22 de candidaţi, la scris pentru posturile de măturător

532

Nu mai puţin de 485 de candidaţi şi-au dorit unul din cele 10 posturi de măturător scoase la concurs de către societatea Edilitara Public. Din cei aproape 500 de oameni, în cursă au mai rămas doar 22 ale căror dosare au fost admise în urma verificării documentelor, iar ieri aceştia au susţinut proba scrisă.
Toţi cei 22 de candidaţi, care au participat la proba scrisă, au studii liceale şi diverse calificări. “Sunt persoane determinate și motivate să își găsească un loc de muncă, lipsa banilor își spune cuvântul. Ceea ce o dată însemna o muncă rușinoasă și se primea un spor de muncă penibilă, acum a devenit un job foarte căutat. În urmă cu zece ani, se primea spor de muncă penibilă, era de 25% din salariu. Acum nu se mai dă. Singurul spor care se acordă este acela de concurs1noapte. Oamenii nu au unde să muncească. Cu ani în urmă, poate cu 20 de ani în urmă, veneau ca măturători persoanele fără carte, fără școală”, a declarat Livia Buzencu, membru în comisia de concurs.
Reprezentanta Edilitara Public a precizat că, participanţii care s-au prezentat la proba scrisă, vor trebui ca vineri să susţină şi proba interviului, urmând ca săptămâna viitoare să afle rezultatele: “Au fost și candidați cu studii superioare, dar nu și-au completat dosarele și nu s-au mai prezentat. Poate și-au găsit altceva. A fost obligatoriu ca doritorii să aibă opt clase absolvite. Calități ale unui angajat ar fi: partea fizică bună, trebuie să fie apți pentru salubritate și să fie serioși. Avem nevoie de oameni serioși. Au avut de pregătit o tematică din care dau proba scrisă”.
În ciuda faptului că, în urmă cu câţiva ani s-a exclus sportul de „muncă penibilă”, oamenii sunt mulţumiţi şi cu un salariu de 975 de lei brut şi bonuri de masă. Totuşi, un măturător stradal are un spor de noapte în funcție de câte ore lucrează.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here