10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024

Arhive Zilnice: 16 septembrie 2022

Mitropolitul Olteniei va sfinţi Biserica din Parohia Drăguţeşti

În ziua de 18 septembrie 2022, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte, acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va sfinţi Biserica nouă cu hramul «Naşterea Maicii Domnului», din Parohia Drăguţeşti, preot paroh P.C. Părinte Raica Manole Cristinel, şi va oficia Sfânta Liturghie împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi. Doamne-ajută! V.G.

Gigel Știrbu, președintele interimar al PNL Gorj: „Vom avea un BPJ nou, în cel mai scurt timp! Se vor evalua organizațiile locale”

Gigel Știrbu, deputat PNL de Olt, conduce PNL Gorj în interimat având un mandat de 60 de zile în care trebuie sa organizeze alegeri interne în organizația din județul nostru. Liderul interimar a fost prezent la validarea noului prefect de Gorj și a vorbit, cu această ocazie, cu presa despre schimbările viitoare din partid. Reporter: Care este obiectivul mandatului dumneavoastră...

FOTO: Accident grav, patru victime, la Peștișani. Cauze

Cele patru victime, trei femei și un bărbat, ale accidentului care s-a produs la Peștișani, între un autocamion și un alt autoturism, au fost transportate la spital. Șoferului nu i s-au putut recolta probele de sânge, din cauza multiplelor leziuni. IPJ Gorj:La data de 16 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la...

Primar din Gorj, trimis în judecată pentru corupție

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Albeni, Silviu Ionuț Stan, aflat sub măsura arestului preventiv, pentru săvârşirea de fapte de corupție. Edilul este acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de luare de mită, o infracţiune de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi o infracţiune...

Strategii secrete pentru a câștiga la poker

Toată lumea știe pokerul nu este doar un joc de noroc, ci unul care necesită o foarte mare îndemânare. Există o varietate destul de mare de tipuri de poker, însă majoritatea trucurilor folosite de jucătorii profesioniști pentru a câștiga sunt aceleași. Și deși aceștia ar prefera ca majoritatea amatorilor să nu le descopere, astăzi este momentul să dezvăluim câteva...

Concurs reluat pentru 7 posturi de asistent medical debutant

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a reluat concursul pentru ocuparea a șapte posturi vacante de asistent medical debutant. Proba scrisă va avea loc pe data de 19 septembrie. „În atenția candidaților care vor participa la proba scrisă, din data de 19.09.2022, a concursului pentru ocuparea a 7 posturi vacante de asistent medical debutant: concursul va avea loc la Universitatea...

Trei avertizări meteo de cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri 3 avertizări meteo Cod galben. Alertele sunt în vigoare de vineri până duminică și anunță vremea severă, cu ploi torențiale, vijelii și grindină. Duminică, toată țara va fi sub avertizare de vânt puternic, cu rafale de 75 km/h. În perioada 16 septembrie ora 12 și 17 septembrie ora 12, în Banat, Oltenia, local...

Rabla pentru becuri

Un program „Rabla pentru becuri” este luat în calcul de către Guvern, care vizează înlocuirea becurilor cu filament cu cele LED, atât pentru cetățeni, cât și pentru instituții, au declarat surse guvernamentale. Administraţia Fondului pentru Mediu ar urma să gestioneze noul program.

Tânăr de 18 ani, agresat în incinta Clubului de Columbofilie Târgu-Jiu! Băiatul plin de sânge, pe patul de spital, agresorul liber

Dediu Ilie Mădălin avea 18 ani în 2019 când a fost victima unei agresiuni, extrem de violente, care s-a petrecut, culmea, în incinta Clubului ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, dedicat columbofililor din Gorj. Evenimentul a avut loc cu martori, mai exact s-a petrecut în prezența a aproximativ 50 de membri, asta deoarece participanții pregăteau atunci porumbeii pentru o competiție de...

Acționarii CEO parafează acordurile cu OMV Petrom pentru înființarea societăților mixte

Acționarii Complexului Energetic Oltenia se vor întâlni într-o ședință AGEA pentru a aproba acordurile finale cu OMV Petrom, pentru parcurile fotovoltaice, având acorduri de asociere și cu Tinmar Energy, în vederea constituirii societăților mixte sub care vor funcționa și grupuri pe gaz. Societățile mixte se vor numi: Parc fotovoltaic Ișalnița SA, Solaris Tismana 2 SA, Parc fotovoltaic Tismana I, Parc...

Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Spumă de supă cremă din dovleac !

Lista de cumpărături pentru 4 porții: * 250 grame dovleac Hokkaido; * 30 gr de unt; * 1 ceapă; * 1/2 linguriță de ghimbir măcinat; * 200 ml lapte de cocos; * 200 ml supă clară fond; * 50 ml suc natural de portocale; * Sare, piper după gust. Mod de preparare: Curățăm ceapa, apoi o tăiem în bucăți de 2 cm. Tăiem dovleacul pe jumătate, iar cu o lingură...

Ca la noi, la nimeni – Criza energetică aduce scandaluri!

Motto: „Principala soluție este să creștem producția de energie, producția de gaze, să ajungem în situația ca ele să fie mai mari decât cererea sau cel puțin egale.” Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă Nici nu mai are rost să comentăm afirmațiile de miercuri dimineață, la ora 10:00, făcute de Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la recomandările...

Când vor fi plătite bursele elevilor

Bursele școlare vor fi plătite obligatoriu pe data de 15 ale lunii pentru luna care a trecut, potrivit hotărârii de Guvern publicate în Monitorul Oficial miercuri seara. Cuantumul minim al burselor este același ca anul trecut școlar, sumele rămân neschimbate: 500 lei, pentru bursa de performanță; 200 lei, pentru bursa de merit; 150 lei, pentru bursa de studiu și 200...

Balanţa de plăţi şi datoria externă – iulie 2022

În perioada ianuarie - iulie 2022p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 14 931 milioane euro, comparativ cu 9 122 milioane euro în perioada ianuarie - iulie 2021. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 5 292 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1...

Stîngă vrea să câștige, cu orice preț, meciul cu Spartac: Nu mă interesează să jucăm estetic

Antrenorul Florin Stîngă a prefață duelul Viitorul Târgu Jiu – Progresul Spartac. Tehnicianul gorjenilor a spus că își dorește succesul indiferent de fotbalul pe care îl practică echipa sa, mai ales că Liga 2 se întrerupe după această rundă. În opinia antrenorului brașovean, este un meci echilibrat, fără o favorită certă. ,,Din punctul meu de vedere, este un meci...

Hepatita C, boala care nu are simptome până când ajunge în stadii avansate

Hepatita C este boala care variază de la îmbolnăvire ușoară, care durează câteva săptămâni, la îmbolnăvire severă, pe viață. Hepatita înseamnă inflamația ficatului. Când ficatul este inflamat sau distrus, funcția acestuia poate fi afectată. Consumul excesiv de alcool, toxinele, unele medicamente sau anumite afecțiuni pot să provoace hepatita. Totuși, hepatita este frecvent provocată de un virus – virusul hepatitei A,...

Patru școli din Gorj au catalog electronic

Ministerul Educației a anunțat lista cu cele 742 de școli din toată țara care folosesc în acest an școlar catalogul electronic. Dintre acestea, patru sunt din județul Gorj. Este vorba de Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, Școala Gimnazială nr.1 Polovragi, Școala Gimnazială „Nicolae Costescu” din Bolboși și Școala Gimnazială nr. 1 Albeni. Catalogul electronic oferă posibilitatea părinților de a...

Viitorul, în play-off-ul Cupei României

Viitorul Târgu Jiu s-a calificat mai departe în Cupa României. Gorjenii au trecut, în Turul 3 al competiției, de Flacăra Horezu. Meciul disputat în deplasare a fost unul spectaculos. Oaspeții au punctat în prima repriză prin Alex Sîrbu și Răzvan Vulpe, dar la 0-2 gazdele au beneficiat de două penaltiuri. Ambele reușite de la punctul cu var i-au aparținut...

CE Oltenia cumpără produse de papetărie de zeci de mii de lei

Complexul Energetic Oltenia achiziționează produse de papetărie și articole mărunte de birou, bugetul alocat fiind de peste 70.000 de lei, fără TVA. Compania are nevoie de mii de dosare, plicuri și bibliorafturi, pe lista achizițiilor regăsindu-se și registre de intrare-ieșire sau diferite tipuri de markere. Produsele sunt necesare pentru întocmirea documentelor care circulă în și între serviciile, birourile și compartimentele CE...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeul Cel iubitor de oameni lucrează Mântuirea în ogorul Împărăţiei, prin care adapă şi hrăneşte, vindecă şi mângâie sufletul care a Înviat...

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci; Ap. Galateni 2, 16-20; Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1 (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Evanghelie, ne arată că suntem în timpul sfinţitor şi pe deplin liturgic, marcat de Sfânta Cruce, motiv pentru care atât Duminica dinainte de 14 septembrie, cât și...

Sprijin financiar pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie și în trimestrul II al anului 2022. Suma autorizată la plată este în valoare de 26.046.778 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul...

Înţeleciunea este mama credinţei, a nădejdii şi a dragostei – „O, sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică a curajoaselor fiice, Sofia,...

Am ales dintre sfinte, nu pentru a picta, deocamdată, ci, pentru a le cunoaşte mai bine, pentru viaţa lor zbuciumată şi mucenicească, pe Sfânta Muceniță Sofia, care a trăit în timpul împăratului Adrian (117-138) și care fiind căsătorită a născut trei fiice, cărora le-a pus numele după cele trei virtuți creștine: Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe...

Rovinari: Ziua Națională de Curățenie!

În data de 17 septembrie 2022 se va desfășura la nivel național, Campania intitulată ,,Ziua Națională de Curățenie-2022 !’’. Primarul orașului Rovinari, Robert Filip invită comunitatea la această acțiune: ,,Vă invităm să participați în număr cât mai mare, iar orașul Rovinari să fie din nou exemplul bun. Cunoscut și sub numele de „Let's Do It, Romania", proiectul are ca obiective principale...