresda, gauleiterul Martin Mutschmann a făcut cunoscut că pe frontul de răsărit urma să fie lansată o ofensivă de proporții. Doar două zile mai târziu, Mutschmann a fost luat prizonier de trupele sovietice în timp ce încerca să fugă din fața înaintării Armatei Roșii. La ora 02.41 a zilei de 7 mai 1945, la sediul Cartierului General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate din Rheims, Franța, șeful OKW – Comandamentul Suprem al Armatei Germane, generalul Alfred Jodl, a semnat documentele capitulării necondiționate a tuturor forțelor germane în fața Aliaților. Acest document includea fraza: „Toate forțele sub controlul german să înceteze operațiunile active la orele 23.01 Ora Europei Centrale (OEC) pe 8 mai 1945”. În ziua următoare, generalul Wilhelm Keitel și alți reprezentanți ai OKW-ului au plecat la Berlin și la scurtă vreme după miezul nopții au semnat un document similar, capitulând în mod explicit în fața forțelor sovietice, în prezența generalului Gheorghi Jukov. Ceremonia semnării a avut loc într-o vilă din suburbia răsăriteană a Berlinului, Karlshorst. Clădirea este numită în mod curent „Muzeul germano-rus din Karlshorst”. Ora încetării luptelor a fost ora 23.01 ora Berlinului în seara zilei de 8 mai 1945, care la Moscova era ora 1.01 în dimineața zilei de 9 mai. De aceea, în Uniunea Sovietică și în statele estice ale Europei, inclusiv România, se sărbătorește victoria în Al Doilea Război Mondial în ziua de 9 mai, în loc de 8 mai.
Capitularea Japoniei
Până în 1945, ca urmare a unei campanii submarine a Statelor Unite, flota comercială japoneză fusese distrusă în cea mai mare parte, iar vasele care nu fuseseră încă scufundate au fost obligate să-şi caute refugiul în porturi, cele mai multe importuri de pe continentul asiatic încetând. Marina şi aviația japoneză suferea de pe urma lipsei de combustibil, puținul combustibil rămas urmând să fie folosit în luptele pentru respingerea invaziei iminente. Economia de război a Japoniei se afla în pagul colapsului, producția de combustibili, oțel, cauciuc şi alte mărfuri vitale pentru armată aflându-se la niveluri incomparabil de mici față de cele din perioada interbelică. Deși toți conducătorii japonezi erau de acord că războiul merge rău, ei nu erau de acord asupra celei mai bune căi prin care se putea obține pacea. Existau două tabere: cea așa-numită a „păcii”, care era în favoarea unei inițiative diplomatice prin care liderul sovietic Stalin să fie convins să acționeze ca mediator al unor aranjamente cu SUA și aliații acestora, și o tabără a durilor, care erau în favoarea unei ultime bătălii „decisive”, care să producă inamicului niște pierderi atât de cumplite, încât SUA să se arate dispuse să ofere condiții de pace acceptabile.
Pe 10 august 1945, la câteva zile după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică şi bombardamentele atomice de la Hiroșima şi Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferințe imperiale (gozenkaigi) să accepte, în principiu, termenii capitulării necondiționate așa cum fuseseră ei stabiliți de Aliați prin așa numita „declarație de la Potsdam”. Au trebuit să mai treacă însă câteva zile de negocieri, în spatele ușilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat națiunii prin intermediul radioului, anunțând, pe 15 august 1945, acceptarea condițiilor impuse de Aliați. În discursul său, împăratul punea accentul pe rolul bombardamentelor atomice în luarea deciziei sale. Pe 28 august a început regimul de ocupație a Japoniei de către forțele Puterilor Aliate, reprezentate de generalul Douglas MacArthur. Capitularea oficială a avut loc pe 2 septembrie, când reprezentanții Imperiului Japonez au semnat actele oficiale pe nava de luptă USS Missouri ancorat în Golful Tokyo, care au pus în mod oficial capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Ceremonia de semnare a durat 23 de minute și a fost transmisă în toată lumea. Actul capitulării a fost semnat la început de ministrul de externe japonez Mamoru Shigemitsu ,,din ordinul și în numele împăratului Japoniei și a guvernului japonez” și mai apoi de generalul Yoshijiro Umezu, șeful Marelui Stat Major, ,,din ordinul și în numele Cartierului general imperial japonez” la ora 9.04. După aceasta au semnat generalul american Douglas MacArthur, comandantul aliat suprem pe teatrul de luptă din Pacific. Au semnat ca martori generalul locotenent american Jonathan Mayhew Wainwright IV (care capitulase în Filipine) și generalul locotenent britanic Arthur Percival, (care capitulase în fața japonezilor în Singapore). Ultimii doi au primit ca suvenir câte unul dintre cele trei stilouri cu care a fost semnat actul capitulării. Un al treilea stilou se păstrează în muzeul Academiei militare americane West Point.
În ciuda capitulării de pe 2 septembrie, au mai existat câteva unități japoneze izolate care au refuzat să se predea, iar un număr de soldați japonezi rătăciți au continuat lupta şi nu s-au predat luni sau chiar ani de zile.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj
