Că vor fi fost legături între unioniştii moldoveni şi munteni e indiscutabil, dar că s’ar fi gândit vreunii la realizarea unirei aşa cum s’a făcut, c’ar fi aranjat ei lucrurile ca să se întâmple aşa, nu e dovedit.
Partidul naţional de Ţara-românească era şi mai slab ca cel moldovean. Ca şi acesta n’avea un candidat—gazetele o spun clar. Boerescu o declara solemn — dar n-aveau nici cu ce să-i asigure răuşita. Și pomenea între alţii de numele lui Golescu, pe care’l voia mai ales poporul şi care, după socoteala consulului francez, dintre candidaţii partidului naţional avea mai multe voturi.
Cea ce voia clar acest partid era să nu se aleagă nici unul din foştii domni sau fiii lor. Lupta avea să fie înverşunată și aproape fără sorţi de isbândă căci majoritatea o aveau boerii şi în special Bibescu12).
Asemenea se deschise la 22 Ianuarie şi în primele 2 zile se ocupară cu validarea nouilor aleşi. Mulţime de ţărani veniră în oraş, poporul se sculă, şi veni în dealul Mitropoliei. Fluerături primiră pe caimacami la eşirea din Adunare în ziua de 22, strigăte ameninţătoare se auziră la adresa boerilor, cordoanele de soldaţi fura rupte la 23, porţile deschise cu forţa, mulţimea năvăli în curte şi ameninţa să pătrunză în incinta Camerii. În toate acestea se vede şi mâna partidului naţional care voia să intimideze astfel partidul opus13). Dar el n’avea un candidat, mulţimea cerea sa nu fie ales Bibescu dar nu s’a auzit de nimeni că s’ar fi pronunţat numele lui Cuza. Partidul naţional —după cât se vede —nu spera să învingă, cel mult să provoace o răscoală mai ales fiindcă guvernul dăduse ordin armatei să respingă mulţimea cu orice preţ.
În asemenea situaţie membrii partidului naţional se adunară în seara de 23 Ianuarie la hotelul Concordia şi acolo se face propunerea dacă n’ar fi bine pentru a evita o ciocnire între oştire şi popor să se retragă cu toţii din Adunare. Asta însă n’ar fi avut alt efect decât pe deoparte isbucnirea războiului civil şi atunci intervenţia streină, căci mulţimea aprinsă n’avea să se potolească uşor, pe de alta renunţarea la munca lor de atâţia ani şi reîntoarcerea la trecut.
Acest efect nu era demn şi deci trebuiau sa meargă înainte. Dar cum? Ce să facă? Era seara zilei de 23 şi ei n’aveau candidat ; nimeni nu vorbise de Cuza. Să fi ţinut în ascuns acest nume, nu-i probabil; să-i fi propus lui mai ‘nainte să-1 aleagă—nu-mi vine a crede căci nu se constată prin nimic, şi cum să-i fi făcut această propunere când ei n’aveau majoritate să-1 aleagă. De unde ştiau ei că acest nume va produce frumosul rezultat dela 24? Dar chiar şi celor mai curagioşi nu prea le-ar fi venit să-1 propue căci aşa se realiza unirea, şi nu se ştia ce vor zice Puterile care o opriseră. E mult mai sigur că au hrănit câţiva aceasta, idee a alegerei lui Cuza dar nici unul n’a exprimat-o până la 23 şi nici chiar în acea zi.
Atunci în mijlocul îngrijirei generale, împrejurare identică cu cea din noaptea de 3-4 Ianuarie în Moldova —şi aici, ţările surori aveau să treacă prin aceleaşi peripeţii, aşa era de mare—asemănarea soartei lor—atunci-zic — Prinţul Dimitrie Ghica, fiu de Domn dar care se coborîse în rândurile partidului naţional pronunţă fericitul cuvânt pentru limpezirea situaţiei propuind alegerea lui Cuza și în Muntenia şi astfel realizarea idealului; realizarea unirei. Brătienii şi Rosetti, ziee-se, o combătură candidatura 14), Boerescu şi cu Bozianu susţinură însă cu toată căldura şi după o mică discuţie o primiră cu toţii cu mare bucurie, rămânând să se mai întâlnească odată a 2-a zi, 24 Ianuarie la 8 ore dim. Atunci întrunindu-se din nou fixară modul cum şi cine să facă propunerea 15) şi la 10 ore plecară la Adunare.
Poporul de 3 zile stă grămădit, nemâncat chiar, spre a vedea rezultatul votului.
La 11 ore Mitropolitul deschide Adunarea şi după îndeplinirea formalităţilor, Vasile Boerescu propune o şedinţă secretă şi se primeşte. Acolo Boerescu ţinu me¬morabilul discurs:
Pentru ce suntem împărțiți în două câmpuri?
Pentru ce sântem noi și voi?
Au nu sântem toţi Români ? Au nu avem „toţi aceiaşi Patrie? Au nu sântem toţi „fii aceleiaşi mume ? Pentru ce să zicem „noi şi voi? De ce să nu zicem Noi Românii? Nu avem toţi aceiaşi amoare, nu „simţim toţi aceleaşi simţimânte pentru muma noastră comună? Care este cauza diviziunei noastre? Care este mărul de de discordie dintre noi ?
Acest măr de discordie să nu’l ascundem. El este Domnia. Cine va fi Domnul? Fiecare îşi are convicţiile sale, fiecare îşi are simpatiile sale personale; fiecare din noi crede că ţara sa va fi mai fericită avînd de Domn pe cutare şi pe cutare. Dar discordia există, căci nu toţi cugetă asemenea.
Din astă discordie, resultă discreditul camerei, discreditul nostru. Nimeni nu mai are credinţă la noi; anarhia nu e departe, şi inimicul e la porţile noastre. Cum să respingem pe străini ? Făcând să piară discordia; făcând să piară punctul care ne desparte.
Noi declarăm că nu avem nici un candidat, Domnia-voastră aveţi vre-unul? Se poate. Însă nici unul din noi toţi nu cred că a venit aci cu otărîre a face să fie ales candidatul său, cu orice preţ. Toţi sântem Români şi nimeni nu voeşte răul ţării sale; nimeni nu va voi ca candidatul său să ajungă la tron pe urme de sânge sau sprijinii de străini. Ar fi o ofensă pentru ţară de a crede că ea a putut trimite la cameră asemenea oameni.
Ca să ne unim cu toţii asupra aceluiași candidat este posibil? Cred că nu, fiindcă am zis, fiecare îşi are credinţa sa. Dar a ne uni asupra unui principiu este posibil? Da. Asupra unui principiu ne putem uni, mai cu seamă când acest principiu este cel mai mare al naţionalităţii noastre. Acest Principiu este acela al Unirei.
Mulţi din Domnia-voastră acum un an au reprezentat ţara în astă cameră şi au susţinut cu căldură unirea. Prinţul Bibescu, fostul Domn, a fost între alţii cel mai eloquent şi ardent apărător al Unirei. S’ar putea oare estima ca aste persoane să se contrazică? Aceasta nu se poate crede.
Să ne unim dar toţi asupra principiului de unire, asupra acestui mare principiu, ce are să reînvieze naţionalitatea noastră. Să ne dăm mâna ca fraţii şi să cugetăm că sântem muritori, că avem să mai trăim câţiva ani şi că copii şi strănepoţii noştri au să moştenească un viitor glorios creat de noi!
A ne uni asupra principiului Unirei, a se uni şi asupra persoanei ce represintă acest principiu. Aceasta persoană este Alexandru Ioan Cuza, Domnul Moldovei. Să ne unim ca fraţii asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa va fi împăcată că, ne-am împlinit cu relgioiositate o datorie sfântă.
Boerescu nu-şi isprăvise discursul şi lacrămile curgeau din toţi ochii.
Doctorul Arsachi din partidul boeresc susţinu că acest exemplu nu e unic. cu şi Suedia şi Norvegia au un singur rege deşi legile lor sunt altele precum nu era la noi.
Atât fu de ajuns ca emoţiunea să ajungă la culme. Prinţul D. Ghica, ca inspirat, se ridică cu şiroae de lacrămi în ochi şi cu o voce tremurândă zise:
Această idee îmi veni, fraţilor, în acel moment critic de ieri, când poporul cu oştirea erau la aşa de puţină distanţă, când un sânge de fraţi era aproape să se verse ! Să ne dăm mâna, sa fim fraţi şi să nu tragem asupră-ne blestemele posterităţii.
Tot auditorul plângea: nici un ochi nu era uscat. „Prinţul Cuza„ strigară toţi, jurăm a susţinea pe Cuza16). Strigătul puternic s’a auzit până în sala de şedinţe17) unde consulii şi publicul erau în neastâmpăr şi aşteptau cu nerăbdare rezultatul acestei şedinţe secrete. Pe la 1/2 după amiaza, se vede ducându-se crucea şi evanghelia în camera unde se aflau deputaţii. Ce să fie? Toate inimile bat. O presimţire de fericire înveseleşte toate fetele. Toţi şoptesc; gurile oamenilor nu îndrăznesc a vorbi tare18). În vremea asta în şedinţa secretă în mijlocul entusiasmuluî de nedescris ce coprinsese pe deputaţi, Mitropolitul ţării îngenuchind ridică mâinile înaintea icoanei sfintei Treimi şi cu ochii plini de lacrămi, de abia putând vorbi de emoțiune, zise:
Doamne, Dumnezeul părinților noştri, aruncă-ţi privirea ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curajul fiilor tăi! Uneşte-i pe toţi într’o cugetare şi într’o simţire şi fă ca inimile tuturor să aibă aceiaşi bătae pentru ţara lor. Prinţul Cuza este unsul tău între noi şi pentru dânsul jurăm toţi că-1 vom susţine.
Jurăm, jurăm, strigară toţi cu mâinile ridicate spre cer şi toţi deputaţii, despărţiţi ca cei mai grozavi duşmani până în acel moment se îmbrăţişază cu căldură, cu lacrimile în ochi ca nişte adevăraţi fraţi.
Tatăl meu, strigă tânărul prinţ Ştirbei, este bolnav şi nu are fericirea a fi faţă la astă solemnitate sfântă. Vă rog în numele lui, a i se trimite actul ce-1 vom subscrie spre a-1 subscri şi el.
Tatăl meu, adaogă prinţul Bibescu Brâncoveanu, va ajunge peste puţin şi de nu are onoarea a fi deputat spre a putea subscrie acest mare act naţional este cel dintâiu a vă arata prin gura mea adesia să și a o face cunoscut naţiei.
Să trăiască Domnul nostru Alexandru Ioan Cuza mai strigară toţi şi apoi împreună, transportaţi de bucurie, intrară în sala desbaterilor.19)
Prinţul D. Ghica eşise cu puţin mai’nainte şi anunţase fericita veste. Poporul în acea zi de 24 nu era în curtea Mitropoliei ci oprit în afară de ziduri20) aşa că el n’a exercitat presiuni asupra Adunărei. Cum i s’a transmis vestea, porţile Mitropoliei deschizându-se, poporul se aruncă înlăuntru cu miile strigând:
Cuza Domn! Ura Cuza! 21) strigătele de bucurie se răspândiră îndată în tot oraşul, care acum răsuna de veselia mulţimei. Prin urmare nu mulţimea a făcut pe boeri să voteze de frică pe Cuza: ea nu era în curtea Mitropoliei când s’a ţinut şedinţa secretă. Din mai multe isvoare se vede că venise în număr mare cu hotărîrea de a cere şi a obţine cu orice preţ alegerea lui Cuza, dacă boerii n’ar fi primit de bună voe propunerea naţionaliştilor, clar n’a mai fost nevoe de ameninţări căci boerii primiseră şi poporul năvăli în curtea Mitropoliei numai spre a participa la nespusa bucurie a unirei frăţeşti dintre partide, spre a consfinţi prin entusiasmul său măreaţa faptă a deputaţilor.
Aceştia intrară în sala desbaterilor în mijlocul aplauselor nesfârşite din tribune şi a strigătelor de bucurie de afară. Partidele erau amestecate, inamici neîmpăcaţi îşi întindeau mâna şi se îmbrăţişau plângând.22)
În acea zi erau prezenţi în Adunare toţi consulii Puterilor garante şi cu toate că aveau sentimente deosebite pentru ţările române au fost atinşi- de sigur—de această înălţătoare scenă. Al Austriei isbit de apropierea ce se făcuse între oameni aşa puţin făcuţi pentru a se înţelege spunea consulul Franţei, chiar în acel moment că „fără a judeca preciziunea guvernului său, nu va putea să se împiedice de a-i prezenta supt o lumină favorabilă hotărârirea formulată de naţiunea valachă”23).
Şedinţa se redeschide. Adunarea se împarte în 4 secţiuni şi în 2 ore verifică titlurile deputaţilor. După cererea lui Ioan Brătianu ea se declară în permanenţă până când va fi procedat la obiectul principal al misiunei ei. Se constitue biroul şi în urmă Const. Cantacuzino, un vice-preşedinte propune că de oarece Adunarea e legal constituită, trebue să aleagă imediat pe Domn şi că de oarece-convenţia spune că Domnul poate fi născut Român sau Moldovean propune să se înscrie printre ceilalţi candidaţi şi Domnul Moldovei, Alexandru Cuza. Adunarea primeşte propunerea cu unanimitate.
De aci s’ar fi putut uşor vedea de consulii streini şi de public- chiar dacă nu s’ar fi auzit nimic – care fusese rostul şedinţei secrete.
Mitropolitul făcu jurământul obişnuit şi toţi deputaţii îl repetară; apoi fiecare, chemat după ordinea alfabetică sărută crucea şi Evanghelia, jură din nou şi luă buletinul de vot. Din numărul de 66 deputaţi lipseau, fiind bolnavi, prinţul Ştirbey şi I. Slătineanu.
Votarea începu imediat şi 64 de glasuri, unanimitatea, aleseră pe Alexandru I. Domnul Moldovei, pe care Mitropolitul îl proclamă Domn al Ţărei Româneşti. Astfel la 6 ore seara 24 Unirea era realizată.
Strigătele ce isbucniră, aplausele, bucuria şi entusiasmul ce se desfăşură nu se pot descri. Trebue să fi asistat la această şedinţă pentru a-şi face o idee de entusiasmul care a isbucnit în acest solemn moment aşa se exprimă consulul francez25).
Sublim şi solemn fu -în adevăr-acel moment pentru viaţa poporului românesc !..
Dacă inspiraţie divină fu propunerea lui Pisoschi în Iaşi, cu atât mai mult inspiraţie divină fu propunerea prinţului Ghica în Bucureşti, pentru a asigura nu numai triumful lumei noui asupra celor vechi ci triumful desăvârşit al viitorului asupra trecutului.
Numele lui Cuza produse un magic efect în sânul partidului naţional moldovean, magic efect în Adunarea Moldovei unde atrase şi pe duşmani la sine, magic efect în reunirea de la hotel Concordia dar o adevărată minune în Adunarea din Bucureşti.
Unde fusese pronunţat până acum liniştise pasiuni, micşorase ambiţiuni, satisfăcuse interese, dar aici înfrăţise, unise, îmbrăţişase pe cei mai înverşunaţi duşmani.
Şi care să fie cauza acestui efect? Dacă în Moldova el era un om ale cărui vederi, în afară de principiul unirei nu prea erau cunoscute şi nimeni n’avea a se teme de el şi deci bun pentru a împăca pe toţi, în Bucureşti nu era de loc cunoscut. Roseti, chiar, se vede că nu prea îl cunoştea căci de abia după ce se duce ca delegat în Moldova spune că Domnul e sublim în toate privinţele. Cum dar aceşti oameni, boerii renunţau la pretenţiile lor, iar naţionaliştii se încredeau în el? Pe cei dintâi, de sigur şi ameninţarea poporului din zilele precedente i-a pus pe gânduri — şi afară de asta votând pe Cuza votau numai un unionist şi încă nu unul din partida opusă locală, deci nu se puteau crede învinşi.
Mai presus de toate efectul miraculos ce l-a produs numele lui Cuza nu mi-1 explic decât prin aceia că toţi au lucrat pentru un principiu mare şi frumos, de care erau aşa de convinşi încât dispăruseră atunci celelalte priviri omeneşti din fiinţa lor. Cuza era omul care trebuia pentru a înfăptui acest principiu, el era predestinat a deschide o nouă epocă pentru poporul românesc, el era omul momentului. Şi în faptul realizărei unirei tocmai în persoana lui Cuza, omul potrivit, vezi şi partea destinului şi trebuie s’o recunoşti.
La 24 Ianuarie 1859 nu mai e vorba do combinaţii politice, de înţelepciune, de pregătire; faptul s’a săvârşit—aici se poate zice cu drept cuvânt —prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională.
Atunci fu cel mai măreţ moment din istoria poporului românesc.
În acel moment—zicea Roseti în discursul ce îl ţinu Domnului la Iaşi—în care Adunarea electivă din Bucureşti voia să proceadă la alegerea Domnului său, totala prăpastie în care ne arunca despărţirea puterilor, s’arată înainte în toată adâncimea şi grozăvia ei şi în acel moment mandatarii naţiei, stingând cu lăcrămile lor focul de ură şi de desbinare ce nenorocirile trecute aprinsese între clase şi partide. (Va urma)
Acest interesant material ne-a fost pus la dispoziție de Doamna Domnica Dijmărescu. Împreună cu Ion Popescu-Brădiceni am dorit să păstrăm spiritul timpului. Dan Gr. Pupăză.
