Licitație de 2 milioane de euro la CE Oltenia

2720

Licitație deschisă la Complexul Energetic Oltenia pentru cumpărarea de ghirlande pentru benzile transportoare. Compania a alocat un buget de aproape două milioane de euro pentru această achiziție.

Ghirlandele de role vor ajunge în toate carierele CE Oltenia. „Rolele sunt componente deosebit de importante ale benzilor transportoare, atât din punct de vedere funcţional, cât şi economic, prin costurile ridicate pe care le impun pentru asigurarea funcționării utilajelor în parametrii proiectaţi. Ghirlandele de role au rolul de susținere și portanță și de sprijin mobil (de rostogolire) ce asigură deplasarea covorului de cauciuc”, potrivit caietului de sarcini.
Contractul a fost împărțit în trei loturi, valoarea totală a achiziției fiind estimată la peste 9,2 milioane lei fără TVA.
Contractul se va încheia pe o perioadă de cinci luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 10 aprilie 2023.

Licitații trucate
La începutul anului trecut, Consiliul Concurenţei a anunțat că a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2,52 milioane lei șase companii, pentru trucarea unor licitații organizate de Complexul Energetic Oltenia SA şi CET Govora SA, în perioada aprilie 2017 – februarie 2019, pentru achiziția de role și ghirlande de role.
Practic, la majoritatea procedurilor de achiziţie nu a existat concurenţă, deoarece singurul ofertant a fost asocierea formată din cinci sau șase companii implicate.
Investigația a fost declanșată în anul 2019, în urma sesizării Complexului Energetic Oltenia.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.