30.000 de autovehicule vor fi casate prin Rabla Local

892

„Prin intermediul Programului privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local) vom elimina din circulație peste 30.000 de mașini care poluează și totodată, cetățenii beneficiează de 3.000 de lei oferiți în schimbul renunțării la aceste autovehicule mai vechi de 15 ani cu o normă de poluare Euro 3 şi/sau inferioară”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Începând de astăzi, 3 octombrie 2023, persoanele fizice care se regăsesc în lista transmisă de Administrația Fondului pentru Mediu vor lua la cunoștință și vor pune în aplicare procedura internă a primăriei de domiciliu, publicată pe pagina de internet a acesteia.

Doar după semnarea contractului de finanțare cu primăria, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat, pentru a beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei. Beneficiarul stimulentului de casare se angajează conform ghidului de finanțare că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.