Termen limită pentru declaraţii fiscale

2331

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj informează contribuabilii că, astăzi, este ultima zi în care contribuabilii mai pot depune la Fisc mai multe fişe declarative. Nedepunerea declaraţiilor fiscale la termenul legal constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 5000 lei.
Potrivit Luminiţei Penciu, purtător de cuvânt al (AJFP) Gorj, până la data de 27 ianuarie inclusiv, trebuie depuse la Finanţe mai multe declaraţii şi formulare de către contribuabili. Este vorba despre Declaraţia privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent, formular 094; Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097.  De asemenea Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii decembrie, trimestrului IV 2013, formular 100. Se va depune de către contribuabili Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii decembrie, trimestrului IV 2013, formular 112, dar şi  Declaraţia informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, formular 208. Se depune de către notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal efectuate în semestrul II al anului 2013.

Alături de declaraţii, şi Decontul
“Tot până pe 27 ianuarie, aşteptăm să fie depuse Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, trimestrial, semestrial, anual pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii decembrie, trimestrului IV, semestrului II 2013, după caz, formular 300,  precum şi Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile”, a precizat Luminiţa Penciu.

Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare
Contribuabilii vor depune şi Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307. Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile: ajustarea TVA de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a locatarului/utilizatorului în baza prevederilor din Codul Fiscal; pentru ajustarea TVA de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată, care nu a efectuat ajustările de taxă conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 din Codul Fiscal în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau care a efectuat ajustări incorecte; Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna decembrie 2013, formular 390 VIES.  Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna decembrie, trimestrul IV, semestrul II 2013, de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară, trimestrială, semestrială. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011 cu modificările şi completările ulterioare, dar şi Declaraţia privind comunicarea pro-ratei provizorii care va fi utilizată în anul 2014 de către plătitorii de TVA. Reglementare: art. 147 alin. (9) Cod Fiscal.  Reprezentanţii AJFP Gorj reamintesc contribuabililor că pot depune declaraţiile fiscale şi prin mijloace electronice de transmitere la distanta, (on-line), iar pentru a realiza acest lucru trebuie doar să deţină un certificat digital calificat.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here