299 de gorjeni, câştigători la Loteria bonurilor fiscale

324

Cele trei extrageri organizate, în acest an, de către Ministerul Finanţelor, au fost unele cu noroc pentru aproape 300 de gorjeni, ale căror bonuri fiscale deţinute au îndeplinit cerinţele extragerilor, astfel că au fost urmate de depunerea de cereri de revendicare la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj a premiului pus la bătaie.

Primele condiţii de eligibilitate pentru ca bonul fiscal să fie declarat câştigător la extragerile organizate lunar de către Ministerul Finanţelor, sunt ca bonul să corespundă din punct de vedere al datei şi al valorii în lei, precum şi să fie emis pe teritoriul ţării noastre. Până în prezent, Ministerul Finanţelor a organizat trei extrageri, una pe 13 aprilie a.c., o alta pe 28 iunie şi ultima a avut loc pe 19 iulie.
Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, numărul cererilor de revendicare a premiului pus la bătaie pe 13 aprilie a fost de 296, când la extragere a fost declarat câştigător bonul fiscal din 7 februarie cu valoarea de 6 lei. De asemenea, ulterior extragerii din 28 iunie 2015, când bonul câştigător a avut o valoare de 135 de lei, fiind datat cu 23 mai, la sediul AJFP Gorj au fost trei cereri de revendicare a premiului. Ultima extragere a bonurilor fiscale a avut loc în această lună, pe 19 iulie, suma câştigătoare fiind 509 lei, iar data 1 iunie. Pentru această ultimă extragere, la sediul AJFP Gorj nu a fost depusă până în prezent nicio cerere de revendicare a premiului.

60 de zile pentru plata câştigurilor
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat. La solicitarea titularului bonului fiscal, unitatea teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală unde a fost depus originalul bonului fiscal câştigător eliberează o copie care poartă menţiunea „conform cu originalul”. Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Prin Ordonanţa Guvernului nr.10/2015 a fost reglementată organizarea Loteriei bonurilor fiscale, în scopul diminuării evaziunii fiscale prin cointeresarea, implicarea şi responsabilizarea cetăţenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianţi din vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor direct către populaţie. Prin ordin al ministrului Finanţelor, au fost stabilite instrucţiunilor de punere în aplicare a OG nr.10/2015, regulamentul de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, modelul şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here