29.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

Arhive Zilnice: 1 noiembrie 2023

Protest al angajaților CNAS de joi, pe perioadă nedeterminată

Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor declanşa, începând de joi, un protest pe o perioadă nederminată, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din 2018. În urma acestei decizii, activitatea de relaţii cu publicul va fi grav perturbată.

UCB Târgu Jiu organizează „Erasmus Day”

Universitatea "Constantin Brâncuși" Târgu Jiu organizează mâine, 2 noiembrie, evenimentul "Erasmus Day". Acțiunea va începe de la ora 11:00, la sediul universității din strada Tineretului, nr. 4, etaj 2, sala CD 22, și are ca scop promovarea programului Erasmus+ în rândul studenților și al personalului academic.

Romsilva oferă gratuit 600.000 de puieți forestieri voluntarilor implicați în acțiuni de împădurire

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin direcțiile silvice din subordine, acordă, sub formă de sponsorizare, 600.000 de puieți forestieri voluntarilor care se implică, în campania de împăduriri din această toamnă, în acțiuni de împăduriri în afara fondului forestier național.  Pot beneficia de sponsorizare cu puieți forestieri persoanele fizice sau juridice care nu au scop lucrativ, care dețin un teren...

Bărbat din Târgu Jiu, testat pozitiv la drugtest

"La data de 1 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat în trafic și oprit pentru control, un bărbat, de 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București, din municipiu. În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că bărbatul s-ar afla sub influența substanțelor...

Leonardo Badea (BNR): O analiză comparativă a poziției României în regiune din perspectiva exporturilor și a investițiilor străine

Consolidarea echilibrului economic extern al României constituie o preocupare importantă din perspectiva dinamicii factorilor structurali, dar și a efectelor crizelor suprapuse manifestate în ultimii ani, care au contribuit la menținerea unui nivel ridicat al deficitului comercial și de cont curent. De aceea, dincolo de analiza fluctuațiilor pe termen scurt ale indicatorilor relevanți, este util să avem o perspectivă a...

GAL Cheile Sohodolului, o noua etapa…

Asociația GAL Cheile Sohodolului a demarat proiectul “Elaborarea Strategiei de Dezvoltare  Locală 2023-2027” finanțat prin PNDR 2014-2020, Masura 19, Submăsura 19.1. În acest sens se desfașoară activități de informare și animare a teritoriului, în fiecare UAT partener (Arcani, Bălești, Cîlnic, Godinești, Lelești, Peștișani, Runcu, Stănești, Schela, Turcinești, Uricani) și trei întâlniri ale parteneriatului public-privat, cu scopul de a pregăti...

Cârbești: Trei persoane care s-au rătăcit, salvate aseară

Trei persoane au fost găsite și salvate de jandarmii, polițiștii și pompierii gorjeni, aseară, care s-au rătăcit în zona satului Cârbești: ”În urma unui apel SNUAU 112, jandarmii gorjeni au fost solicitați de către Poliția Municipiului Târgu-Jiu să acorde sprijin în acțiunea de căutare a trei persoane care s-au rătăcit pe raza localității Cârbești, în zona râului Jiu. Acestea...

S-a deschis dosar penal după accidentul de ieri, de la Târgu Jiu

La data de 31 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier cu o victimă, pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 36 de ani din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un...

Copiii pot deveni primari pentru o zi, la Drăguțești

Începând de astăzi, Primăria comunei Drăguțești desfăsoară campania "Primar pentru o zi". "Tinerii din comună sunt așteptați să participe la această campanie", a anunțat Dumitru Popescu, primarul localității Drăguțești.

Se închide Casa „Iosif Keber”!

Casa Memorială ”Iosif Keber” va fi închisă pentru reparații în perioada 1 noiembrie 2023 - 31 decembrie 2023. Anunțul a fost făcut de conducerea Bibliotecii Județene "Christian Tell".  

Mobilier nou într-un parc din Târgu Jiu

Mobilierul Parcului „Arethia Tătărescu” din Târgu Jiu urmează a fi instalat de constructor în zilele următoare. „Aici există un număr semnificativ de bănci și coșuri de gunoi situate pe Calea Eroilor, în imediata vecinătate a parcului. Prin urmare, opiniile conform cărora cei care vizitează parcul nu au la dispoziție acest mobilier, nu sunt justificate. De altfel, zona se bucură de aprecierea...

Locuitorii din Lelești, fără apă la robinete

Aparegio Gorj S.A. – CED Runcu anunţă întreruperea furnizării apei astăzi, în intervalul orar 09:30-13:30, în localitatea Lelesti, sat Lelesti, str. Principală, ca urmare a avariei survenite la rețeaua de distribuție. "Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că personalul de intervenție deplasat la fața locului va face tot posibilul pentru remedierea avariei...

PTJ: Ghidul solicitantului pentru microîntreprinderi, lansat în dezbatere publică

Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”, împreună cu toate anexele Ghidului, inclusiv Schema de măsuri de ajutor de minimis, având ca obiect dezvoltarea microîntreprinderilor prin acordarea de sprijin pentru creșterea...

Echipele din Craiova joacă astăzi în Cupa României

FCU Craiova şi Universitatea Craiova evoluează miercuri în etapa a 2-a din faza grupelor Cupei României. FCU va evolua de la ora 13.00, la Zalău, împotriva formaţiei locale SCM. Universitatea Craiova joacă de la ora 18.00, la Oradea, contra echipei UTA Arad. Ultima etapă din faza grupelor va avea loc la mijlocul săptămânii 4-10 decembrie 2023. Primele două echipe clasate în...

Femeile vor ieși la pensie odată cu bărbații. Egalizarea vârstei de pensionare, în 2035

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei, în noua lege a pensiilor. Stagiul minim de cotizare contributiv, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Noua lege a pensiilor ar...

A fost depistat încă un focar de gripă aviară

În cursul zilei de ieri, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare H5N1 la două probe prelevate de la două păsări moarte, dintr-o gospodărie aflată în imediata proximitate a exploatației unde a fost diagnosticat focarul primar, din localitatea Țigănești, județul Teleorman. Având în vedere că această gospodărie se află la o distanță de 130...

Descoperă avantajele pompei de căldură aer-apă Energy Save în economisirea energiei

În căutarea performanței și a unui raport calitate-preț mai bun, s-a observat tendința de a înlocui sistemele de încălzire și răcire convenționale cu soluții mai moderne, așa cum sunt pompele de căldură aer-apă. Acestea pot înlocui cu succes o centrală termică pe gaz sau o centrală pe lemne. De asemenea, au devenit tot mai populare printre consumatori datorită modului...

Despăgubiri de peste 220.000 de euro acordate de către Judecătoria Târgu Jiu, după un accident mortal!

Judecătoria Târgu Jiu a decis, marți, condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare a unui bărbat, autorul unui accident de circulație care a avut loc în urmă cu mai bine de șase ani, la Câlnic, soldat cu decesul unui conducător auto și rănirea mamei acestuia, pasager în autoturismul implicat în accident. Instanța a stabilit, în acest caz, plata...

Doi medici, sancționați în cazul pacientei care nu știa că este gravidă

Comisia formată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu pentru a stabili ce s-a întâmplat în cazul pacientei de la Tismana, pe care medicii nu au identificat-o inițial ca fiind o femeie gravidă, a finalizat cercetările. Medicul curant și cel de la Unitatea de Primiri Urgențe s-au ales cu câte un „avertisment scris”, sancțiunea fiind bazată pe Codul Muncii...

ADER promovează voluntariatul în rândul tinerilor din Târgu Jiu

Asociația pentru Democrație Educație Respect (ADER) derulează până în luna decembrie a acestui an ce-a de-a doua ediție a proiectului ,,Voluntar în Târgu Jiu”. ,,Scopul proiectului îl constituie promovarea voluntariatului în municipiul Târgu Jiu în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani prin metode non-formale. Principalele obiective urmărite prin implementarea proiectului sunt: creșterea gradului de conștientizare...

CJP Gorj a primit o nouă serie de bilete de tratament

Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj a primit, zilele trecute, biletele de tratament balnear pentru seria cu nr. 17/2023, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 14 – 17 noiembrie. În această serie, Casei Județene de Pensii Gorj i-au fost repartizate un număr de 100 de bilete pentru tratament balnear. Din aceste tichete primite de instituția județeană, 71...

Bloc operator modern pentru două secții ale Spitalului Județean

Noi investiții la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Blocul operator al secțiilor ORL și Oftalmologie va fi reabilitat, modernizat și extins. Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință, indicatorii tehnico-economici ai acestui proiect, investiția având o valoare de 2,72 milioane lei. În acest an, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a achiziționat servicii de proiectare și executare, în...

Ca la noi, la nimeni – Ofensiva terestră israeliană, pas cu pas!

Motto: „Cotațiile la petrol și aur erau în scădere luni dimineața, însă trebuie reamintit că aceasta este posibil să fie o afacere de durată cu multe evoluții înșelătoare. De aceea este posibil ca prețurile la aur să nu coboare prea mult.” Stephen Innes, partener la SPI Asset Management V-aș ruga să nu vă luați după esența motto-ului de azi și să...

Postul de arhitect-șef, scos la concurs de Primăria Tismana

Primăria Tismana organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de arhitect-șef al orașului. Dosarele de concurs se pot depune la sediul administrației locale până la data limită de 20 noiembrie 2023. Examenul scris al concursului se va ține în ziua de 5 decembrie 2023, ora 10:00. Pentru ocuparea acestul post, se cere îndeplinirea următoarelor condiții specifice: studii universitare...

Troleibuzul din Târgu Jiu pentru care s-au strâns bani spre a fi expus ca piesă de muzeu a ajuns la Câmpulung

Troleibuzul istoric ROCAR 217E ce făcea parte din flota mijloacelor de transport public din Târgu Jiu a ajuns, la finele săptămânii trecute, la Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung, devenind astfel piesă de muzeu. În ultimele două luni, pe rețelele sociale, Inițiativa pentru Muzeul Transportului Bucureștean a derulat un apel de colectare de fonduri pentru ca un vechi troleu, ce a...

Îmi este rușine să spun că am fost polițist!(I)

Da, îmi este rușine să spun că am fost polițist. Am fost polițist o viață de om, exact 37 de ani și trei luni, am pornit de la cel mai mic grad, elev la școala militară de ofițeri până la gradul de general, am parcurs toate treptele ierarhiei profesionale de la lucrător simplu până la comandant, am iubit această...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Fertilizarea fazială a cerealelor păioase

Mi-am propus să vă ofer spre lectură acest articol cu scopul de a vă preveni din timp asupra unei operațiuni destul de importante, cum este cea care privește asigurarea hranei culturilor păioase, ca să aveți timp suficient de pregătire pentru aceasta. Realizarea unor producții agricole vegetale mulțumitoare nu se poate face fără aport extern de substanțe nutritive, fie ele...

Delegație a Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu”, prezentă în Cipru

Patru specialiști și colaboratori ai Muzeului Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” au participat la cea de-a treia mobilitate a proiectului Erasmus+ ”Privind spre viitor - un muzeu rezilient și educat”, ce a avut loc în Cipru, în perioada 16-20 octombrie 2023. Delegația de la Gorj a participat alături de reprezentanți ai altor țări, la cursul ”Utilizarea muzeelor ca resursă în sesiunea...

Dragoș Militaru, revenire surprinzătoare la Dej: ,,Ne dorim să rămânem în Liga a doua!”

Antrenorul gorjean Dragoș Militaru (33 de ani) s-a întors la Unirea Dej, echipă cu care a reușit adevărate minuni în fotbalul autohton, având în vedere condițiile și bugetul ardelenilor. După o experiență extrem de scurtă la Chindia Târgoviște, acolo unde au existat frământări interne, decizia lui Militaru de a reveni la fosta sa formație pare totuși surprinzătoare. Antrenorul, probabil,...

Manifestări culturale, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, în municipiul Târgu Jiu și localitatea Crușeț

Cu prilejul împliniririi a 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, Consiliul Județean Gorj, împreună cu Biblioteca Județeană ,,General Christian Tell”, filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cu spijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Asociației Culturale ,,Carmina Balcanica” și Aius, organizează în intervalul 3-4 noiembrie a.c....

Vulturii se apropie de lider

Vulturii Fărcășești încă speră la titlul județean. Echipa lui Costel Andriucă a reușit un succes concludent în etapa a noua din Liga 4. Gazdele s-au impus cu 5-1 în fața Unirii Țînțăreni și au profitat de pasul greșit făcut de Jiul Rovinari pentru a se apropia de lider. Echipa lui Ion Lițoiu a remizat pe teren propriu cu CSC...

Deputat de Gorj: Am simțit că ne ia de proști pe toți

Singurul liberal care a votat moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului PNL de Finanțe, Marcel Boloş, este deputatul de Gorj Dan Vîlceanu. Deși inițial a refuzat să semneze moțiunea simplă, pentru că încă este membru al PNL, Vîlceanu spune că Boloş l-a convins să o voteze. „Nu am vrut să votez moțiunea asta, dar când l-am...

Crește vârsta de pensionare în rândul salariaților CEO. Lider: Politicienii locali trebuie să vină urgent cu amendamente

Proiectul noii legi a pensiilor a ajuns și la liderii de sindicat din CE Oltenia. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a descoperit că în viitoarea lege, dacă politicienii gorjeni nu vor face demersuri să schimbe prevederile din noul proiect, vârsta de pensionare va crește cu doi ani în rândul minerilor și energeticienilor. În prezent, aceștia beneficiază de reducerea...

Controale ITM la angajatorii din județ

-Firmă de pază amendată Inspectorii de muncă au făcut 47 de controale săptămâna trecută, care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 183.000 lei. ”Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 144 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate....

Liceu din Gorj, reabilitat prin PNRR

Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești va intra în șantier. Autoritățile locale au scos la licitație lucrările pentru „Reabilitare energetică Corp C1 Liceul Teoretic «Tudor Arghezi» Tg. Cărbunești”. Lucrările sunt estimate la 2,16 milioane lei fără TVA, fondurile fiind obținute prin Planul National de Redresare și Reziliență – PNRR. Firmele de construcții interesate au termen până pe data...