În anul 1983, în articolul intitulat ,,Cu foarfecele împotriva adevărului”, publicat în revista ,,România Literară”, Pompiliu Marcea dă un răspuns usturător unui anume critic rus, Pimen Buianov, care a scris un articol în ,,Literaturnaia Gazeta” intitulat ,,Cu pumnii împotriva istoriei”, contra trilogiei scriitorului român Dumitru Popescu,,,Pumnul şi palma”, trilogie care aborda ficţional relațiile româno- ruse, apărută la editura Eminescu în anii 1980-1981-1982. Iată ce spune Pompiliu Marcea: ,,…Pimen Buianov, de a cărui activitate de critic – mărturisim – n-am auzit niciodată, reuşeşte o incalificabilă performanţă: el revarsă o cascadă de neadevăruri, invective şi etichetări denigratoare, de o gravitate excepţională, eludează cu desăvârşire conţinutul de idei şi semnificaţiile romanului şi construieşte după bunul său plac, o imagine falsă, denaturată despre carte, pe care apoi, cu degetul ridicat în sus, mânios şi ameninţător, o combate înverşunat… Este profund reprobabil faptul că asemenea atacuri lipsite de responsabilitate şi onestitate elementară, de natură să impieteze asupra relaţiilor, atât de cordiale, principiale şi tovărăşeşti dintre scriitorii celor două ţări, au putut vedea lumina tiparului. În ceea ce mă priveşte, am considerat totdeauna şi continui să cred cu tărie, că idealul nobil al literaturii este şi va rămâne acela de a sluji şi a lumina adevărul vieţii, de a servi bunelor relaţii dintre oameni şi dintre popoare”. În urma acestei polemici literare şi politice, mi-a spus că au avut loc o serie de întâlniri și discuţii la cel mai înalt nivel între cele două state.
Aceeaşi atitudine dură a avut-o şi în anul 1975 împotriva aceleiaşi reviste care reacţionase violent la apariţia romanului „Delirul” de Marin Preda. Într-un articol al dirigintelui său de la Şcoala Normală din Târgu-Jiu, prof. Victor Andriţoiu publicat în „Gorjeanul” din data de 25 martie 1995, intitulat „POMPILIU MARCEA – jertfă pe altarul culturii” spune: ,,… Şi i-a venit pieirea prea timpurie fiindcă a îndrăznit într-un articol să ia apărarea romanului ,,Pumnul şi palma”, scris de Dumitru Popescu, şi să înfrunte un critic literar din U.R.S.S. Mândria lui de profesor fusese rănită şi a luat atitudine, dând un răspuns vehement, întocmai ca T. Arghezi când a scris pamfletul ,,Baroane!”. Marcea a dat un răspuns usturător ca o palmă pe obraz, apărând literatura poporului român. Îndrăzneala aceasta a plătit-o cu moartea. Marcea este un erou căzut la datorie şi merită să fie slăvit, fiindcă el rămâne o jertfă pe altarul culturii neamului românesc”.
Pompiliu Marcea spunea: ,,Dacă i s-ar oferi cumva să opteze pentru perioada în care să trăiască, ar fi dorit ca apogeul carierei sale să fie 1918. Motivaţia a fost sumară, dar solidă: revenirea Basarabiei la ,,patria mamă “, urmată de cea a Transilvaniei”. Ce frumos! O nouă dovadă clară de mare patriot care ar fi vrut să trăiască în perioada de înfăptuire a Marii Unirii a naţiei române şi de creare a României Mari.
„…Copilăria lui Pompiliu Marcea este legată de satul Colibași, din comuna Scoarța (Gorj), unde s-a mutat familia părintească după anul 1931. Își amintea cu drag despre anii copilăriei petrecuți pe meleagul Blahniței străbune:
,,…Evident, sunt gorjean… Nu m-am dezrădăcinat într-atât încât să-mi piară sentimentul apartenenței regionale… Copilăria este singura vârstă de neuitat, al cărei univers rămâne o realitate mereu vie, obsedantă. Mă încerca…, de multe ori, un sentiment de reproș pentru faptul de a reveni prea rar în locurile natale, de a oferi oamenilor din mijlocul cărora m-am ridicat prea puțin din experiența și din învățătura culese de câteva decenii” (1980, mărturisire consemnată de Nicolae Pop). Ar fi vrut să scrie o carte despre copilăria sa: ,,n-ar lipsi (din aceasta) momentele care m-au zguduit: războiul (al Doilea Război Mondial), seceta de după război, moartea tatei, precum și nenumărate întâmplări și evenimente din care este țesută viața: contactul cu școala, cu muncile câmpului, primul drum la oraș, adaptarea la viața orașului. N-ar fi ignorate, desigur, frumusețile vieții rurale întreținute de contactul direct cu natura: păzitul viei noaptea, pescuitul în Blahnița, emoția cu care așteptam sărbătorile naționale etc.” (ibid.)
Pompiliu Marcea s-a atașat învățământului superior de-a lungul întregii sale vieți, având vocație pentru munca la catedră și educarea tineretului studios. A avut ca model de urmat pe fostul său învățător din satul Colibaşi, Victor Ciudin, căruia i-a datorat „sentimentul de prețuire a valorilor trecutului”, și deopotrivă pe Tudor Vianu, de la care a reținut exigența și dăruirea pentru saltul spectaculos în realizarea propriei personalități. N-a uitat niciodată pe profesorii săi de română și istorie care i-au predat, cum mărturisea, „adevărate lecții de patriotism, care ne încălzeau inimile și ne aprindeau imaginația. Zile întregi, după o asemenea lecție, trăiam alături de voievozi și artiștii străluciți ai istoriei și culturii noastre naționale” (după o destăinuire din 1978). Lecțiile sale au avut același suflu patriotic precum lecțiile profesorilor pe care nu i-a uitat.
L-am cunoscut pe Pompiliu Marcea în 1975, când l-am căutat la București pentru a-l invita să ia parte, cu o comunicare, la Simpozionul Național „Centenarul Brâncuși”, care avea să se desfășoare la Târgu-Jiu (în februarie 1976). Nu a putut veni la această manifestare, motivând că are cărți la edituri și le pregătește pentru tipar. A venit la Târgu-Jiu, în 1978, anul semicentenarului său, pentru o vizită solicitată de profesorul Cornel Cârstoiu, doctor în filologie, care se ocupa de punerea în valoare a creației poeților Văcărești. I-am însoțit, pe cei doi vechi prieteni, într-o călătorie pe valea râului Tismana și la Mânăstirea Tismana, după ce i-am condus să viziteze operele brâncușiene din Târgu-Jiu, de care mă ocupam atunci ca doctorand. Cornel Cârstoiu a fost profesorul meu la liceu (azi Colegiul Național „Spiru Haret”) și m-a sprijinit în acțiunile organizate de mine ca lucrător în domeniul culturii locale, în care activase și domnia sa în tinerețe. A fost, pentru mine, o călătorie de excepție, în care doi mari specialiști în istoria literaturii române au întreținut un dialog elevat, realist, cu excepțională trăire pentru specificul cultural românesc, participanți la dezvoltarea culturii naționale, mari patrioți.
Pompiliu Marcea, prin opera sa, era iubit de intelectualii județului său și mai ales de cei din învățământ, știind că acesta intervenea la Ministerul Educației pentru sprijinirea dezvoltării rețelei de școli.
Spiritul său polemist i-a atras dușmănia altor oameni influenți din țară și din străinătate, pe seama cărora a fost pusă și moartea subită (27 martie 1985) a lui Pompiliu Marcea, înecat în Herăstrău printr-o crimă politică, așa cum s-a dovedit” spune domnul prof. univ. dr. Ion Mocioi într-un articol intitulat „Pompiliu Marcea, istoric și critic literar român (1928-1985)” apărut în ziarul „Gorjeanul” din 30 martie 2017.
Pompiliu Marcea a fost un mare Român, un Patriot, un Erou care s-a angajat cu toată fiinţa sa în bătălia pentru triumful spiritualităţii neamului românesc, un mucenic al literelor românești, un exemplu de luptător aflat mereu în primele linii, neînfricat în apărarea idealurilor scumpe nouă, tuturor.
În cartea „Pompiliu Marcea – 90 de ani de la naștere” apărută la Editura PIM din Iași în anul 2018, domnul conf. univ. dr. I. P. Brădiceni spune: ,,Pompiliu Marcea și-a plătit cu prețul vieții prețioasa-i verticalitate morală și profesională, care nu era potrivită acestor vremuri, care nu cadra cu talerele slugărniciei comuniste. Pompiliu Marcea a fost un aristocrat al spiritului, dar și un suflet pandur, un erou al rezistenței prin cultură”.
În ziua de miercuri 27 martie 1985, unchiul meu trebuia să fie la cursuri cu studenții, dar este găsit mort la orele 11,20, la vârsta de 56 de ani, plutind în apa Lacului Herăstrău cu lovituri puternice la cap şi tăieturi în podul palmei, o moarte suspectă, tragică și neelucidată. Astfel, se pune capăt tuturor dorinţelor şi speranţelor, proiectelor de viitor pe care voia să le ducă la bun sfârşit, să dea literaturii noi capodopere care să rămână în Templul Culturii Române.
Constantin Preda într-un articol ce se intitulează ,,Misterioasa moarte a lui Marin Preda spune: ”Elena Ceauşescu a hotărât ca întreaga cercetare, la faţa locului, să se desfăşoare în secret, sporind nota de mister şi făcând ca dispariţia autorului ,,Moromeţilor” să fie una suspectă, la fel ca şi morţile scriitorilor Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Pompiliu Marcea, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Ion Lotreanu, Gabriela Negreanu, Ion Stratan”.
În ,,Istorii neelucidate – almanah estival Luceafărul” – 1986 se spune: ,,Literatura română s-a despărţit în ultimii ani de câteva din figurile ei cele mai proeminente, cele mai reprezentative atât în plan literar, cât si social. Plecarea dintre noi a lui Marin Preda şi Nichita Stănescu, a lui Alexandru Oprea şi Grigore Hagiu, ca şi a lui Pompiliu Marcea a lăsat în urmă un gol surprinzător de dureros. Fiecare a însemnat ceva prin literatura lui, dar şi dincolo de această literatură. Profesor la universitate, Pompiliu Marcea a fost un literat activ şi prompt în câmpul publicisticii româneşti postbelice. Numele lui putea fi întâlnit în cele mai însemnate publicaţii ale timpului. Colaborator şi al revistei „Luceafărul”, el a adus în revistă calităţile lui de om cumpănit şi probe care fac bine oricărei societăţi şi culturi, profesor de litere care merită gândul bun al posterităţii”.
Familia, rudele, prietenii etc. nu au crezut nicio clipă că moartea scriitorului a fost una naturală, ci una comandată.
Va urma
Ion Marcea
