Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a făcut public raportul privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap pe cel de-al doilea semestru al anului trecut. Astfel, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015, au fost angajaţi un număr de 41 de asistenţi personali şi s-au înregistrat 18 încetări şi două suspendări ale contractului individual de muncă, acestea datorându-se: decesul persoanei cu handicap grav; solicitări la cerere de suspendare a activităţii; modificarea încadrării persoanelor asistate într-un alt grad de handicap; schimbarea domiciliului bolnavilor şi asistenţilor personali în alte localităţi.
Totodată, în cea de-a doua parte a anului trecut s-au înregistrat un număr de 56 de cazuri de acordare a indemnizaţiei pentru persoanele cu handicap grav sau pentru reprezentanţii legali ai acestora şi s-au înregistrat şi 44 de încetări de indemnizaţii.
“Conform evidenţelor noastre, rezultă că în municipiul Târgu-Jiu, numărul mai mare al persoanelor cu handicap grav este în general în rândul copiilor şi adolescenţilor. Cele mai frecvente afecţiuni întâlnite la aceştia care sunt de natură nativă sau genetică sunt: encefalopatie infantilă, oligofrenie, sindrom Langdon-Down, distrofie musculară progresivă. Afecţiunile dobândite pe parcursul vieţii mai frecvent întâlnite la copii şi adolescenţi ca urmare a unor traume fizice sau psihice sunt: leucemie acută, limfom Hodking, diferite forme de neoplasm, schizofrenie, sechele după traumatisme cranio-cerebrale”, se arată în raportul întocmit de conducerea DPPS Târgu-Jiu.
Izabella Molnar