În ziua Purtătorului de Biruinţă, din acest an, se împlinesc 400 de ani de la intrarea în Nemurire a celor doi TITANI ai literaturii lumii, Shakespeare şi Cervantes, dublu moment de comemorare.
La împlinirea tot a patru secole de la lumina tiparului a operei „fundamente” a lui Cervantes, o sută de scriitori de renume, de 54 naţionalităţi diferite, au desemnat lucrarea „Don Quijote” de Miguel Cervantes y Saavedra, drept CEA MAI BUNĂ SCRIERE din istoria literaturii lumii.
Prestigiosul juriu, format din numeroşi scriitori celebri britanici, americani, francezi, suedezi, cehi etc., unii laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură, au numit o sută din cele mai bune titluri din istoria literaturii mondiale. Lista a mai cuprins operele: „Madame Bovary”, „Ulysse”, „Hamlet”, „Regele Lear”, „Othello”, „Un veac de singurătate”, „Călătorie la capătul nopţii” şi „În căutarea timpului pierdut”.
Ne propunem să vedem impactul celui mai mare personaj al literaturii lumii în zilele noastre, adică la patru secole de la geneza sa. Toţi comentatorii au afirmat că Cervantes a fost un Don Quijote în viaţa sa. Rănit în războaie, cu infirmitate, de trei ori închis pentru presupuse abateri, a rămas un martir, străin de fericire pe pământ, inima sa n-a cunoscut nici o pată, a fost la adăpost de acele minciuni care se găsesc şi la marii scriitori.
Se deprinde din biografia sa, şi din întreaga epopee, o fire nobilă, măreaţă şi umană, sufletul cel mai simţitor în perioada celor trei secole (1600 – 1900), considerate, pe bună dreptate, cele mai literare din analele omenirii.
Este perioada în care sufletul omenesc este însetat de o legendă morală, o prefacere a figurilor sale, de transfigurare (ca în religie) în sfera poetică, faţă de precedent, când simptomul literar a făcut zei şi sfinţi.
În acest context, personajul lui Cervantes, Don Quijote, a luat umanitatea peste picior, fără jigniri, prin credinţă în virtute şi bunătate, dăruire în mijlocul amăgirilor şi în hohote de râs nestăvilit şi nevinovat, prin cel mai fericit amestec din câte se cunosc, cu cele mai vii contraste, bun simţ, imaginaţie, experienţă, ilaritate, naturaleţe şi tinereţe, prin vorbe pline de miez, cinste şi la locul lor.
Nestatornicia evenimentelor, aventurile tragice, în toate calităţile morale, tragice sau vesele, se găsesc într-o vastă comedie, cu o sută de acte felurite” (Sismandi).
„Nebunia” zăludă care aleargă după isprăvi, este o nebunie dinainte cunoscută, simulată şi supravegheată, nu are spirit politic amar şi deliberat, geniul lui Cervantes este sprinten, opus ironiei concentrate. Oamenii au suflet ales, sunt apărătorii celor slabi, sunt sprijinul celor neajutoraţi, luptători pentru dreptate, campioni ai nevinovăţiei, constituindu-se într-un cult îmbinat virtuţilor, sentimentelor dezinteresate.
Din păcate (mai ales astăzi), acest caracter stârneşte râsul, privit de pe pământ… Sub magma râsului, „Don Quijote” este cartea cea mai tristă, scrisă vreodată, când ideea fundamentală, adică morala cărţii, este de o adâncă tristeţe.
Astfel, Don Quijote nu reprezintă doar o epocă, doar a doua jumătate a mileniului II, ci fiind un caracter, este tipul idealului în toate epocile, inclusiv în zilele noastre?!…
Omul care îşi va supune purtarea legilor unui IDEAL ABSOLUT, contrastează cu realitatea, o strâmbă şi va zămisli comicul!…
Este contrastul dintre spiritul poetic şi cel prozaic” (Sismandi).
Idealul lui Don Quijote (alter egoul scriitorului din exigenţe în exagerare) s-a izbit de realitate şi a fost vătămat, ceea ce l-a convins să renunţe la acţiune, condamnându-se la o retragere dureroasă, adică să se refugieze în VISELE SALE, apoi „într-un TESTAMENT NEMURITOR, TRIMITE SECOLELOR următoare o satiră care nu era sortită să fie înţeleasă în acel veac, căreia sigur VIITORUL ERA ÎNSĂRCINAT SĂ-I AFLE CHEIA” (SISMANDI – „De la Litteratura du Midi de l’Europe), o „cheie” totuşi uşor de descifrat!
„Cheia” a fost decodificată, tot în secolul poeziei (XIX) de omologul său român, Mihai Eminescu („Toate-s vechi şi nouă toate”) DAR MULT MAI… RĂU! (în lupta cu morile de vânt).
Prof. Virgil Cercelaru
