Viorica Dăncilă a câștigat la limită alegerile în județul Gorj, un cunoscut fief al social-democraților. Șefa PSD s-a impus în fața președintelui Klaus Iohannis la o diferență de 5.700 de voturi, obținând 51,90% din sufragii. „Am pierdut la o diferență foarte mică, dar am reușit să ne apropiem mai mult ca niciodată de scorul obținut de adversarii noștri de la PSD”, a transmis președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu. În schimb, liderul PSD Gorj, Mihai Weber, le-a mulțumit tuturor gorjenilor care au ieșit la vot și „ne-au transmis un mesaj de care trebuie să ținem seama în următoarea perioadă”, deputatul vorbind deschis despre reformarea PSD.
Klaus Iohannis rămâne pentru încă cinci ani la Cotroceni, obținând o victorie categorică la nivel național, aproape 66% din sufragii. În Gorj, Iohannis a pierdut, la fel cum s-a întâmplat și în primul tur, însă de această dată este o diferență mult mai mică de voturi.
Viorica Dăncilă a obținut 77.700 de voturi, respectiv 51,90%, Klaus Iohannis fiind votat de 72.000 de gorjeni, adică 48,10%. PNL s-a impus în municipiile Târgu-Jiu și Motru, dar și în orașele Novaci și Rovinari.
La Târgu Jiu, diferența a fost de peste 2.300 de voturi, iar la Motru de doar 96 de voturi. „E un început, ne dă speranțe”, a spus primarul Gigel Jianu. Primarul Marcel Romanescu s-a declarat mulțumit de rezultat. „E o victorie a organizației PNL Târgu-Jiu și a cetățenilor din municipiu care reaprind flacăra speranței la Târgu-Jiu. Am pierdut mai puține secții decât în primul tur, am pierdut la penitenciar și toate cartierele locuite de romi. Am pierdut în zone în care astăzi am proiecte în licitație sau licitate”, a declarat Marcel Romanescu.
La Novaci, Iohannis a ieșit triumfător cu aproape 62% din voturi. A pierdut însă în câteva localități conduse de primari PNL, cum ar fi Padeș, Alimpești, Bolboși, Ciuperceni, Prigoria sau Stănești, dar și în orașul Bumbești-Jiu, aici primarul Constantin Bobaru jucând tare pentru PSD. Nici la Bălești, PNL nu a câștigat, Dăncilă impunându-se cu 50 de voturi în plus.
„Ne apropiem de scorul PSD”
Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, susține că liberalii au pierdut în județ la o diferență mică de voturi, ceea ce le dă speranțe foarte mari că pot câștiga alegerile de anul viitor.
„Le mulțumesc tuturor gorjenilor care s-au prezentat la vot și l-au votat pe președintele Klaus Iohannis pentru al doilea mandat. Îi felicit pe toți colegii președinți de organizații din Gorj care au câștigat alegerile prezidențiale în localitățile lor și le mulțumesc tuturor colegilor implicați în această campanie electorală. În Gorj, am pierdut la o diferență foarte mică, dar am reușit să ne apropiem mai mult ca niciodată de scorul obținut de adversarii noștri de la PSD și acest lucru ne dă speranțe foarte mari că putem să câștigăm alegerile de anul viitor”, a transmis deputatul Dan Vîlceanu.
Weber vorbește despre reformarea PSD
La rândul său, liderul PSD Gorj le-a mulțumit tuturor gorjenilor care s-au prezentat la vot, dar mai ales celor care au pus ștampila pe Dăncilă. Deputatul Mihai Weber a vorbit despre necesitatea reformării PSD, pentru a putea fi câștigate viitoarele alegeri.
„Gorjul este, așa cum a fost și în turul I, un județ în care PSD a câștigat alegerile. Este motivul pentru care doresc să le mulțumesc, în primul rând, tuturor celor care ne-au votat, care ne-au fost alături cu sufletul și inima, dar și celor care nu ne-au votat, pentru că au ieșit la vot și ne-au transmis un mesaj de care trebuie să ținem seama în următoarea perioadă. Reformarea PSD este obligatorie”, a precizat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
Trebuie spus că Viorica Dăncilă s-a impus doar în cinci județe din sudul țării – Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Giurgiu.
La nivelul județului Gorj au fost înființate 331 de secții de votare, iar prezența a fost de 51,17%.
I.IRINOIU