480 de joburi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

381

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul şomerilor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj va organiza vineri, 25 septembrie, începând cu ora 10.00, în Târgu-Jiu, la Casa de Cultură a Sindicatelor, evenimentul Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Până ieri, potrivit confirmărilor venite din partea angajatorilor din judeţ, ofertele de joburi pentru absolvenţii din Gorj au ajuns la 480.

„Pentru depistarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate şi care să fie oferite persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii AJOFM Gorj au desfăşurat acţiuni de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Până la această dată, au fost contactaţi 193 de agenţi economici şi au confirmat participarea la această bursă un număr de 42 de agenţi, numărul total al locurilor de munca oferite de aceştia fiind de 480. Dintre meseriile solicitate de către angajatorii care vor fi prezenţi la această bursă menţionăm: confecţioner îmbrăcăminte, croitor, lucrător gestionar, lăcătuş mecanic, agent de vânzări, sudor, mecanic auto, bucătar, ajutor bucătar, electrician, barman, ospătar, muncitor necalificat”, a declarat Romeo Chiriac, directorul executiv al AJOFM Gorj.
În perioada următoare va continua acţiunea de contactare a agenţilor economici astfel încât un număr cât mai mare de locuri de muncă, din cât mai diverse domenii de activitate, să fie oferite celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here