41 de gorjeni luptă pentru un post de consilier în Prefectura Gorj

575

41 de candidaţi şi-au depus dosarul pentru a ocupa un post de consilier debutant în domeniul minorităţilor naţionale, altele decât minoritatea rromă, în cadrul Instituţiei Prefectului Gorj. Înscrierile pentru acest post s-au încheiat, urmând ca în data de 16 iulie să aibă loc proba scrisă, iar interviul la data de 18 iulie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu, consilierul în domeniul minorităţilor naţionale va activa în cadrul Serviciului Afaceri Europene, Situaţii de Urgenţă, Dezvoltare Economică şi Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, Compartimentul Situaţii de Urgenţă, Dezvoltare Economică şi Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate. Printre atribuţiile consilierului în domeniul minorităţilor naţionale, altele decât minoritatea rromă, se numără punerea în aplicare a legilor şi actelor normative cu privire la problematica minorităţilor, participarea la elaborarea proiectelor, strategiilor şi programelor în domeniul minorităţilor, iniţierea şi menţinerea legăturilor de colaborare cu ONG-uri şi organisme internaţionale în domeniul minorităţilor.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.