Dr. Udriştoiu: “Comisia care m-a anchetat a fost influenţată de Manu”

810

Acuzat de managerul Nicoleta Manu de fals şi uz de fals în urma suspiciunii de eliberare a sute de analize de HIV/SIDA fără ca ele să fie realizate cu adevărat, la numai o zi după ce aceasta a fost audiată la poliţie în dosarul de ameninţare în care este cercetată la cererea şefului Laboratorului SJU, dr. Aurelian Udriştoiu percutează. Acesta susţine că acea comisie care i-a analizat activitatea, conform fişei postului de medic-şef laborator, “a fost influenţată din start, în legătură cu modul de a-şi desfăşura interviul cu subsemnatul”. Udriştoiu susţine că, din acest motiv, nu a acceptat să fie interogat ca un cercetat disciplinar.

Nu mai trebuie demonstrat că managerul Nicoleta Manu a făcut tot posibilul pentru a-l discredita pe şeful laboratorului SJU, dr. Aurelian Udriştoiu, din intenţia clară de a pune mâna pe laboratorul condus de acesta, pentru a-l privatiza. În două luni de zile, de când conduce spitalul, Manu şi-a îndreptat atenţia doar spre Udriştoiu pe care a cerut să-i fie “tocat” şi “adus pe tavă” de către cei care au primit misiunea de a face parte din comisia de control realizată prin ordinul managerului. Cei în cauză au anchetat, dar deşi, se ştie, că nu au găsit ceva concret, Manu a avut grijă să umfle statistica primită la finalul raportului pentru a-l acuza de nişte infracţiuni pe ţinta sa, dr. Udriştoiu.

Şeful de Laborator, la raport
Iniţial, Udriştoiu a crezut că poate sunt şanse să fie cercetat corect. Acest lucru reiese chiar din propria declaraţie oferită, ieri, Gorjeanul. “Eu am acceptat să mă prezint în faţa comisiei, cu documentele solicitate, în prealabil, ca la o şedinţă de Audit Intern pentru îndreptarea lucrurilor în laborator, dar şi în secţiile spitalului, în relaţiile cu analizele laboratorului. Desigur, ştiind ca mi-am desfăşurat activitatea conform Regulamentului de funcţionare interioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, nu am acceptat ideea sa fiu interogat ca un cercetat disciplinar”, susţine Udriştoiou.
“Pe parcursul dezbaterilor, în prezenţa membrilor comisiei, (4 membri), au reieşit mult mai multe nereguli grave pe secţiile spitalului în legătură cu laboratorul decât greutăţile reale ale acestuia, ca urmare a unui manageriat defect al conducerii spitalului”, explică şeful de laborator care susţine că, în ciuda acestui lucru, i s-a căutat special nod în papură. “De fapt, doamna manager al spitalului i-a dat şefei comisiei de cercetare disciplinare, din start, titlul cercetării: Manageriat defectuos al Laboratorului, fără să aştepte şi concluziile comisiei”, mai menţionează doctorul.

Comisia de anchetă a primit directive clare de la Manu
Doctorul Aurelian Udriştoiu menţionează că nu numai titlul investigaţiei a fost dat de Manu, ci aceasta a dat indicaţii directe membrilor comisiei să-i caute acestuia ceva grav în activitate. Li s-ar fi transmis indicaţii de tipul: “Mi-l tocaţi, mi-l faceţi varză şi mi-l daţi pe tavă vinovat, ca să-l pot înlocui din funcţia de medic-şef al Laboratorului Spitalului”. Incredibil este că deşi toţi care au văzut raportul susţin că nu conţine nimic de genul celor specificate de Manu în legătură cu analizele HIV, aceasta a împins totul spre scandalul existent.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here