67 de ani de la începutul activităţii miniere la Rovinari (martie 1950 – martie 2017)-(II)

606

Iar Victor Blendea – o dată cu venirea comuniştilor la putere – şi-a instalat foalele şi nicovala primite în dar de la Prim – Ministrul Tătărescu chiar în sufrageria acestuia din Cabana „Mogoş”, unde, odinioară, au fost desfătate ilustre personalităţi ale vremii: regi, prim – miniştri, şi alţi înalţi dregători români şi europeni. Acolo, ţiganul a fabricat câteva sfredele, scoabe şi bride. Pentru săparea gropilor primei rampe de încărcare am împrumutat cazmaua articulată de la Ion Stănculete din Văleni, luată de la un genist neamţ căzut la „datorie”. Încântat de unealta aceea atât de ingenioasă, nea Ion o purtase cu el din tranşee în tranşee până la Volga şi înapoi?!
Munceam „zi lumină”, plecam noaptea de acasă pe picioare, cam 7 – 10 km, şi reveneam tot noaptea. Hrana noastră consta într-o bucată de mălai, dată pe din-două, în care puneam câteva linguri de fasole alături de care mai adăugam şi câte o ceapă sau un praz. Plata ni se făcea în natură: în zilele de sâmbătă primeam câte o pâine neagră („dubla” – cea mai bună pâine pe care am cunsumat-o vreodată!); un kilogram de fasole și două sute de grame de untură. Faptul era îndeajuns de tânguit, așa încât, lozinca: „Ăsta-i șantieru’ Cucu, nu sunt bani da’ e de lucru”, să fie scrisă cu vopsea peste tot, indignându-l peste poate pe Nicolae B., secretarul celulei P.M.R.
Pe 22 martie 1950 am început lucrările de cercetare pe Valea Rovinarilor, pe 27 martie extrăgeam primele tone de cărbune, iar pe 30 martie se încarcă primul camion cu 4865 kg cărbune, expediat la Baia Comunală Târgu-Jiu, situată vizavi de sediul de acum al Consiliului Județean.
img5Așadar, începusem să aducem la suprafață cărbunele; cerințe erau îndeajuns. Numai că, expedierea acestuia devenise imposibilă. Cele două camioane sosite de la Severin părând să se înmormânteze acolo deopotrivă cu noi, care ne spetisem împingând de ele împroșcați cu noroi peste amar de îmbrăcăminte ce o purtam mai mult pentru acoperirea goliciunii trupului. În cele din urmă camioanele acelea au fost înlocuite cu care trase de boi, ducând cărbunele pe rampa gării din Târgu-Jiu, pentru cărămidarii și locomotivele cu abur (ca amendat cu păcură). În același timp, eu (M.P.) părând mai iute de picior, am fost trimis de Domnul Drosescu la Întreprinderea „9 Mai” din Târgu-Jiu (o nouă tutelă) pentru a primi bani să cumpărăm 10 kg de cuie. Nici după cinci drumuri, dus – întors, „perpedis apostolorum” (lat. – pe jos ca apostoli) nu mi s-a dat respectiva sumă, impunându-ni-se „să folosim mai bine resursele locale?!” În timp scurt, odată cu creșterea producției, punctul nostru de lucru a devenit Mina Rovinari, știută mai apoi ca Mina Veche. Și, pentru a răspunde cererii tot mai mari de cărbune, Domnul Drosescu și-a asumat riscul extragerii cărbunelui prin metoda „La ZI” în zona numită Lespezi, situată lângă podul Jiului – Poiana, pe malul stâng. Toată această frământare avea să fie cunoscută de către Guvern urmare vizitei la Sonda nr. 9 Vlăduleni a lui Kullik, consilierul sovietic al Prim – Ministrului Gheorghe Gheorghiu Dej. Care, ajuns la sonda aceea – și minunându-se de imensul debit de gazolină – i-a fost dat să audă niște bătăi metalice nedeslușite. Întrebând „ce înseamnă acel tact?” i s-a răspuns că „la cariera minieră se bate toaca pentru pauza de masă” „?!”. Cerând să fie călăuzit acolo, Kullik s-a minunat. Așa ceva nu se mai întâlnise nici la el în Rusia: un strat de cărbune atât de compact și gros de peste 50 m! În următoarea ședință de guvern, rusul „a făcut un scandal monstru”, imputându-i lui Gheorghiu Dej faptul că „ascunde” resursele carbonifere de la Rovinari tocmai în plină campanie a despăgubirii de război a U.R.S.S., deși primul ministru nu cunoștea nimic despre Rovinari. Din acel moment guvernul a pus în undă o imensă mișcare a dezvoltării extracției cărbunelui din această zonă, cu bunele și relele ce ne-au dominat, reflectate în cele peste 530 milioane tone cărbune livrate către termocentrale și alți consumatori, în anii 1950 – 2016, păstrând independența energetică a României. Cel mai prolific timp al marilor salturi cantitative și calitative ale producției de cărbune s-a concretizat în intervalul: 1981 – 1989, când Bazinul Minier Rovinari a fost condus de către reputatul Dr. Ing. Emil Huidu. VIRTUS PER SE SPLENDET!
MIHAIL PASERE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here