+42 de grade la umbră! Posibile coduri roșii în această săptămână

779

Meteorologii spun că ne așteaptă încă o săptămână de foc, cea mai fierbinte de până acum din acest an. Temperaturile vor ajunge până la 42°C la umbră, ceea ce înseamnă că la nivelul asfaltului vom resimți la orele prânzului cu aproximativ 10°C mai mult.

În acest context, autoritățile din Capitală au pregătit mai multe acțiuni preventive.

În fiecare sector vor fi deschise centre în care oamenii pot primi ajutor medical și apă potabilă.

„Cel mai puternic val de caniculă a fost anunțat în această săptămână. Marți și miercuri este așteptat acest vârf al valului de foc. Se vor înregistra maxime de 42 de grade Celsius, atenție, la umbră, nu la soare!

Cel mai agresiv val de caniculă de până acum a pus în alertă autoritățile.

Drept urmare, sunt șanse să fie decretat cod roșu, marți sau miercuri, în mai multe județe din țară. Totodată, în Capitală, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a aprobat planul de măsuri pentru prevenirea efectelor negative ale caniculei.

Între acestea, se numără adaptarea programului serviciilor publice, astfel încât deplasarea populației către aceste instituiții să se facă în afara intervalelor orare cu temperaturi extrem de ridicate.

Autoritățile mai au în vedere asigurarea funcționării rețelei de distribuție a energiei electrice, având în vedere consumul foarte ridicat de electricitate în această perioadă de vară. Știm foarte bine că oamenii, atunci când le este foarte cald, folosesc intens aerul condiționat.O altă măsură vizează asigurarea stocului de medicamente necesar tratamentelor persoanelor afectate de deshidratare și hipertermie”, a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Alin Amouni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.