„Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi, se sting,
ŞI NIMENI NU-I PLÂNGE! PE NIMENI NU-L DOARE!
CĂ MOR VETERANII! NICI EI NU MAI PLÎNG!”
Un veteran de război
Realitatea crudă este sugerată, cum nu se poate mai bine, prin aceste versuri, scrise de către un veteran de război.
Cu fiecare an, numărul veteranilor de război este tot mai mic. În cel mai scurt timp, ei vor rămâne doar nişte amintiri, pe care le vor evoca ici –colo, mai mult sau mai puţin, cei care le-au apreciat modestia, demnitatea şi mai ales dragostea de patrie, dusă până la sacrificiul suprem.
Păcat că „se sting”, atât de aproape de noi, iar noi nu ştim să-i preţuim, să le acordăm timpul şi respectul, pe care le merită din plin.
Cu toţii uităm că veteranii de război sunt nişte legende vii, sunt posesorii unei istorii adevărate, netrunchiate, trăite în tranşee, flămânzi şi însetaţi, îngheţaţi sau sub arşiţa soarelui, cu moartea lângă ei, dar cu sufletul la Dumnezeu şi la Ţară. Ei nu ascund istoria adevărată, ei o trăiesc cu intensitate maximă de fiecare dată şi când au ocazia s-o povestească, nu uită nimic. Istoria trăită de ei pe câmpul de luptă sau în lagăre le-a marcat tinereţea, existenţa, viaţa. Din nefericire, sunt atât de puţini cei care le calcă pragul pentru a se informa şi a le asculta povestea! Istoria este o ştiinţă care nu mai trezeşte spiritul, nu mai trezeşte curiozitatea, pare neînsemnată pentru mulţi români şi ceea ce este mai grav, pentru tineret.
Veteranii care-şi duc viaţa printre noi, aproape neobservaţi, sunt nişte bătrânei delicaţi, care, dacă-ţi faci timp să-i priveşti, îţi inspiră un ideal şi-ţi trezesc din latenţă credinţa. Veteranii noştri sunt frumoşi pe interior şi radiază ceva, ceva sfânt, dintr-o altă lume. Ei nu sunt duplicitari, nu poartă mască, sunt atât de simpli şi atât de sinceri, încât e păcat să-i lăsăm să plece fără a-i privi cu atenţie şi fără a-i asculta. Ar trebui să ne grăbim, pentru că mai au prea puţin timp şi mai sunt într-un număr atât de mic!
La Leleşti mai sunt doar trei veterani şi-mi face o deosebită plăcere să-i numesc, pentru că reprezintă mândria şi înţelepciunea leleştenilor. Aceşti bărbaţi curajoşi, care merită toate onorurile militare şi respectul necondiţionat al fiecărui român adevărat, sunt:
PÂRVULESCU DUMITRU, ZAHARIA GRIGORE şi VOINESCU ILIE, care pe 20 ianuarie 2015, va împlini venerabila vârstă de 100 de ani.
În numele meu şi al elevilor Şcolii Gimnaziale „Ion Grigoroiu”, care am fost, în fiecare an, alături de veteranii gorjeni, îmi exprim recunoştinţa profundă pentru glorioasele lor fapte de arme şi le urez din toată inima multă sănătate şi LA MULŢI ANI!
Prof. Făgaş Maria
