21.1 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 1, 2024

Arhive Zilnice: 1 octombrie 2023

Un fost deputat român fugar a fost prins la Roma

La data de 2 octombrie 2023, o escortă formată din ofițeri din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române urmează să preia, din Roma, Italia, un bărbat, de 63 de ani. E vorba de controversatul afacerist, fost șef al revoluționarilor brașoveni și fost deputat Dorin Lazăr Maior. Acesta a fost condamnat de către Tribunalul Brașov, la o...

CFR – FC U Craiova 1948, ora 21.00

Clujenii au pierdut în runda precedentă, 3-1 pe terenul Rapidului, insuccesul oprind o serie cu patru victorii la rând în campionat. De partea cealaltă, oltenii au continuat şi în această parte de campionat evoluţiile oscilante din ediţia precedentă, în dreptul lor fiind consemnate patru succese şi șase înfrângeri. Cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie...

N-a intrat! Înfrângere frustrantă pentru Gilortul

Gilortul Târgu Cărbunești a cedat partida de pe terenul Voinței Lupac, 2-1, contând pentru runda a șasea a Ligii a treia. Trupa lui Mario Găman acumulase șapte puncte în ultimele trei meciuri, dar nu a reușit să-și îmbogățească zestrea după confruntarea cu “croații”. Potrivit antrenorului gorjean, oaspeții au avut meciul în mână, dar au primit prea ușor cele două...

UCB a pierdut derbiul cu Craiova

UCB Târgu Jiu continuă fără victorie în Seria A din liga secundă de handbal masculin. Formația gorjeană a fost învinsă, pe teren propriu, de CSU Craiova, după un meci antrenant. Oaspeții s-au impus cu 34-30, într-o partidă extrem de echilibrată, decisă în ultimele minute. Cele două formații au mers cap la cap în prima repriză, iar la vestiare s-a...

Cinci meciuri fără înfrângere pentru Viitorul

Viitorul Târgu Jiu își continuă forma bună din campionat. Elevii lui Călin Cojocaru sunt neînvinși de cinci etape după remiza din Valea Domanului, 1-1 cu CSM Reșița. De asemenea, Alexandru Gîrbiță rămâne în topul golgheterilor, mijlocașul gorjenilor lovind și în Banat, în runda a opta a ligii secunde. A fost o deplasarea intensă, mai ales în repriza a doua,...

Copiii și adulții cu autism vor beneficia de terapie decontată de stat

De la 1 octombrie, copiii și adulții cu autism beneficiază de terapie decontată de CNAS. „Copiii și adulții diagnosticați cu tulburări din spectrul autist vor putea beneficia, de la 1 octombrie, de servicii de psihoterapie și/sau consiliere psihologică clinică și/sau consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială-logopedie, respectiv intervenții psihologice validate științific în tulburări din spectru autist, inclusiv elaborarea unui plan de intervenție...

Ciolacu, anunț pentru pensionari

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, de Ziua Pensionarilor, că se fac toate eforturile pentru ca noua Lege a pensiilor să intre în vigoare din anul 2024. „Vrem ca pensia să reflecte corect contribuția de o viață a fiecărui român. Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm și să o aplicăm de anul viitor, și...

Universitatea Craiova – FC Botoșani, ora 15:00

Universitatea Craiova este neînvinsă pe teren propriu în acest sezon, palmaresul alb-albaştrilor acasă cuprinzând trei succese şi o remiză, anunță LPF. Deşi nu au cunoscut gustul victoriei în ediţia curentă, moldovenii sunt într-o vizibilă creştere de formă, dovadă fiind şi faptul că au pierdut doar unul dintre ultimele cinci jocuri disputate în campionat (o înfrângere, patru remize). Cele două echipe s-au...

Sunt cazinourile online mai bune decât cele fizice?

O discuție veșnică pe care o vedeam venind are legătură strânsă cu modul în care cazinourile online sau offline aleg să își atragă jucătorii pe platformele de jocuri. Unii dintre noi credem că cele mai avantajoase dintre ele sunt cele online, în timp ce mulți dintre jucătorii cu experiență au făcut deja switch către cazinourile online unde, spun ei,...

Percheziții la mafia gunoaielor, astăzi!

Polițiștii și procurorii din Timișoara fac duminică, 44 de percheziții domiciliare și la punctele de lucru ale unor firme din județele Alba, Bihor, Hunedoara și Sibiu într-un dosar în care sunt vizate persoane care ar fi introdus ilegal în țară peste 1.500 de tone de deșeuri. La sediul DIICOT Timișoara vor fi duse aproximativ 40 persoane, în vederea audierii. Polițiștii Brigăzii...

FOTO: Grenadă găsită în pădure, lângă Rasovița

Lectorul universitar al UCB, Flavius Marcău, a găsit, sâmbătă, la o plimbare în padure împreună cu familia, o grenadă din Primul Război Mondial și a postat pe pagina sa publică poze dar și o atenționare. „Pericolele întâlnite în fostele zone de război. Astăzi, la o scurtă ieșire în natură, alături de familie, am avut surpriza să descopăr o grenadă...

Distincție europeană pentru CNSH Târgu Jiu

Colegiul Național "Spiru Haret" Târgu Jiu a primit titlul de "Școală Ambasador a Parlamentului European". Această distincție a fost acordată unității de învățământ pentru implementarea cu succes a programului EPAS, în anul școlar 2022-2023.