22 Aprilie 2022 – Ziua Mondială a Pământului – Prilej de bucurie, dar și de tristețe

2338

Lumea față-n față cu realitatea dură a războiului din bazinul Mării Negre
După doi ani de pandemie, aproape că am uitat ce înseamnă evenimente, în sensul bun al cuvântului, ce înseamnă să socializăm, să stăm față în față cu oameni care au trecut prin nenumărate experiențe și au pus umărul la multe teme socio-economice de maximă importanță, atât în România, cât și în întreaga lume.
Ziua Mondială a Pământului a împlinit anul acesta 52 de ani de când a fost celebrată în Statele Unite ale Americii pentru prima dată. În anul 1970, senatorul american. Gaylord Nelson (tânăr ales din Wisconsin), îngrijorat de deteriorarea mediului din Statele Unite în urma unor evenimente care au adus ravagii, acesta se hotărăște să creeze grupuri care să participe la cursuri de predare în campusurile universitare care vor insufla o conștiință publică emergentă despre poluarea aerului și a apei. Senatorul Nelson a anunțat ideea acestor cursuri în întreaga mass-media națională și l-a convins pe Pete McCloskey, un congresman republican, cu spirit de conservare, să-i servească drept co-președinte. A urmat recunoașterea lui Denis Hayes, un tânăr activist, pentru a organiza cursurile de învățămânț din campus și au considerat data de 22 aprilie ideală, această căzând într-o săptămână care se încadrează între primăvara și examenele finale, pentru a maximiza participarea cea mai numeroasă a studenților.
Lupta s-a dus mereu împotriva poluării agresive prin deversările de petrol, centralele electrice poluante, halde toxice, pesticide, autostrăzi, pierderea sălbăticiei și dispariția faunei sălbatice și multe alte exemple ale inconștienței umane în lupta nemiloasă cu voința de a obține cu orice preț câștiguri.
După 20 de ani, în 1990, mai mult de 200 milioane de oameni din 141 de țări au metamorfozat Ziua Pământului într-o manifestare de o amploare aparte în istoria omenirii, prin alăturarea lor pentru sustinerea unui viitor mai bun al planetei noastre.
Anula cesta, 2022, dupa 52 de ani de la recunoasterea pe scara larga a Zilei Mondiale a Pamantului este evident ca orice manifestare de sustinere a unui mediu curat a devenit prioritate in toate politicile globale, “Green Deal”, proiectul propus de Uniunea Europeana fiind un exemplu a faptului ca s-a ajuns la o politica globala unica de grija fata de planeta.
Fundația “Grupul De Inițiativă Ecologică Și Dezvoltare Durabilă” al cărei președinte este doamna conf. dr. ing. Cristiana Sîrbu împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”, președinte prof. dr. Valeriu Tabără, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Pentru Fizica Pământului de la Măgurele, condus de Dr. Ing. Constantin Ionescu, și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, rector prof. univ. dr. Răzvan Ionuţ Teodorescu au adus în cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești” o dezbatere extrem de interesantă cu prilejul Zilei Mondiale a Pământului în data de 15.04.2022. Prof. Mihail Dumitru,Președintele Secţiei de Şiinţă a Solului, Îmbunătăţiri Funciare şi Protecţie a Mediului din cadrul ASAS a expus o serie de măsuri care se vor materializate în Legea Pământului, care este prea puțin luată în seamă de politicienii nostri în momentul de față. Domnul Viorel Bebe-Ionică, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor în perioada 2014-2018 a susținut încă o dată necesitatea dezvoltării platformelor digitale cu date precise atât de necesare în agricultura românească. Vicepreşedintele ASAS, prof. Ioan JELEV, cu o experiență de zeci de ani în domeniul apelor a ținut să sublinieze importanțaimplicării tuturor în menținerea echilibrului față de o politică justă de mediu în România, cât și în Uniunea Europeană. Dorim să mulțumim și domnului prof. dr. Emil Constantinescu (Președinte al României în perioada 1996-2000) pentru excelenta expunere în cadrul forumului și activitatea de o viață în ceea ce privește numărul de acțiuni la nivel global menite să aducă în atenție sănătatea planetei.
Conf. dr. ing. Cristiana Sîrbu susține crearea unui Consiliu Consultativ pe lângă Cabinetul Primului Ministru, indiferent de guvernare, pentru a aduce în timp util informațiile reale legate de transparența datelor din agricultură, mediu și securitate alimentară, Agenda 2020-2030 fiind parte din directivele Uniunii Europene ce vor trebui respectate pentru binele viitorului cetățeanului atât din Uniunea Europeană, cât și din întreaga lume.
Memorandumul propus așteaptă orice cetățean să vină alături de noi cei care vrem să lăsăm pentru generațiile următoare o planetă verde. Sperăm să ne fiți alături în aceste momente când lumea cunoaște etape pe care le-a considerat aproape închise. Fără pace este dificil să gândești la un viitor sustenabil pentru copiii și nepoții nostri.
La mulți ani de Ziua Mondială a Pământului – 22 aprilie 2022!
Paște Fericit!
Grupul de Inițiativa Ecologică și Dezvoltare Durabilă
Președinte Conf. Dr. Ing. Cristiana Sîrbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.