255 de târgujieni au solicitat subvenţia la încălzire

551

La nivelul municipiului Târgu-Jiu, s-a dat, săptămâna trecută, startul depunerii dosarelor pentru încălzirea locuinţelor cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi, pentru perioada sezonului rece, conform OUG 70/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Îmbulzeala nu a fost prea mare drept pentru care puţin peste 250 de târgujieni cu venituri mici solicitaseră până vineri subvenţia la încălzire.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri se acordă, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018, pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. Solicitările se primesc la Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu şi la sediile celor trei cluburi ale vârstei a treia din municipiu. “Cererile se pot depune de luni până vineri, între orele 08.00-18.00. La cluburile pensionarilor se depun cererile pentru încălzire cu gaze naturale şi combustibili solizi, iar la sediul DPPS Târgu-Jiu se depun cererile pentru sistemele de încălzire cu energie electrică. Până vineri dimineaţa, la Clubul din strada Mioriţei se depuseseră 70 de cereri pentru subvenţia la gaze, şi alte 35 la Clubul din Debarcader. De asemenea, la Clubul din strada Olteniţei au fost depuse 113 solicitări pentru acordarea ajutorului la încălzirea cu gaze naturale şi 37 pentru încălzirea cu lemne”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă persoanelor singure şi familiilor care nu-şi permit să plătească toată cheltuiala pentru căldură în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. “Ajutorul pentru încălzirea locuinţei prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor şi persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum şi în baza legii”, conform actului normativ. Trebuie reţinut că ajutorul se dă numai pentru principalul sistem de încălzire al locuinţei şi de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale şi de lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Pentru a putea beneficia de ajutorul de căldură, solicitanţii trebuie să îndeplinească condiţia eliminatorie privind veniturile familiei, astfel: până la 1.082 de lei pentru persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat; până la 786 de lei pentru familiile care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat; până la 615 lei pentru familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri sau energie electrică. În vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, autorităţile publice locale vor face anchete sociale, atât la sesizare, cât şi din oficiu. În cazul în care se vor constata discrepanţe între valorile declarate şi cele constatate se va proceda la anularea ajutorului şi recuperarea pe cale legală a prejudiciului constatat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.