50 de milioane de euro pentru reabilitarea DN 66 Bumbeşti-Jiu- Petroşani

613

La licitaţia pentru reabilitarea DN 66 (Contract 5R3 Bumbeşti Jiu – Petroşani, km 93,5 – km 126), au depus oferte nu mai puţin de 31 de firme de construcţii, individual sau în asociere, astfel că, în total, au fost 15 oferte, potrivit CNADNR. Valoarea estimată a lucrării este de circa 50 de milioane de euro. Lucrările vor urma să fie realizate de asocierea Copisa Constructora Pirenaica – Chiruli Andrea Impresa Individuale – Coremi Inter.

Valoarea estimată a contractului pentru reabilitarea celor 32,5km de drum naţional este de 215.243.035,47 lei fără TVA (aproximativ 49,25 milioane euro). Finanţarea este asigurată de către BEI şi Guvernul României. Durata estimată de execuţie a lucrărilor este de 2 ani, la care se adaugă 2 ani perioada de garanţie. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale(CNADNR) va plăti 149,7 milioane lei pentru reabilitarea drumului naţional DN 66 între Bumbeşti-Jiu şi Petroşani, lucrările urmând să fie realizate de asocierea Copisa Constructora Pirenaica – Chiruli Andrea Impresa Individuale – Coremi Inter. Proiectul prevede reabilitarea unei porţiuni de 33,5 kilometri de drum naţional aflat în defileul Jiului, într-un relief complex. Lucrările efective vor începe în cel mult două luni, iar CNADNR şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vor urmări cu atenţie desfăşurarea acestora.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here