31.000 euro pentru proiectul “Puncte de prim ajutor în zone izolate”

493

Săptămâna trecută s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediție a Galei Crucii Roșii. Anul acesta, evenimentul umanitar a avut ca temă continuarea și extinderea proiectului “Puncte de prim ajutor în zone izolate”, ce se adresează comunităților izolate din mediul rural ce nu dispun de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanță se află la distanță. La finalul Galei Crucii Roşii s-a strâns suma de 31.000 euro.

Proiectul “Puncte de prim ajutor în zone izolate” (PAZI) a fost lansat de Societatea Națională de Cruce Roșie din România la Gală Crucii Roșii din 23 septembrie 2012. Din fondurile colectate proiectul “Puncte de prim ajutor în zone izolate” a fost implementat în 40 de zone izolate din țară, câte un punct în fiecare județ, inclusiv în Gorj, exceptând județul Mureș. În aceste sate unde nu există servicii medicale permanente, iar timpul până la sosirea ambulanței face diferența între viață și moarte, Crucea Roșie a instruit 126 de “Salvatori comunitari”. Aceştia sunt voluntari şi au pus la dispoziția comunității atât timpul lor, cât și o cameră din locuința personală pentru înființarea Punctului de Prim Ajutor. Rolul lor este acela de a sprijini rezolvarea urgențelor minore din comunitate și prevenirea agravării situației în cazul unor urgenţe majore care necesită asistență medicală. Timp de un an numărul total de intervenții ale salvatorilor comunitari, pentru acordarea primului ajutor, este de 15 535, din care 390 de situații foarte grave, care au necesitat solicitarea ambulanței. Toți românii vor putea sprijini înfiinţarea de noi puncte de prim ajutor în zone izolate, prin donaţii. Până la sfârşitul lunii octombrie, numerele de telefon și de SMS vor rămâne la dispoziția celor care doresc să susțină primul ajutor în România. La numărul scurt de SMS 8840 se pot face donații de 2 euro/ SMS în rețelele Vodafone, Orange și Telekom România Mobile. În rețeaua de telefonie fixă Telekom se pot face donații de 2 euro/ apel la numărul: 0900 900 004 sau 10 euro/ apel la numărul 0900 900 007. Pe site-ul www.crucearosie.ro se pot face donații online. Având în vedere rezultatele proiectului și necesitatea implementării acestuia în zonele izolate, Crucea Roșie Română speră să atragă participarea autorităților locale pentru preluarea finanțării, continuarea și multiplicarea proiectului la nivel local.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here