62.000 de lei, după 7 ani! – Gestionarii de la firma Titinei Pitropu, executaţi silit

385

La şapte ani după ce a făcut o plângere penală pentru delapidare pe numele a patru dintre gestionarii depozitelor de fier vechi deschise pe raza comunei Dragoteşti, administratorul societăţii, Titina Pitropu, a obţinut o hotărâre definitivă în instanţă împotriva foştilor săi salariaţi. Aceştia sunt astfel obligaţi de către instanţa Curţii de Apel Craiova să îi plătească afaceristei Titina Pitropu, în total, aproximativ 62.000 de lei, despăgubiri civile. Pe baza hotărârii instanţei de judecată, angajatoarea a cerut ieri executarea sumei de la cei vinovaţi, solicitând executorului să le pună celor patru, dacă este nevoie, şi sechestru pe casele avute pe raza localităţii.

Titina Pitropu, administrator al SC Admari Prod SRL, şi-a deschis, în urmă cu vreo şapte ani, câteva depozite de colectare a fierului vechi, pe raza comunei Dragoteşti. A angajat cu această ocazie mai multe persoane din localitate pentru a presta la firma acesteia. Titina i-a avut angajaţi, cu această ocazie, şi pe cei patru gestionari, împotriva cărora a făcut în 2006 o plângere penală pentru delapidare. Este vorba despre Gheorghe Olaru, Roberto Păducel, apropiat al primarului Vili Pasăre, Gheorghe Cristinel Mirea şi Constantin Tucă. Plângerea înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru s-a finalizat însă cu neînceperea urmăririi penale, organele de anchetă considerând la acea vreme că, cei patru nu sunt vinovaţi. Ordonanţa procurorului a fost atacată de patroana societăţii la Judecătoria Motru. Pitropu face asta considerând că ordonanţa de respingere era netemeinică şi nelegală, deoarece dosarul cauzei conţinea suficiente documente probatorii care atestau că cei patru ar fi comis infracţiunea de delapidare.

De trei ori rejudecare
În ianuarie 2008, Judecătoria Motru menţine NUP-ul dat de procurorii din localitate dar împotriva acestei sentinţe penale administratorul Admari Prod face recurs la Tribunalul Gorj. Această instanţă admite recursul Titinei Pitropu, casează sentinţa dată de Judecătoria Motru şi retrimite cauza aici pentru rejudecare. Patru luni mai târziu, în ciuda rejudecării, Judecătoria Motru dă aceeaşi sentinţă menţinând în picioare ordonanţa procurorilor de la Parchetul Local Motru. Titina face a doua oară recurs iar Tribunalul Gorj casează iar sentinţa Judecătoriei Motru, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de judecată. Judecătorii motreni admit de data aceasta cererea administratorului firmei din Dragoteşti, cele două ordonanţe ale procurorilor au fost desfiinţate şi a fost reţinută cauza spre rejudecare, dosarul fiind repartizat aleatoriu spre un alt judecător.
Împotriva celor patru începe, în cele din urmă, urmărirea penală reţinându-se în sarcina acestora că, în cursul anului 2006, în perioada cât erau gestionari la SC Admari Prod SRL, de pe raza comunei Dragoteşti, Mirea, Olaru şi Tucă au sustras din gestiune, sume de bani şi marfă în valoare de 46.845,12 lei iar Roberto Păducel şi-a însuşit suma de 19.750,55 lei din gestiune, completând dispoziţii de plată cu sume ce nu corespundeau realităţii. De altfel, expertiza contabilă realizată în cauză demonstrează că cei patru au creat societăţii prejudicii reprezentând avansuri primite de la casieria unităţii, pentru achiziţii de fier vechi nejustificate prin achiziţiile efectuate.

Judectoria Motru îi condamnă pe gesionari
Prejudiciul adus firmei Titinei Pitropu se prezenta astfel: “Olaru Gheorghe (fost Pîrţache) -22.067,32, Păducel Roberto-24.153,68, Mirea Cristinel-9.979,90 lei şi Tucă Constantin-5.388,10 lei”.
Pentru faptele lor, cei patru sunt condamnaţi de Judecătoria Motru la o lună de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare pentru 2 ani de zile. În aceeaşi sentinţă instanţa îi obligă pe aceştia să o despăgubească civil pe patroana firmei cu sumele prevăzute mai sus, aceştia fiind nevoiţi să achite fiecare 300 de lei statului, cheltuieli judiciare. Sentinţa dată în mai 2010, la patru ani de la comiterea faptelor, putea fi atacată cu apel.

Curtea de Apel menţine în parte sentinţa
Un an mai târziu, Tribunalul Gorj îi achită pe cei patru în privinţa condamnării la o lună de închisoare cu suspendare, respingând ca nefundat apelul Titinei Pitropu. Sentinţa putea fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova. În octombrie 2012, instanţa din Bănie admite recursul Titinei Pitropu şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, casează cele două sentinţe ale Judecătoriei Motru şi ale Tribunalului Gorj. Instanţa schimbă încadrarea faptei din delapidare, în delapidare în formă continuată pentru cei patru pe care îi obligă să îi plătească Titinei Pitropu sumele prevăzute ca prejudiciu de către Judecătoria Motru, reprezentând despăgubiri civile.

“Am început demersurile pentru executarea foştilor mei gestionari”
Intrând abia acum în posesia hotărârii ce i-a fost eliberată de la Curtea de Apel Craiova la finalul lunii trecute, Titina Pitropu a luat ieri legătura cu un executor pentru a începe procedura de recuperare a banilor de la cei patru foşti gestionari ai săi. Ea are astfel de recuperat de la delapidatorii firmei sale aproape 62.000 de lei. Banii speră să îi recupereze cât mai curând, asta deoarece au trecut 7 ani de la primul său demers în instanţă, în timp ce depozitele de fier vechi din Dragoteşti le-a închis cam tot de atunci. “Am intrat acum în posesia hotărârii definitive prin care am de recuperat de la cei patru gestionari sume importante de bani. Este vorba despre sumele cu care aceştia mi-au prejudiciat firma SC Admari Prod SRL.
Procesul a început în anul 2006 şi s-a încheiat tocmai acum. Chiar nu mă mai aşteptam să câştig după câte drumuri am făcut la instanţă şi după câte întorsături a luat dosarul. Acum însă nu mai vreau să pierd timpul şi am şi început demersurile de executare a celor patru foşti angajaţi ai mei”, a declarat Titina Pitropu. Acesta a demonstrat, în ciuda faptului că puţini au crezut-o, că cei patru i-au devalizat firma, unii trecând de partea primarului comunei, Vili Pasăre, pe care acesta l-a acuzat, în aceeaşi perioadă, de luare de mită.
Reamintim că Gheorghe Olaru se victimiza în presă, în noiembrie 2006, anunţând că denunţătoarea Pitropu l-ar fi ameninţat pe motiv că el nu vroia să facă declaraţii împotriva edilului din Dragoteşti. Titina vroia doar ca acesta să recunoască faptul că ar fi plătit periodic bani edilului local, o aşa-zisă taxă de protecţie, pentru a-şi desfăşura activitatea comercială pe raza comunei. Olaru a fost găsit vinovat pentru delapidare în formă continuată şi trebuie să îi plătească Titinei Pitropu 22.067,32 de lei.
Anamaria Stoica

Pitropu, în conflict deschis cu Vili Pasăre
În octombrie 2006, şeful pe atunci al PNG Gorj, Vili Pasăre, acum primar PSD, era prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de lei de la administratorul firmei Admari Prod, Titina Pitropu. Acesta a fost reţinut atunci pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită. A fost reţinut şi apoi cercetat în libertate. Vili Pasăre a declarat tot timpul că era nevinovat şi că flagrantul era, de fapt, o înscenare: “am fost ridicat de la masă pentru o invitaţie la nuntă, e o înscenare ruşinoasă şi sunt nevinovat”. Procurorul Gheorghe Constantinescu, cel care a instrumentat cazul, spunea atunci că avea suficiente probe împotriva lui Vili Pasăre: “avem înregistrări, casete, dovezi din care reiese că şi în alte împrejurări Vili Pasăre a pus mâna pe bani care nu i se cuveneau”. Flagrantul venea la scurt timp după ce autorităţile din Dragoteşti deciseseră închiderea a cinci depozite de fier vechi care funcţionau pe raza comunei, unul dintre ele fiind administrat de denunţătoarea Titina Pitropu, administratorul firmei Admari Prod SRL, care se ocupa de colectarea materialelor feroase. La patru ani după, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl achită pe primarul Vili Pasăre. Pe timpul anchetei şi a judecării dosarului Titina Pitropu a fost blamată atât de primar cât şi de foştii săi salariaţi, angajaţi care “cu musca pe căciulă” au trecut de partea edilului local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here