60.000 lei pentru Zilele Municipiului Târgu-Jiu

381

zilele orasului (1)Consilierii locali au aprobat ieri programul manifestărilor dedicate celei de-a XII-a ediţii a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu şi alocarea sumei de 60.000 de lei pentru organizarea manifestărilor ce vor avea loc în intervalul calendaristic 20 – 27 mai 2012.

În linii mari, programul va cuprinde celebra procesiune şi slujbă religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Constantin şi Elena, deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari din Oltenia organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. De asemenea, acţiunile din săptămâna 20 – 27 mai a.c. vor cuprinde o expoziţie fotodocumentară, un vernisaj de grup al UAPR Gorj, un spectacol oferit de Teatrul de Păpuşi „Pinocchio”, un concert oferit de Orchestra de Cameră „Lyra Gorjului”, un spectacol al Fanfarei „Armonia”, alte două oferite de Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu şi de cel al „Doinei Gorjului”. În penultima zi a evenimentelor, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” va fi susţinut Simpozionul Naţional „Petre Brâncuşi”, iar în seara zilei de 27 mai va avea loc un spectacol pe Insuliţă, urmat de un foc de artificii.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here