46 de ani de la cutremurul din ’77

1307

Astăzi, la ora 21.22, se împlinesc 46 de ani de la cutremurul din 1977, în care și-au pierdut viața 1.578 de persoane.Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul din 4 martie 1977 a avut magnitudinea de 7,4, s-a produs la 94 km adâncime și a provocat cele mai mari pierderi seismice din istoria României.

Cele mai multe victime au fost în București, în proporție de 90%. Principala cauză fiind prăbușirea totală sau parțială a 32 de clădiri, majoritatea fiind construite în perioada interbelică. În total, s-au prăbuşit sau au fost grav avariate 32.897 de locuinţe şi au fost afectate 763 de unităţi industriale din 23 de judeţe. Un raport din 1978 al Băncii Mondiale arată pagube în valoare de două miliarde de dolari, din care 70% în Bucureşti.

Datele oficiale arată că 1.578 de persoane și-au pierdut viața la nivel național, din care 1.424 în București, iar alte 11.321 de persoane au fost rănite (7598 în București).

De asemenea, au fost înregistrate 120 de victime în Bulgaria și Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here