21 mai 2016 – zi de mare sărbătoare, Ziua Grădiniței cu Program Prelungit nr. 8 Tg-Jiu

840

Pe data de 21 mai, Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, Sfinți care au arătat un respect deosebit și o generozitate permanentă față de episcopi, preoți și diaconi, dar și o cinstire deosebită față de cei ce trăiau în rugăciune. În iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit-o în cer, iar Sfânta Elena în pământ.
Această Sfântă Zi coincide și cu ziua unei unități de învățământ de prestigiu a Municipiului Târgu Jiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, unitate care funcționează din anul 1973, iar anul acesta pe data de 1 septembrie împlinește 43 de ani de existență.
Pe parcursul zilei, activitățile didactice desfășurate cu preșcolarii au fost armonios împletite cu o frumoasă slujbă de binecuvântare oficiată de către preotul paroh Daniel Popescu.
A urmat cuvântul managerului acestei unități de învățământ, doamna profesor Daniela Sevastru: ”Am legat ziua instituției noastre de această Sfântă Zi, datorită faptului că atât Biserica, cât și Grădinița au misiunea comună de a oferi copiilor nu numai știință și educație, ci și un mod de viață autentic. Prin ceea ce facem zi de zi, prin misiunea pe care o avem am promovat credința, înțelepciunea și ridicarea instituției la un rang bine apreciat, atât din punct de vedere material, cât și uman. Împreună cu colectivul cadrele didactice, am realizat tot ceea ce ne înconjoară. Am încercat să desfășurăm o activitate obiectivă, principială, bazată pe înțelegere și armonie. Și pentru că opt colege și-au serbat ziua numelui, le felicităm și le transmitem un sincer: ”LA MULȚI ANI!”
La acest eveniment au participat preșcolarii, cadrele didactice ale unității de învățământ, dar și părinți ai preșcolarilor.
Profesor Văduva Ionela, Grădinița cu P.P. Nr. 8 Tg-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here