Primele nouă luni ale acestui an au fost unele pline la Casa Judeţeană de Pensii Gorj, unde numărul cererilor venite din judeţ de la beneficiari au fost de ordinul miilor.
Conform Danielei Negoiţă, director adjunct al Casei de Pensii Gorj, salariaţii instituţiei au primit în intervalul calendaristic 1 ianuarie – 30 septembrie a.c. un număr de 3.416 dosare noi de pensionare, până în prezent, 3.268 fiind deja soluţionate. De asemenea, tot în primele nouă luni ale lui 2014, 3.607 gorjeni de pe tot teritoriul judeţului, au trimis către Casa Judeţeană de Pensii cereri de recalculare sau revizuire a unor drepturi de pensie. Directoarea adjunctă a instituţiei spune că din cele 3.607 cereri de recalculare ori revizuire primite, 3.554 au fost deja rezolvate, restul fiind în curs de rezolvare.
Cererea de pensionare se poate depune începând cu data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, şi nu înaintea acestei date. Potrivit legislaţiei din România, mai precis, Anexei nr. 5 din Legea pensiilor, în prezent, pot solicita pensionarea femeile născute în noiembrie 1954, care au împlinit vârsta de 59 ani şi 11 luni şi care au acumulat un stagiu complet de cotizare de 29 ani şi 10 luni sau un stagiu minim de cotizare de 14 ani şi zece luni. Totodată, în octombrie se pot pensiona bărbaţii în vârstă de 64 ani şi 11 luni, născuţi în luna noiembrie 1949, care au un stagiu complet de 34 ani şi 10 luni sau un stagiu minim de 14 ani și zece luni. De asemenea, luna viitoare, vor putea solicita pensionarea femeile născute în decembrie 1954, în vârstă de 59 ani şi 11 luni, care au un stagiu complet de 29 ani şi 10 luni sau un stagiu minim de 14 ani și zece luni; tot în noiembrie se pot pensiona bărbaţii născuţi în decembrie 1949, în vârstă de 64 ani şi 11 luni, care au acumulat un stagiu complet de cotizare de 34 ani şi 10 luni sau măcar un stagiu minim de 14 ani şi 10 luni.
Izabella Molnar