4.000 de locuri de parcare de reşedinţă, în Târgu-Jiu

176

parcariÎncepută în anul 2009, acţiunea de amenajare a parcărilor de reşedinţă pentru locuitorii municipiului Târgu-Jiu, posesori ai unui automobil, continuă şi în 2011. Amenajarea unor spaţii destinate parcărilor de reşedinţă este în desfăşurare, începând mai întâi cu demolarea garajelor din zonele vizate.

 

Potrivit lui Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara Public SA, societate din subordinea Primăriei Târgu-Jiu, în municipiu mai sunt nedemolate circa 120 de garaje/copertine. „În perioada 2009 – 2011, au fost demolate 1.708 garaje, iar prin demolarea acestora au fost create un număr de 3.496 de locuri de parcare marcate şi inscripţionate, fiind repartizate 2.409. De asemenea, în curs de atribuire sunt circa 500 de locuri de parcare, rezultând aproximativ 4.000 de locuri de parcare create de când am început acţiunea”, a declarat Alexandru Zaharia. Pentru cetăţenii cărora abia acum sau în viitorul apropiat li se vor amenaja parcări de reşedinţă în imediata apropiere a blocurilor, este necesar să ştie că taxa anuală rămâne aceeaşi. Taxa plătită de un cetăţean târgujian pentru a avea un astfel de loc de parcare este de 10 lei/lună, suma de 120 lei neputând fiind achitată decât într-o singură tranşă sau în două, şi nu lunar.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here