31 iulie, ultima şansă de a obţine fonduri nerambursabile

1363
Primăriile rurale din Gorj mai pot depune până la sfârşitul lunii iulie proiectele de finanţare pe Măsura 322, privind renovarea şi dezvoltarea satelor.Din 15 iunie şi până pe 31 iulie, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj aşteaptă depunerea proiectelor în vederea obţinerii de finanţări nerambursabile pe Măsura 322 – “Renovarea şi modernizarea satelor”.

Potrivit reprezentanţilor OJPDRP, anul trecut au fost depuse 38 de proiecte, dintre care doar 11 au fost declarate eligibile, valoarea totală a acestora ridicându-se la circa 109.000.000 lei. Comunele cărora le-au fost aprobate proiectele sunt Leleşti, Săuleşti, Scoarţa, Teleşti, Cruşeţ, Aninoasa şi Ioneşti. Acţiunile din proiectele aprobate vizează înfiinţarea de reţele de apă potabilă, reţele de canalizare, staţii de epurare, modernizarea drumurilor, construirea de grădiniţe şi parcuri de joacă, amenajarea pieţelor publice,etc. Pentru mai multe detalii, primăriile interesate se pot adresa Oficiului Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj, din Str Victoriei, nr 213 sau la numărul de telefon 0253/213400.

Irina PICIORUŞI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.