700 de câini de la ”Pro Animals”, aşteaptă să fie adoptaţi

2155

Padocul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Pro Animals” de la Târgu-Jiu adăposteşte în prezent 800 de câini, dintre care 700 pot fi adoptaţi. În acest sens, iubitorii de animale pot să ia gratuit acasă un câine, de talie mică sau mare, pui sau adult, femelă sau mascul, sterilizat şi vaccinat, după ce completează o serie de formulare de adopţie. Câinele adoptat este microcipat, crotaliat şi fotografiat, pentru a exista o evidenţă clară.

Foarte puţini târgujieni sunt dispuşi însă să adopte câini fără stăpân de la Padocul „Pro Animals”, din Târgu-Jiu, cei mai mulţi ajungând să fie abandonaţi din neglijenţa stăpânilor. „90% din cei 800 de câini existenţi în padocul nostru pot fi adoptaţi. Partea proastă este că lumea nu se îngrămădeşte să adopte, iar abandonul a crescut semnificativ. De la începutul anului şi până în prezent în jur de 50 de câini au fost adoptaţi. Numărul câinilor creşte în loc să descrească, ne trezim numai că ne sunt lăsaţi în cutii, la poartă”, a precizat Carmena Şerbănoiu, președinta Asociației Pro Animals.
În ceea ce priveşte ajutoarele pentru patrupede, Asociaţia se află în strânsă legătură cu 2 asociaţii, una din Finlanda şi alta din Germania. „Avem o legătură mai strânsă cu o asociaţie din Finlanda care ne sprijină şi din Germania. Primim ajutoare ce constă în mâncare, pături”, a mai menţionat Şerbănoiu.

99% din câini sunt castraţi
presedinta pro animalsAsociaţia funcţionează la ora actuală cu 5 angajaţi, 4 dintre ei se află permanent la adăpost, pentru a face faţă volumului mare de muncă. „Zilnic cărăm cu maşina la cabinetele medicale veterinare, câte 5, 6 câini, care ba se îmbolnăvesc sau preluăm căţeii bolnavi,  călcaţi de maşini, cu tumori, boli virale.  99% dintre aceştia sunt castraţi pentru a nu mai face pui. Mergem pe castrarea femelelor nu şi a masculilor. Avem şi câţiva câini cu probleme, unii fără picioare, alţii orbi, dar şi câini de rasă, pichinezi, şorecari”, a conchis preşedinta „Pro Animals”.

“Pro Animals” se implică activ în cazurile privind cruzimea faţă de animale
1380782_437417376367674_825508988_nAsociaţia “Pro Animals” face tot posibilul pentru a oferi îngrijirea necesară câinilor aflaţi în adăpost dar şi altor animale (câini, pisici, cai) care au diferite probleme de sănătate. De asemenea asociaţia iniţiază campanii de sterilizare gratuită, inclusiv a câinilor şi pisicilor cu stăpân, dar şi campanii de informare a cetăţenilor în ceea ce 10527399_576225575820186_8481759624222727020_npriveşte legislaţia în vigoare. Totodată desfăşoară programe de educaţie în şcolile din Târgu-Jiu, pe probleme privind protecţia animalelor, cât şi un program de terapie asistată cu animale la Centre pentru persoane vârstnice sau cu nevoi speciale. “Pro Animals” are şi o implicare activă în cazurile privind cruzimea faţă de animale.
Andrada Bărăitaru

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui florescu tatiana Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here