57 de ani fără Brâncuşi

242

Cei care varsă o lacrimă pentru hobiţanul Costăin Brâncuşi, născut pe 19 febrarie 1876 şi plecet la Ceruri pe 17 martie 1957, sunt din ce în ce mai puţini.
Noroc cu scriitorul, universitarul şi cel mai valoros brâncuşiolog român al contemporaneităţii – Dr. Ion Mocioi, din iniţiativa căruia pe 15 martie, într-o sâmbătă – aleasă de Cel de Sus pentru pomenirea morţilor – că altfel uitarea ar fi fost generală.
Ca şi incultura, că de dragoste de cultură nici nu mai poate fi vorba. La Mănăstirea Cămărăşeasca, patriotul şi îndrăgostitul de valori perene ale Gorjului – Dr. Ion Mocioi a reuşit săî strângă o mână de oameni din crema autorităţilor judeţului Gorj. Ceea ce nu este puţin lucru.
Unde sunt vremurile de altădată, când sub controversata cârmuire a lui Nicolae Ceauşescu, un Tudor Arghezi îşi primea cuvenita recunoaştere în România. Scriitorul Nicolae Gheran povestea în nişte memorii cum politrucii comiseseră un comunicat sec la trecerea în veşnicie a marelui poet, prozator şi publicist Tudor Arghezi.
Ceauşescu i-a luat la muştruluit pe nemernicii şi oportuniştii cu pricina, cărora le-a spus că-i vorba de cel mai mare poet al neamului de la Mihai Eminescu încoace. Şi, în plus, Tudor Arghezi mai era şi academician. Poetul şi el suferise, fiind pus la naftalină, adică la index, de anterioara putere bolşevică. Ştiut fiind că Nicolae Ceauşescu nu-i înghiţea pe ruşi, lui Tudor Arghezi i s-au făcut funeralii naţionale. Iar în zilele noastre, la Târgu Cărbuneşti are loc Festivalul Internaţional de poezie „Tudor Arghezi”. Cu mai mult ghinion, acela care-i recunoscut ca părintele sculpturii moderne universale – Constantin Brâncuşi – nu şi-a luat cetăţenia franceză din 1904, când a ajuns pe jos la Paris, şi până în preajma ultimelor zile. Când aştepta zadarnic primirea cetăţeniei române, la care nu renunţase niciodată până la venirea comunismului aberant. Cel ce i-a considerat ca neromâni pe aceia care nu se-ntorc acasă spre a le împărtăşi păcătoasa ideologie.
Mai mult, academicienii oportunişti Mihail Sadoveanu, George Oprescu, Geoprge Călinescu şi Alexandru Graur, într-un exces de zel, au redactat un referat din partea Academiei Române, ce devenise Academia Republicii Populare Române, prin care afirmau cu nemernicie că opera sculptorului C. Brâncuşi nu are nimic cu idealurile clasei muncitoare şi că nu reprezintă România. În acest mod mârşav, C. Brâncuşţi a fost obligat să ceară în ultimele lui ceasuri de viaţă cetăţenia franceză. Lâsându-i Franţei Atelierul său din str. Impasse Ronsin nr. 11 şi deci toate operele din colecţia sa. Prezente astăzi în Centrul Georges Pompidou, din Paris. Vreme vine, vreme trece. De Brâncuşi îşi mai aduc aminte politicienii în campanii electorale. Nici chiar liceul gorjean ce poartă numele lui Constantin Brâncuşi nu l-a omagiat pe 17 martie 2014. La fel cum n-a făcut-o nici Fundaţia „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, condusă de Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, prof.univ.dr. Moise Bojincă. Scriu cu mâhnire aceste rânduri. Înainte de 1989, Brâncuşi era mult mai iubit. În 1967, Nicolae Ceauşescu aprobase ca, la zece ani de la moartea fizică a Titanului de la Hobiţa, să se desfăşoare, la Bucureşti, un Simpozion Internaţional cu invitaţi de peste hotare. Şi dacă tot se mai vorbeşte încă de comunism şi neocomunism, întrebaţi-vă şi Domniile Voastre când neamul, patria şi Valorile româneşti se apreciau mai mult. Adică, la adevărata lor valoare. Înainte de ‘89, ori azi. Când interesul general a fost înlocuit cu interesul personal.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here