Arhive Zilnice: 14 noiembrie 2024
Săgețile negre ale sistemului „Nu avem” se îndreaptă, INCORECT, către chirurgul Neagu, în cazul pacientului adolescent decedat la SJU
Valentin Neagu, doctorul chirurg al SJU Târgu Jiu aflat de gardă la preluarea cazului pacientului de la Scoarța, ar putea fi scos ,,țap ispășitor” în cazul anchetei demarate în unitatea medicală. Deja DSP Gorj i-a sugerat chirurgului să accepte că s-ar face vinovat de decesul pacientului minor, în condițiile în care nu este un secret că spitalul nu are...
Post de paznic la liceul din Bustuchin
Liceul Tehnologic Bustuchin organizează concurs pentru ocuparea unui post de paznic. Postul este vacant pe perioadă nedeterminată. Cei care au absolvit un liceu și dețin atestat profesional pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor se pot înscrie la concurs. Dosarele se depun la secretariatul liceului până pe data de 20.11.2024, ora 15:00. Proba scrisă...
Scriitorul Ion Trancău, întâlnire cu bibliotecarii școlari
La cercul metodic al bibliotecarilor școlari ce s-a desfășurat, ieri, la Colegiul Auto „Traian Vuia” din Târgu Jiu, ne-am bucurat de prezența profesorului, criticului literar și istoricului Ion Trancău. Deși este octogenar, scriitorul și profesorul continuă să surprindă, fiind mereu prezent la diverse activități culturale din județ.
Într-o atmosferă caldă, scriitorul a purtat un dialog cu bibliotecarii școlari, relatând o...
Tichete sociale de 500 de lei pentru elevii dezavantajați
Peste 650 mii de preșcolari și elevi dezavantajați vor primi, începând de luni, sprijinul din partea Guvernului în valoare de 500 lei prin tichetele educaționale. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că începând cu data de 18 noiembrie 2024 peste 325 milioane lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie...
Repere autumnale – Peșterile Gorjului, de-a lungul vremii
Cea mai veche menţiune a unai peşteri din Carpați se datorează lui Strabon care, descriind obiceiurile geto-dacilor, pomeneşte despre o peşteră sacră într-un munte numit KOGAION, unde ar fi sălăşuit însuşi Zalmoxis.
În fiecare an, odată cu toamna, pe platoul din apropierea peşterii ar fi avut loc aminteşte o legendă Marele Sfat al Întelepţilor, ocazie cu care pe lângă manifestările...
Vineri se deschide târgul de Crăciun de la Craiova
Premiat de patru ori printre cele mai bune din Europa, Târgul de Crăciun de la Craiova se deschide vineri, 15 noiembrie. Târgul se întinde, anul acesta, pe o suprafață mai mare ca până acum și aduce elemente inedite, multe dintre ele unicat pentru România. Aprinderea luminițelor va avea loc la ora 18.30, în Piața Mihai Viteazul, cu sania zburătoare...
Se caută asistent medical la Centrul Maternal Târgu Jiu!
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj organizează concurs în data de 3 decembrie 2024, ora 10.00 (proba scrisă) și 6 decembrie 2024 (proba de interviu), la sediul din Târgu Jiu, str.Siretului, nr.24, pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post vacant corespunzător unei funcții contractuale de execuție de asistent medical principal cu normă întreagă și...
Agricultura pe înțelesul tuturor – Cum puteți înființa corect plantația de pomi și arbuști fructiferi (2)
Gropile - se pot efectua mecanizat, cu burghie mecanice, în marile plantații, dar în fermele familiale se fac cu cazmaua și lopata. De regulă ele se fac la 20 cm, o palmă, mai la sud de picheți, au formă cubică, paralelipipedică, și dimensiuni variabile cu condițiile de teren, tehnologie, teren desfundat sau înțelenit, specia și mai ales vigoarea pomilor...
Conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor de parohie din Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti (II) – ,,Să Îl mărturisim pe Dumnezeu în casa omului! Să ne aplecăm asupra celor în suferinţă, să...
Aşa cum am precizat luni, 11 noiembrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, după oficierea Sfintei Liturghii s-a desfăşurat la Protoieria Târgu-Cărbuneşti, Conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor de parohie din Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti, cu participarea Părintelui inspector eparhial Bogdan Târlea, de la Mitropolia Olteniei şi a Preacucernicului Părinte Ion Spilca, Protopop al...
CSM trebuie să o bată pe Slatina la Târgu Jiu: ,,Suntem datori suporterilor!”
CSM Târgu Jiu trebuie să câștige primul meci pe teren propriu din acest sezon al Ligii Florilor pentru a avea o pauză competițională mai liniștită. După o ,,secetă” de șapte jocuri, gorjencele s-au impus la Iași, iar o victorie cu CSM Slatina ar asigura o atmosferă ceva mai relaxată pentru elevele lui Liviu Andrieș. În plus, sportivele din orașul...
Un gând la plecarea profesoarei Carmen Cosmulescu…
În dimineața zilei de 13 noiembrie, domnul Marian Mischie mi-a dat, cu vocea stinsă, cea mai tristă veste: „Domnule director, sora mea, Carmen, … a murit!”. Vorbisem cu Carmen duminică. A fost ziua ei de naștere în 10 noiembrie… Am găsit-o epuizată și mai puțin optimistă ca oricând. Așadar, Carmen a plecat la Bunul Dumnezeu. A fost copleșită de...
România merge la Europeanul de handbal fără fostul căpitan. Convocările lui Pera
Selecționerul Florentin Pera a anunţat componenţa lotului României pentru Campionatul European de Handbal feminin din 2024. Cristina Laslo nu a fost convocată după conflictul pe care l-a avut cu Pera la echipa de club, Gloria Bistrița. Ea fusese numită căpitanul tricolorelor chiar de actualul antrenor. Campionatul European din acest an are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, în perioada...
Ca la noi, la nimeni – Și mai rele, dar și bune!
Motto: „Decât multe și toate rele, mai bine una și bună; Cei mulți n-așteaptă pe cei puțini; Munca lungește viața, iar lenea o scurtează; Muncește la tinerețe, ca să ai la bătrânețe.”
Proverbe românești
Voi încerca să fac o trecere în revistă a unor vești bune, dar și a altora ceva mai rele. Sigur, nu voi izbuti o selecție a tuturor...
Universitatea Craiova – CFR Cluj, de Ziua Națională
LPF a anunțat programele etapelor 18 și 19 din Superligă. Partida dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj este singura care se va disputa pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.
Programul etapei 18 din Superliga
Vineri, 29 noiembrie
Ora 17:00: FC Botoșani - Farul
Ora 20:45: Rapid - Petrolul
Sâmbătă, 30 noiembrie
Ora 15:00: Unirea Slobozia - Hermannstadt
Ora 17:30: Gloria Buzău - Poli Iași
Ora...
Sentință în așteptare într-un dosar de fapte de corupție
În această săptămână, la Tribunalul Gorj a avut loc un nou termen de judecată, cel mai probabil și ultimul, în cauza care-i privește pe Nicu-Gabriel Simionescu, fost consilier cu atribuţii de control în cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, și a omului de afaceri Ion Cristian Zamfira, acuzați de procurorii anticorupţie de comiterea infracțiunilor de luare de mită, respectiv dare...
Pensionar condamnat pentru violență în familie. Și-a lovit sora din cauza unei moșteniri
Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Bumbești-Jiu, a fost condamnat la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru violență în familie. Gorjeanul se judecă de ani buni cu sora sa pentru o moștenire. În timp ce se aflau la efectuarea unor măsurători și la identificarea unor terenuri aflate în litigiu, cei doi frați s-au...
Viceprimar nou la Săulești
Fostul consilier pe fonduri europene al Primăriei Săulești, Cosmin-Costeluș Ceaușu, este noul viceprimar al comunei. Social-democratul va face echipă, pentru următorii patru ani, cu primarul Constantin-Rucsanda Drăghici, reales cu circa 90% din voturi.
„În cadrul ședinței ordinare desfășurate marți, 12.11.2024, domnul Ceaușu Costeluș-Cosmin a fost ales în funcția de viceprimar al comunei Săulești. Îi adresăm sincere felicitări pentru acest mandat...
Proiectele de tehnologie realizate de copiii din trei localități din Gorj, prezentate la Târgul Național de Știință CODE Kids
Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, între orele 11:00 și 15:00, are loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2024 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, organizat de Fundația Progress.
Câte 2 copii cu vârste între 10 și 15 ani, reprezentanți ai celor 20 echipe CODE Kids din țară și din Republica...