Arhive Zilnice: 8 septembrie 2023
Microbuze școlare pentru elevii din Crasna și Alimpești
Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a oferit, în urmă cu câteva zile, cheile pentru două microbuze școlare arondate elevilor din două localități din Gorj: Crasna și Alimpești.
Fiul șefului Salvamont Gorj, proiect inedit de amenajare a falezei Jiului
Arhitectul Sabin Cornoiu Jr., fiul directorului Salvamont Gorj, a proiectat o amenajare cu adevărat incredibilă a falezei râului Jiu. Dacă proiectul său ar deveni unul pus în practică de către autorități, întreaga zonă ar căpăta o nouă înfățișare.
Se fac pregătiri pentru Festivalul „Coborâtul oilor de la munte”
În perioada 15-17 septembrie, va avea loc în localitatea Baia de Fier, Festivalul "Coborâtul oilor de la munte", un festival cu o tradiție ce datează din anul 1993. În cadrul manifestării vor avea loc și o serie de spectacole de muzică populară.
Detalii în Gorjeanul de luni!
Gorj: Primul dosar din țară pentru achiziția de microbuze electrice
Consiliul Județean Gorj a depus, vineri, dosarul înregistrat cu numărul de ordine 1, pentru proiectul „Transport durabil pentru elevii județului Gorj”, în cadrul sesiunii de depunere a dosarelor de finanțare pentru microbuze electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu.
În cadrul proiectului „Transport durabil pentru elevii județului Gorj”, sunt propuse a se finanța...
Noi reguli pentru centrele sociale. Controale inopinate, amenzi și sancțiuni penale
Niciun centru de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi şi persoanele vârstnice dependente nu va mai funcţiona fără verificări în teren, transmite Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
O altă modificare legislativă vizează înfiinţarea registrului naţional electronic de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale şi revizuirea registrului electronic unic al serviciilor sociale, astfel încât inspectorii care fac verificările din teren...
Pe moped, fără permis
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați, ieri, prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat de 52 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că un vehicul i-a acroșat autoturismul, care se afla parcat.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 34 de ani, din comuna...
Final de stagiu de practică la Jandarmeria Gorj
Cei 49 de elevi jandarmi de la Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani și „Petru Rareş” Fălticeni au finalizat stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj.
„Tinerii elevi au dovedit implicare în activitățile specifice desfășurate de jandarmii gorjeni, au fost prezenți în spațiul public la manifestările cultural-artistice și sportive desfășurate în această perioadă,...
90% reducere la biletele de tren pentru studenți
Ministrul Educaţiei Ligia Deca a anunţat că Guvernul a aprobat vineri două hotărâri care reglementează acordarea reducerilor şi gratuităţilor la transport pentru elevi şi studenţi.
„În primul rând crește procentul de acoperire al abonamentelor sau al biletelor, reducere de 90% față de 50% cât era anterior pentru toate categoriile de trenuri clasa a doua pentru studenții români înmatriculați la forma...
FOTO: Vasile Vasiescu, distins cu Premiul Special pentru Publicistică, acordat de Cotidianul „Gorjeanul”
În cadrul manifestărilor de astăzi organizate cu prilejul ediției 2023 a Atelierului Național de Poezie și Critica Poeziei "Serile la Brădiceni", Cotidianul "Gorjeanul" acordă PREMIUL SPECIAL pentru PUBLICISTICĂ, domnului VASILE VASIESCU (colaborator al celui mai vechi și trainic ziar din Gorj).
Primarul din Bâlteni și-a dat demisia din funcție printr-un e-mail
Vasile Vlăduleanu, edilul localității Bâlteni, a demisionat din funcție. El a trimis demisia prin e-mail către Prefectura Gorj. În ultimele luni, cel care a condus Primăria Bâlteni a fost viceprimarul, deoarece Vlăduleanu se afla la domiciliu, sub control juridiciar instituit încă din luna aprilie a acestui an. Această măsură preventivă a fost dispusă într-un dosar în care s-au făcut...
Campanie de informare despre bolile transmisibile
Ministerul Sănătății, cu sprijinul Institutului Național de Sănătate Publică și al direcțiilor de sănătate publică, desfășoară pe parcursul lunii septembrie 2023, activități de informare, educare și comunicare în cadrul Campaniei Luna Națională de Informare despre Boli Transmisibile – Gripa și vaccinarea antigripală, SARS-CoV-2 și vaccinarea împotriva COVID-19.
„Gripa, deși de cele mai multe ori, este considerată o afecțiune banală, este o boală...
Târgu Jiul, premiat la Gala Asociației Municipiilor din România
Municipiul Târgu Jiu a obținut premiul pentru transport public sustenabil la Gala Asociației Municipiilor din România.
„Gala AMR pune în evidență excelența în diverse domenii pentru administrația publică locală, iar în ceea ce ne privește certifică eforturile pe care le facem, prin proiectele pe care le avem în derulare, pentru dezvoltarea și modernizarea transportului în comun.
Mulțumesc echipei din cadrul Primăriei...
Expoziția artistului Cătălin Negrea, deschisă publicului gorjean toată luna septembrie
Muzeul Național "Constantin Brâncuși" Târgu Jiu a fost, ieri, gazda vernisajului expoziției ce cuprinde lucrări semnate de artistul Cătălin Negrea, un experiment vizual în care artistul ne propune o incursiune în lumi imaginare.
"Vă așteptăm, pe parcursul lunii septembrie, la Muzeul Național "Constantin Brâncuși", să vedeți lucrările inedite care pornesc de la schițe cu personaje delirante antropomorfe și se transformă...
Peste 38.000 de firme au fost radiate în primele şapte luni
Un număr de 38.332 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele şapte luni din 2023, cu 6,52% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 6.195 (minus 5,22% faţă de ianuarie - iulie 2022) şi în judeţele Cluj...
Aparegio: Noi debranșări de la rețeaua de alimentare cu apă
"În perioada 30.08.2023-01.09.2023 au fost notificate pentru neplata facturilor restante (facturi ce depășesc scadența) următoarele Asociații din Municipiul Târgu Jiu: As. 51, As. 96, As.103, As.126, As. 129, As. 36, As. 60, As. 80, As. 86, As. 109, As. 39, As. 119 , As. 226, As.179 si As.13 ANL
Vă rugam să achitați facturile restante la asociație. Neplata facturilor scadente...
Spectacol folcloric, mâine, la Zilele Comunei Fărcășești
Locuitorii din Fărcășești au mâine invitație la distracție! Primăria și Consiliul Local organizează evenimentul Zilele Comunei Fărcășești. Astfel că, mâine seară, începând de la ora 19.00, va avea loc un spectacol folcloric, pentru cetăţenii din Fărcășești urmând a cânta: Emil Badea, Sanda Argint, Andra Matei, Eugenia Filip, Alexandra Bleaje, Nicușor Micșoniu și Elisabeta Vasile.
Gorjenii sărbătoresc astăzi Nașterea Maicii Domnului
În fiecare an, la data de 8 septembrie, creștinii ortodocși din întreaga lume sărbătoresc un eveniment de o importanță deosebită: Nașterea Maicii Domnului. Această sărbătoare, cunoscută și sub numele de "Sfânta Maria Mică", este marcată cu cruce roșie în calendar, semnificând o zi de post aspru și rugăciune intensă.
Tradiția spune că în această zi, credincioșii sunt îndemnați să participe...
Cum începe școala în Gorj!
* Sute de școli verificate
O comisie mixtă constituită în baza ordinului prefectului de Gorj, Iulian Popescu, a verificat situația celor 438 de unități de învățământ preuniversitar. Astfel, la nivelul județului Gorj vor funcționa un număr de 438 unități de învățământ preuniversitar, din care 129 în mediul urban și 309 în mediul rural.
Dintre acestea, 430 unități de învățământ se regăsesc...
Insulă de balast formată pe râul Jiu! Lucrătorii SGA au intervenit!
Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj Apele Române Jiu execută, în această perioadă, lucrarea de ,,Reparații curente la apărare de mal și îndiguire râu Jiu la Drăguțești”.
Scopul principal al lucrării îl reprezintă: stoparea fenomenul de eroziune a malurilor; punerea în siguranță a proprietăților riverane cursului de apă; asigurarea secțiunii optime de scurgere la ape mari; diminuarea efectelor negative...
Șase milioane de euro pentru centrul civic din Târgu Jiu
Centrul civic al municipiului Târgu Jiu va beneficia de lucrări de reabilitare. Betonul amprentat va fi înlocuit cu pavaj din andezit, spațiile verzi vor fi reamenajate, iar stâlpii de iluminat vor fi schimbați. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării.
„Un proiect deosebit de frumos intră în linie dreaptă la Târgu Jiu. Este un proiect pentru care echipa de la Primăria...
Ca la noi, la nimeni – În așteptarea cutremurului fiscal!
Motto: „Avem ceva din destinul merelor. Abia ne coacem și trebuie să ne prăbușim”. - Valeriu Butulescu
Am ales acest aforism metaforic al scriitorului petroșenean, originar din Târgu Jiu și nu regret. Chiar dacă legătura cu tema anunțată în titlu nu este una chiar directă. S-au schimbat multe în ceea ce privește vremea și vremurile din punct de vedere meteorologic,...
Investiții de 4,5 milioane de lei în unitățile de învățământ din Aninoasa
Doar câteva zile ne mai despart de începerea unui nou an școlar, iar în timp ce în alte localități din Gorj, încă mai există școli ce se află într-o stare deplorabilă, la Aninoasa se derulează trei mari proiecte în valoare totală de circa 4,5 milioane de lei.
Elevii din comuna Aninoasa vor fi așteptați în prima zi din anul școlar...
Simpozionul Național de Pictură și Grafică „Iosif Keber”, la Curtișoara
Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Filiala Târgu Jiu a UAP, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” au continuat în acest an o frumoasă tradiție artistică: Simpozionul Național de Pictură și Grafică „Iosif Keber”. Acesta a avut loc la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj de la...
Etapa 3-a în Campionatul Județean de Juniori D și E
Fotbaliștii juniori de la CSM Târgu Jiu se pregătesc pentru o nouă etapă din Campionatul Județean. Este a treia etapă în decurs de o săptămână. Toate cele 3 echipe de Juniorii D și E ale CSM Târgu Jiu vor evolua pe teren propriu, azi, 8 septembrie.
Juniorii D CSM Târgu Jiu2 sunt cei care deschid ziua. Vor juca de la...
Când se joacă Univ. Craiova – Sepsi și Dinamo – FCU
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor TV au decis programarea etapei a 9-a din Superliga României.
Programul etapei a 9-a din SuperLigă
Vineri, 15 septembrie
ora 18:30 - UTA Arad - U Cluj
ora 21:30 - Dinamo - FCU
Sâmbătă, 16 septembrie
ora 21:30 - Universitatea Craiova - Sepsi
Duminică, 17 septembrie
ora 17:00 - Hermannstadt - FC Voluntari
ora 19:15 - Oțelul - Rapid
ora 21:45 -...
Sfinții Părinți ai Maicii Domnului, Ioachim și Ana, sărbătoriți la 9 septembrie
Prima zi a lunii septembrie reprezintă în Biserica noastră ortodoxă începutul noului an bisericesc; sfărșitul acestui an bisericesc, la fel ca și începutul lui, se află sub ocrotirea și binecuvăntarea Preasfintei Fecioare Maria: 15 august – Adormirea Maicii Domnului – și Nasterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie. Sfinții Părinți au rănduit acest lucru ca noi să urmăm pildei vieții...
Începe examenul de capacitate preoțească pentru absolvenții gorjeni de Teologie
Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova, organizează în această lună sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoțească. La acesta se pot înscrie și gorjenii absolvenți ai Facultăţii de Teologie, Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, fii duhovniceşti ai eparhiilor sufragane Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea Chiriarhului locului.
Cu binecuvântarea Înaltprea-sfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în...
De Ziua Naşterii Maicii Domnului – „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru”!
Pentru că astăzi, 8 septembrie, sărbătoresc ziua mea onomastică şi a mamei mele, doresc tuturor celor care poartă numele sintagmei mariologice, tuturor fetelor, femeilor, băieţilor şi bărbaţilor, mai ales Maicii Stareţe Marina Gligor Stavrofora, de la Mănăstirea Strâmba-Jiu, ajutătoarea şi îndrumătoarea mea, cele mai sincere urări de sănătate, viaţă îndelungată şi numai împliniri în activitatea cotidiană! Consider că Naşterea...
CNI reabilitează un cămin cultural din Gorj. Investiție de 4 milioane lei!
Un cămin cultural din comuna Godinești va fi reabilitat, extins și dotat cu bani de la Compania Națională de Investiții. Valoarea investiției se ridică la peste 4 milioane de lei.
CNI a lansat deja pe portalul de achiziții publice licitația pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea căminului cultural din sat Câlcești, comuna Godinești.
Căminul este construit în anul 1965 și necesită...
Muzeul Județean Gorj angajează supraveghetor pentru Casa Cartianu
Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” organizează concurs pentru ocuparea postului vacant, funcție contractuală de execuție, de supraveghetor la Secția memorialistică – Casa Cartianu, sat Cartiu.
Dosarele de concurs se depun la sediul din Târgu-Jiu al Muzeului Județean Gorj până la data de 21 septembrie a.c. Selecția acestora se va face o zi mai târziu. Proba scrisă a examenului este programată...
Lotul lui Edi Iordănescu pentru ,,dubla” cu Israel și Kosovo
Echipa Națională a României va juca, pe teren propriu, împotriva Israeulului (9 septembrie) și Kosovo (12 septembrie), în preliminariile EURO 2024.
Componența lotului:
Portari: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos...
Reținut pentru lovire
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce se afla pe strada principală din cartierul Preajba Mare, bărbatul, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic...
,,Towards to the future with STEM”, un punct de pornire pentru generațiile viitoare
În perioada 26.08.2023-01.09.2023, a avut loc cea de-a treia întâlnire transnațională a proiectului Erasmus + “Towards to the future with STEM”, întâlnire la care au participat reprezentanți ai Uniunii Europene a Musulmanilor (care este coordonatorul proiectului), ai școlii Cengiz Topel Ilkokulu din Antalya, Turcia si ai Scolii Gimnaziale Stănești, Gorj. Activitățile proiectului au fost desfășurate la Biblioteca Județeană ”Christian...
VIDEO: Rețeta săptămânii – Fabiskitchen: Vită cu legume în sos teriyaki
Lista de cumpărături pentru 2 persoane:
* 30 ml ulei de susan;
* 200 ml sos teriyaki;
* 2 lingurițe amidon de porumb;
* 2 bucăți de friptură de vrăbioară de vită;
* 2 cepe verzi;
* 2 cepe roșii;
* 1 ardei roșu;
* 1 ardei verde;
* Sare, piper după gust.
Pentru servire:
*Orez.
Săptămâna aceasta vă prezint o reteță din bucătăria japoneză. Modul de preparare este foarte simplu....
Mitropolitul Olteniei, la Drăguțești: Va fi sfințită o nouă biserică
Înalt Preasfinţitul Părinte Academician Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, va fi prezent, duminică, în satul Cârbești al comunei Drăguțești, la sfințirea noii bisericuțe cu hramul Sfântul Vasile cel Mare.
Slujba de sfințire a noului lăcaș de cult va începe la ora 8:00 și va fi săvârșită de Înalt Preasfinţitul Părinte Academician Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei...
Angajare la Ambulanța Gorj
Serviciul de Ambulanță Județean Gorj organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de operator registrator de urgență debutant, pe perioadă nedeterminată.
Funcția de execuție este în cadrul stației centrale Târgu Jiu. Activitatea se va desfășura în cadrul Dispeceratului Integrat, în regim de ture de 12 ore cu 24 ore libere.
Candidații trebuie să prezinte doar diploma de studii medii și un...
Cea mai aleasă ființă a neamului omenesc, Maica Domnului, sărbătorită așa cum se cuvine, la început de an bisericesc, pe 8 septembrie
Cununa anului bisericesc debutează în 8 septembrie 2023 cu o sărbătoare în cinstea Celei care L-a adus pe lume pe Măntuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos; astfel, în a doua zi de vineri a lunii lui Răpciune, cum este cunoscută în popor luna septembrie, Biserica noastră creștin ortodoxă o sărbătorește pe Prea Sfănta, Prea Curata, Prea Binecuvăntata de Dumnezeu Născătoarea...
Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată că Împărăţia Sa nu poate fi cunoscută şi nici nu se dobândeşte fără o renaştere spirituală din...
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Ioan 3, 13-17 (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim); glas 5, voscr.3, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica noastră Ortodoxă este rânduit să se citească un text din Sfânta Evanghelie care descrie convorbirea sau dialogul Mântuitorului Hristos cu Nicodim, pentru a ne arăta că jertfa de pe cruce,...