Omul între moralitate şi imoralitate

Omul are nenumărate trăsături sau calităţi. Omul este unica fiinţă înţeleaptă şi mai ales unica fiinţă morală. Despre moralitate nu se poate vorbi decât la OM! Animalele nu pot fi morale sau imorale, pe când pe oameni îi putem împărţi în două categorii: oameni morali şi oameni imorali. Oamenii morali sunt cei ce cred în Dumnezeu, cei ce au credinţă şi aleg binele în faţa răului, adevărul în faţa minciunii, dreptatea în faţa nedreptăţii. Oamenii aleargă după valorile morale, adică după: bine, dreptate, cinste şi omenie. Din păcate, omenirea nu cunoaşte doar moralitatea. Există şi categorii de oameni ce îşi aleg calea desfrâului, a minciunii, a urii şi a necinstei. Această categorie de oameni, din păcate existentă în lume, este cea a imoralilor. De fapt, nu există o împărţire pentru totdeauna! Poţi să fii moral până la un moment dat şi apoi brusc să devii imoral şi poţi să fii imoral şi să devii moral prin voinţă şi credinţă în Dumnezeu.
Pentru că orice s-ar spune, la baza moralei stă iubirea-de semeni, dar mai ales iubirea creştină
Credinţa în Dumnezeu, în adevăr şi-n dreptate ne fac să fim morali şi să alegem calea binelui.
Normal, omul ar trebui să fie numai o fiinţă morală.
Păcatul originar, poate ne-a făcut să avem soarta lui Sisif şi să ne zbatem între moralitate şi imoralitate.
Religia, istoria, literatura, muzica şi poezia ne pot conduce spre calea dreaptă a moralităţii.
Credinţa în Dumnezeu şi-n îndemnurile Bibliei sunt căile cele mai sigure spre a deveni fiinţe morale. Blaise Pascal spunea că: „Omul este o trestie, dar o trestie cugetătoare!”
Filosoful şi scriitorul francez Andre Malraux spunea: „Secolul XXI ori va fi religios ori nu va exista!” Soarta Sodomei şi Gomorei să ne stea mereu în faţă, a ceea ce înseamnă desfrâu şi decădere, urmate de blestem. Omul trebuie să fie o fiinţă curată, cu teamă şi credinţă, mereu aplecat spre altruism şi evlavie. Poate cel mai bine în literatura română a vorbit despre Dumnezeu şi moralitate, marele poet Vasile Militaru, ce a murit în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari. Din credinţa – morală a acestui mare poet român, redau câteva versuri morale şi moralizatoare:
„Dacă cerul nu-ţi e-n suflet şi din inimă l-ai şters,
Nu-l mai poţi găsi, să-l cauţi în întregul univers.
Iar acel ce-şi pierde Cerul, pe-ale vieţii lui poteci
Nu mai e, sub veşnicie, decât un pierdut pe veci”.    *.

„După chip cunoşti o floare,
Ciocârlia după cânt,
Aurul după culoare
Iar pe om, după cuvânt!”

„Cei din interes prieteni, nu-s decât nişte cocori,
Vin, când ceru-i plin de soare, pier când ceru-i plin de nori!”

„Prietenii ce te îmbie
Au cu pepenii-un comun:
Trebuie să-ncerci o mie,
Pân-să afli unul bun!”

„Lumea îngerilor, deşi nu se vede, nu înseamnă că ea nu e,
Nici mireasma nu se vede, dar din flori ea totuşi suie…”.

„Şoaptele îngerilor şi Poemele nemuririi” de Vasile Militaru – Bucureşti, 2000, reprezintă, fără să greşesc, o „militaroterapie” sau o „militaroetică” sau cel mai bun poet creştin român!
Prof. Voicu T. Teodor, Istorie – filosofie, Şcoala Gimnazială nr. 1, Albeni – Gorj