4 iulie – Ziua Proclamării Independenței Statelor Unite ale Americii

539

Data de 4 iulie 1776 este cunoscută în istoria universală ca ziua „Declarării Independenței americanilor față de Imperiul Britanic”, un eveniment care a condus la nașterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană.
Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental al celor 13 colonii americane aflate sub ocupație britanică a aprobat forma finală a „Declarației de Independență” prezentată în Congres la 2 iulie 1776 și trimisă britanicilor în luna noiembrie a aceluiași an. În această declarație se stipula și următorul fragment: „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie noua Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizându-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire”.
Lista statelor (mai exact a numelor coloniilor britanice din America de Nord care s-au declarat independente) și a reprezentanților acestora la Congres a fost următoarea:
1. Delaware (3 semnatari) – Thomas McKean • George Read și Caesar Rodney.
2. Pennsylvania (9 semnatari) – George Clymer • Benjamin Franklin • Robert Morris • John Morton • Benjamin Rush • George Ross • George Taylor • James Smith și James Wilson.
3. Massachusetts (5 semnatari) – John Adams • Samuel Adams • John Hancock • Robert Treat Paine și Elbridge Gerry.
4. New Hampshire (3 semnatari) – Josiah Bartlett • Matthew Thornton • William Whipple.
5. Rhode Island (2 semnatari) – William Ellery și Stephen Hopkins.
6. New York (4 semnatari) – William Floyd • Francis Lewis • Philip Livingston și Lewis Morris.
7. Georgia (3 semnatari) – Button Gwinnett • Lyman Hall și George Walton.
8. Virginia (7 semnatari) – Carter Braxton • Benjamin Harrison V • Thomas Jefferson • Richard Henry Lee • Francis Lightfoot Lee • Thomas Nelson, Jr. și George Wythe.
9. Carolina de Nord (3 semnatari) – Joseph Hewes • William Hooper și John Penn.
10. Carolina de Sud (4 semnatari) – Thomas Heyward, Jr. • Thomas Lynch, Jr. • Arthur Middleton și Edward Rutledge.
11. New Jersey (5 semnatari) – Abraham Clark • John Hart • Francis Hopkinson • Richard Stockton și John Witherspoon.
12. Connecticut (4 semnatari) – Samuel Huntington • Roger Sherman • William Williams și Oliver Wolcott.
13. Maryland (4 semnatari) – Charles Carroll • Samuel Chase • William Paca și Thomas Stone.
Declarația a fost semnat de toți cei 56 membri ai congresului, care erau oameni educați și avuți (printre ei se găseau 24 de juriști și avocați, 11 erau comercianți, iar 9 erau fermieri și deținători de plantații), absolut toți fiind cetățeni britanici. Când au afirmat solemn că „jurau cu viața, averea și onoarea lor”, acești oameni erau pe deplin conștienți că riscau arestarea, confiscarea totală a averii și executarea prin spânzurătoare, care era în acele timpuri pedeapsa comună pentru orice act ce era considerat trădare de către coroana britanică. Prima semnătură, cea mai mare și cea care a devenit de-a lungul timpului cea mai cunoscută a fost a lui John Hancock, președintele Congresului Continental. Declarația a fost semnată și de doi viitori președinți ai Statelor Unite, John Adams, al doilea președinte și Thomas Jefferson, al treilea președinte. Cel mai în vârstă semnatar a fost Benjamin Franklin (70 de ani), iar cel mai tânăr a fost Edward Rutledge (26 de ani).
Ca și România, SUA a fost nevoită să-și câștige independența prin luptă cu forțele Regatului Marii Britanii care colonizaseră teritoriul nord american. Acest „război de Independență al SUA” care a durat 8 ani, între 1775 – 1783, a condus la răsturnarea puterii britanice din coloniile nord-americane. În timpul primei părți a războiului, datorită superiorității navale a Marii Britanii, orașele și zonele de coastă s-au aflat sub controlul, respectiv sub ocupația britanicilor. Totuși, zonele de interior ale coloniilor, unde trăiau circa 90 % din coloniștii americani, nu se aflau deloc sub control britanic. După circa trei ani de la începutul conflictelor armate propriu-zise, în 1778, puteri europene majore se alăturaseră coloniștilor împotriva britanicilor, înclinând ulterior decisiv balanța în favoarea americanilor. Diferite triburi de nativi americani au luptat de ambele părți. După victoria trupelor americane de la Saratoga din 1777, Franța, având ca națiuni aliate Republica olandeză și Spania, a intrat în război de partea americanilor. Intrarea Franței în război s-a dovedit a fi în timp decisivă pentru soarta acestuia întrucât după victoria sa navală de la Chesapeake împotriva flotei britanice a urmat capitularea armatei britanice de la Yorktown din octombrie 1781. În luna septembrie, o forță navală franceză învinsese o flotă britanică în Bătălia de la Chesapeake. Acest lucru a împiedicat planul lui Cornwallis de a se refugia pe mare. După ce și-a dat seama că l-a prins pe Cornwallis în capcană, Washington s-a grăbit să aducă soldați americani și francezi din New York pentru a-l asedia pe britanic la Yorktown. O forță aliată franceză și americană numărând 17000 de oameni a început asediul la începutul lui octombrie. Cornwallis a înțeles imediat că situația lui era fără speranță si s-a predat la 19 octombrie 1781.
Vestea capitularii de la Yorktown a căzut ca o lovitură de trăsnet în Anglia. Partizanii păcii au devenit majoritari la Westminster și nu au mai existat alte campanii britanice pe teritoriul Americii de Nord. Războiul a continuat pe mare în Indiile de Vest. Pe rutele comerciale maritime din întreaga lume, navele americane au atacat în mod repetat vasele britanice civile, iar acest lucru a avut un efect notabil asupra comerțului britanic. Negustorii au exercitat o presiune suplimentară asupra politicienilor pentru a opri războiul. Lordul North, premierul britanic care fusese în funcție pe parcursul războiului, a demisionat în martie 1782. După câteva săptămâni, Camera Comunelor a votat încheierea războiului.
Benjamin Franklin, cel care a negociat pacea cu Marea Britanie, a fost unul din cei care au semnat tratatul de pace încheiat odată cu recunoașterea Statelor Unite de către Marea Britanie prin „Tratatul de la Paris” din 1783. Tratatul de pace încheiat atunci recunoștea Statele Unite și suveranitatea acestora între Canada la nord, Florida la sud și fluviul Mississippi la vest. Sfârșitul oficial nu a venit odată cu semnarea Tratatului de la Paris din septembrie 1783, ci prin ratificarea lui de către Congresul Statelor Unite în ianuarie 1784.
Cu toate aceste mari sacrificii, de abia în anul 1870, la aproape un secol de la semnarea „Declarației de Independență”, Congresul american a declarat ziua de 4 iulie ca sărbătoare națională.
În prezent, ziua de 4 iulie este marcată de americani prin etalarea drapelului național, discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, picnicuri, reuniuni de familie, întreceri sportive, focuri de artificii și alte evenimente. Cu această ocazie, pe mesele americanilor se regăsesc, cel mai adesea, hot-dogs, hamburgeri, porumb copt, pepene roșu, plăcintă cu mere, înghețată, limonadă și bere.
Cu acest prilej, doresc poporului american pace și prosperitate!
A consemnat, Lt. col. (r.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E. „R.M.” Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here