265 de sportivi din ţară, la Campionatul Naţional Unificat de Karate Kyokushinkai

2007

În weekend, la Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, a avut loc cea de-a treia ediție a Campionatului Național Unificat de Karate Kyokushinkai, pentru Copii, Juniori, Tineret şi Seniori, eveniment din Calendarul Competițional pe anul 2019 al Federației de Kyokushinkai Tradiţional din România şi al Uniunii Naţionale a Federaţiilor de Karate Kyokushin din România.

La această competiţie au participat 265 de sportivi din 22 de cluburi sportive din România, însoțiți de 30 de antrenori, 50 de arbitri și oficiali din trei federații naționale de karate (Federația de Kyokushinkai Tradițional din România, Federația Română de Karate Kyokushinkai și Organizaţia Română World Kyokushin Budokai, sub conducerea lui Shihan Horaţiu Adrian Neagoie, Sensei Gruia Docan şi Shihan Cristian Bozianu), unite printr-un parteneriat naţional de organizare a unui singur campionat național.
Co-organizatori ai acestei ediţii naţionale au fost C.S. Karate Kyokushinkai Târgu-Jiu, reprezentat de către Mădălina Dumitru, în calitate de preşedinte, şi Dorin Dumitru, instructor, precum şi de As.C.S. Musashi Dojo Sibiu, reprezentată de către Horațiu Adrian Neagoie, în calitate de preşedinte. Din Târgu-Jiu au participat două cluburi de karate kyokushin, C.S. Karate Kyokushinkai Târgu-Jiu (Sensei Dorin Dumitru) și Tekken Dojo (Sempai Ovidiu Laurentiu David). „Clubul Sportiv Karate Kyokushinkai Târgu- Jiu a concurat alături de colegi şi prieteni din cele trei federaţii de karate kyokushin, cu o echipă formată din 40 de sportivi. (…) Avem două titluri de campion naţional, 11 titluri de vicecampion şi 9 medalii de bronz. În cadrul acestui eveniment s-a făcut premierea Ligii Kyokushin 2018. Clubul nostru are doi campioni la kata (Ştefania Dumitru) şi kumite (Alexia Pasăre). Felicitări copii pentru rezultatele obţinute şi pentru modul cum v-aţi comportat pe tot parcursul acestui campionat! M-aţi făcut mândru că sunt antrenorul vostru! Mult succes tuturor la următoarele evenimente la care vom participa!”, a transmis sensei Dorin Dumitru.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here