50.000 de panseluţe şi 7000 de muşcate înfrumuseţează Târgu-Jiul

547

Municipiul Târgu-Jiu va fi înfrumuseţat în această primăvară cu peste 50.000 de flori. Acestea au fost sădite şi pregătite în serele SC Edilitara Public, societate aflată în subordinea Primăriei Târgu-Jiu.

Serele SC Edilitara Public SA sunt în această perioadă împânzite de flori, care abia aşteaptă să fie plantate în sensurile giratorii din municipiul Târgu-Jiu, în zonele verzi din oraş sau agăţate pe stâlpii de iluminat.
Dorina Gal, inginer secţia Horticultură din cadrul Edilitara Public, a declarat, ieri, că panseluţele au fost pregătite în sera cea mare, care se întinde pe o suprafaţă de 30 de arii: “Lucrăm la panseluţe încă din luna octombrie şi am început deja plantatul în zona primăriei. Deţinem un număr de 30.000 de panseluţe, iar în rabatele adiacente serelor 11039395_638201166212132_692191560_nmai sunt încă 20.000 de răsaduri tot pentru acest sezon de plantări. Deoarece lucrăm la ele din octombrie, acum necesită plantare pentru că nu le mai putem ţine foarte mult în seră. Temperatura în sere este acum la circa 20 de grade Celsius. Munca este una meticuloasă, trebuie urmaţi nişte paşi foarte riguroşi; fetele care lucrează sunt în număr de 10 la toate cele trei grupuri de sere; trebuie un sol adecvat pentru permeabilitatea rădăcinii plantelor, trebuie fertilizări faziale săptămânale. La cultura la sol, deci pentru primul sezon, avem mai multe specii care urmează a fi plantate acum în rabate – panseluţele, miosotis, năsturaşi, gazania. Despre muşcate, pot spune că avem un număr de 700 de vase, punem câte 10 lăstari de muşcate, pe le-am plantat acum două săptămâni şi urmează a fi scoase în prima decadă a lunii mai”.

Flori exotice la Târgu-Jiu
În serele Edilitara Public se află şi câteva specii de flori exotice, unele menite doar să fie întreţinute în interiorul serelor, iar altele folosite la diverse şedinţe publice festive organizate de municipalitate, iar câţiva din palmierii 11047189_638201186212130_503649067_ncrescuţi în acest loc sunt puşi anual, în sezonul cald, în faţa Prefecturii Gorj. “Avem şi câteva specii de plante exotice, precum cele din specia Pasărea Paradisului, mai sunt agavele, dar şi palmierii pe care îi punem în faţă la Prefectură care deja au floare”, a mai spus inginerul secţiei Horticultură.

Cheltuieli de două miliarde ROL
Potrivit reprezentanţilor SC Edilitara Public SA, cele mai mare cheltuieli ale societăţii cu întreţinerea acestor sere sunt strict cu facturile de gaze, deoarece în acestea, indiferent de anotimp trebuie să fie o temperatură constantă de 20-25 de grade pe zi, iar noaptea să nu scadă sub 10 grade Celsius. Dorina Gal a precizat că anual, cheltuielile cu cele trei sere se ridică la circa două miliarde de lei vechi. Serele de la Târgu-Jiu funcţionează din anii 1970 şi în cadrul acestora se regăsesc peste 300 de specii de flori şi plante exotice, printre care lămâi şi palmieri. Aici există şi întreg materialul dendro-floricol pregătit pentru oraşul Târgu-Jiu, pentru cele trei etape, respectiv primăvară, vară şi toamnă. Deşi, sunt foarte multe specii care sunt cultivate în cadrul serelor, în teren, pentru oraş, sunt folosite mai puţine specii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here