16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: iulie 2022

Trei ani și 100 milioane lei pentru reabilitarea drumului județean Vlăduleni-Ionești

Consiliul Județean Gorj a anunțat că au fost finalizate lucrările de reabilitare a drumului județean 674 Vlăduleni-Urdari-Turceni-Ionești-limită jud. Mehedinți. Drumul are o lungime de 43,443 kilometri, traversând teritoriile administrative ale comunelor Bîlteni, Fărcășești, Urdari, Ionești și intravilanul orașului Turceni, până la limita cu județul Mehedinți, prin localitățile: Vlăduleni, Fărcășești, Valea cu Apă, Peșteana de Jos, Hotăroasa, Urdari, Fântânele, Strâmba Jiu,...

Încep înscrierile pentru Bac-ul de toamnă

Absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat mai au o șansă să obţină diploma în sesiunea august-septembrie. Luni, 18 iulie, încep înscrierile și durează până pe data de 25 iulie. La examenul de bacalaureat se pot înscrie atât candidaţii din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de bacalaureat. Candidaţii care...

VIDEO, incendiu Budieni

Pompierii încă se află la Budieni, acolo unde trei case au fost cuprinse de flăcări. Acestea sunt construite aproape una de alta, iar vântul a întețit flăcările. Una dintre case a ars în mare proporție.  

Trei case, în flăcări, la Budieni

Pompierii gorjeni intervin la această oră pentru stuingerea unor incendii care au cuprins trei case, la Budieni. Ei acționează cu șase mașini dotate cu apă și spumă. Vântul este principalul factor pentru extinderea incendiului. Revenim cu informații.

Runcu: Două mașini, proiectate într-o clădire după ce s-au ciocnit

Un eveniment rutier a avut loc astăzi și la Runcu, acolo unde o mașină a intrat într-o alta, primul șofer neacordând prioritate de trecere celui de-al doilea, iar ambele autyoturisme au fost proiectate într-o clădire. IPj Gorj:La data de 17 iulie a.c., pe raza comunei Runcu fost un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Un autoturism care se deplasa din direcția...

A scăzut consumul de electricitate în primele patru luni ale anului

Consumul naţional de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în perioada ianuarie - aprilie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată ultimul raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Consumul clienţilor casnici a fost în scădere cu 3,2%, în timp ce consumul industrial a fost mai mic cu 6,3% Producţia de electricitate şi a fost...

Angajări în sistemul de învățământ

Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin care se permit în continuare angajări în Educație, atât ca profesor prin concursul de titularizare, cât și ca director prin concursul de ocupare a unei asemenea funcții, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Prin acest act normativ nu 'se dă liber' la angajări nejustificate, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu susține că...

Accident la Bălești, o victimă

Un șofer din București a pierdut controlul direcției de mers, făcând accident la Bălești, în dimineața acestei zile. IPJ Gorj: La data de 17 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, au fost sesizați prin apelul unic 112, de către un participant la traficul rutier, despre faptul că pe raza comunei Bălești a avut loc un eveniment rutier cu...

Aproape un apel pe oră la Salvamont! În ultimele 24 de ore: 17 oameni salvați, două decese

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 22 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:3 apeluri pentru Salvamont Bihor, 3 apeluri pentru Salvamont Cluj, 3 apeluri pentru Salvamont Neamț,2 apeluri pentru Salvamont Gorj, 2 apeluri pentru Salvamont Râșnov, 1 apel pentru Salvamont Bușteni și Salvamont Prahova, 1 apel pentru Salvamont Prahova, 1...

FOTO| Patru victime, printre care și un copil, în accidentul de la Albeni

În accidentul de la Albeni, patru persoane au fost rănite, însă toate, din fericire, erau conștiente și neîncarcerate. Între acestea este și un copil de 8 ani. ISU Gorj: ”Am fost solicitati sa intervenim pentru gestionarea unei situatii de urgenta generata de un accident rutier produs pe raza localitatii Albeni in care au fost implicate trei autovehicule. La fata locului s-au...

Bilanț Covid: 3.718 cazuri noi și 7 decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.718 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 389 mai puține față de ziua anterioară. 670 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de...

Accident la Albeni, mai multe victime

Un accident s-a produs astăzi, la Albeni, cu mai multe mașini implicate, rezultând victime. ISU Gorj: Din informatiile apelantului se pare ca sunt 3 autovehicule implicate si 3 persoane necesita ingrijiri medicale. Echipajele de poliție și medicale sunt în drum spre locul în care s-a produs accidentul. Revenim cu informații.

Apel pentru recenzare

Colectarea datelor pentru recensământul populației s-a prelungit până pe 24 iulie. „Încurajăm cetățenii municipiului Târgu Jiu care încă nu au fost recenzați să ia legătura cu recenzorii din zonele în care locuiesc. Dacă, din diferite motive, acest lucru nu este posibil, vă așteptăm zilnic la Centrul de Informare a Cetățenilor din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu sau la Serviciul Fond Locativ...

Vasile Dîncu, despre stagiul militar obligatoriu

Războiul din Ucraina continuă, deși Volodimir Zelenski înregistrează pierderi teritoriale pe bandă rulantă. Președintele de la Kiev a amenințat în repetate rânduri cu contraofensiva și a cerut cu disperare noi arme și mercenari. Astfel, a apărut în spațiul public scenariul potrivit căruia statele membre NATO, în special cele vecine cu Ucraina, ar putea reintroduce stagiul militar obligatoriu. Dar, Guvernul Nicolae...

Critică noile uniforme ale poliției

Sindicatul Europol este nemulțumit de modul în care arată noile uniforme ale poliției. „Așa se pare că va arăta noua uniformă de poliție, iar în imaginile de mai jos veți regăsi jachetă de primăvară-vara (impermeabilă), pulover model polar, bereta, șepcuța și încălțămintea tactică. Aceste articole sunt cele care au fost repartizate absolvenților din promoția 2022 a Academiei de Poliție "Alexandru...

Cutremur în Gorj. Seismul s-a resimțit puternic la Târgu-Jiu

Update: Institutul de Fizică a Pământului a venit cu noi precizări, cutremurul având loc în Gorj. „În ziua de 16 Iulie 2022, la ora 10:39:21 (ora locală a României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 5km. Intensitate: III Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 98km NV de Craiova, 102km SV de Sibiu, 128km V de Pitesti, 175km...

Accident cu victimă la Scoarța! Audi pe contrasens, pieton acroșat

Un pieton a fost acroșat de un Audi pe raza comunei Scoarța.Poliția a intervenit rapid și a oprit circulația în zonă pentru cercetări. Coada de mașini se întinde pe câțiva kilometri. Interesat este că mașina care a lovit pietonul se afla pe contrasens. Ce transmite IPJ Gorj: La data de 15 iulie a.c. polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au...

Peste 4.000 de noi cazuri de Covid

4.107 cazuri noi de COVID din circa 18.500 de teste și 3 decese au fost raportate în ultima zi. 1.794 de pacienți internați sunt internați, dintre care 259 de minori, un copil fiind la ATI. Alți 100 de pacienți sunt la Terapie Intensivă. Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și erau nevaccinați. În Gorj, 31 persoane au fost confirmate cu Covid,...

Drum județean, de 43 km, reabilitat

Consiliul Județean Gorj anunță că au fost finalizate lucrările la obiectivul de investiție „Reabilitare DJ 674, Vlăduleni-Urdari-Turceni-Ionești-Limita Jud. Mehedinți”. Drumul are lungimea de 43,443 km, traversând  teritoriile administrative ale comunelor Bîlteni, Fărcășești, Urdari, Ionești și intravilanul orașului Turceni, până la limita cu județul Mehedinți, prin localitățile: Vlăduleni, Fărcășești, Valea cu Apă, Peșteana de Jos, Hotăroasa, Urdari, Fântânele, Strâmba Jiu, Valea...

Guvernul a adoptat modificările la Codul Fiscal

Guvernul a adoptat vineri forma finală a ordonanței de modificare a Codului Fiscal. Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a anunțat că o parte dintre măsuri vor intra în vigoare la 1 august, diar altele se vor aplica de la 1 ianuarie 2023 „Guvernul a considerat că, la acest moment, având în vedere situaţia complicată prin care trecem, nu este oportun...

Edilitara a finalizat reabilitarea pasajului de pe Ana Ipătescu

Edilitara Târgu-Jiu a finalizat rapid lucrările de reabilitare a pasajului de la calea ferată de pe strada Ana Ipătescu. ”Intervenție foarte rapidă și eficientă a Societății Edilitara la pasajul de la calea ferată de pe strada Ana Ipătescu! Trecerile peste calea ferată din Târgu Jiu sunt prioritare pentru noi și de aceea ne-am implicat direct în soluționarea problemelor legate de acestea....

Polițiști, jandarmi și voluntari caută o vârstnică din Godinești

O femeie în vârstă a plecat ieri din casa ei din Godinești și nu s-a mai întors. Cel care a sunat la 112 este fiul ei. Bătrâna este căutată acum, atât de autorități, cât și de voluntari. IPJ Gorj: La data de 14 iulie a.c., Poliția Orașului Tismana a fost sesizată prin apelul unic 112, de către un bărbat, din...

Temperaturi de 40 de grade Celsius, ploi și vijelii

ANM anunță că astăzi va fi cea mai caldă zi din întreg intervalul în care valul de căldură de origine tropicală va rămâne deasupra României. Temperaturile resimtiţe vor fi de peste 40 de grade Celsius, iar cel mai rău va fi în vestul ţării. Meteorologii anunță că valul de caniculă care a provocat mai multe incendii în Europa ajunge în România....

România, locul I la Olimpiada Internațională de Matematică și locul 5 în clasamentul mondial

România a obținut primul loc în Europa și locul cinci în lume la Olimpiada Internațională de Matematică, după ce elevii români au câștigat două medalii de aur și patru de argint în Norvegia. Medaliile de aur au fost câștigate de Radu Dragomirescu și David-Andrei Anghel, iar cele de argint de către Andrei Moldovan, Vlad-Titus Spătaru, Radu Lecoiu și Andrei Chiriță,...

Un euro va depăși 5 lei

​Perspectiva economică e clar pentru toată lumea că s-a deteriorat, dar deocamdată nu putem discuta încă de criză, de recesiune, a spus joi economistul șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, la o conferință de specialitate, relatează România TV. Ionuţ Dumitru prognozează dobândă cheie 7%, ROBOR la 3 luni peste 8%, creştere economică de 3,8%, un euro de 5,05 lei la...

CE Oltenia renunță la cele peste 1.500 de disponibilizări din acest an!?

* Lider: Discuția pentru plățile compensatorii este prematură. Poate la anu’, disponibilizări nu vor fi în acest an Peste 1.500 de salariați ai CE Oltenia și-ar putea păstra slujbele dacă societatea de stat va renunța la concedierile prevăzute pentru acest an, în planul de restructurare. În acest an, Complexul Energetic Oltenia ar fi pierdut 2.000 de oameni, într-o criză acută...

Pedeapsă cu executare pentru un fost militar! A condus drogat!

O seară de „pomină” și dorința de a petrece cu prietenii într-un club din oraș i-au adus unui militar din Gorj, devenit șomer între timp, o pedeapsă cu executare după ce acesta s-a urcat la volan și a fost implicat într-un accident rutier. Din accident nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, dar inculpatul este deja recidivist, el mai...

ADMITERE Gorj: 137 elevi au rămas nerepartizați. Topul liceelor după ultima medie de admitere

Nu mai puțin de 137 de elevi din Gorj au rămas nerepartizați la liceu după afișarea rezultatelor privind admiterea 2022. Șase dintre ei au medii de peste 7, la nivelul județului rămânând vacante doar 22 de locuri în licee. Cei doi elevi cu media de admitere 10, de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, au optat pentru colegiile „Tudor”...

Balint, pregătit pentru meciul cu Sepsi: Va conta mult atitudinea

Universitatea Craiova debutează, în această seară, în noua ediție a Ligii 1. Trupa doljeană are meci greu pe teren propriu, împotriva formației Sepsi Sfântu Gheorghe. Covăsnenii au un ascendent moral în fața gazdelor, după ce au eliminat-o pe Ştiința din semifinalele Cupei României, iar apoi au câștigat și Supercupa. Partida din Bănie va reprezenta și ultimul meci pentru Mirko...

Viaţa unei sfinte a sfinţilor! – ,,Eparhule, nu nădăjdui că vei schimba credința mea cea întru Hristos, cu necredința voastră, nici cu îmbunări și nici cu îngroziri, pentru...

Sfânta Mare Muceniță Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți de neam bun, dar nu întrutotul binecredincioși, fiind întunecați cu păgânătatea elinească, fiindcă tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, Marina rămânând orfană încă din scutece, tatăl său a dat-o la o doică ce trăia într-un sat departe, şi venind copilița în vârstă,...

Patru zile de restricții de circulație!

În perioada 16-20 iulie a.c., în localitatea Polovragi se va desfășura manifestarea tradițională „Nedeia de la Polovragi”. În acest context, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță civică, vor acționa, în medie, zilnic, 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și criminalistic, arată IPJ Gorj într-un comunicat de presă. Acțiuni comune,...

Lotul de la baschet, definitivat în următoarele două săptămâni

Mai este o lună până când echipa de baschet își reia pregătirea, iar CSM Târgu Jiu și-a aflat, miercuri, adversarele din prima parte a sezonului 2022-2023. Trupa gorjeană va evolua în Conferința 1, alături de U-BT Cluj-Napoca, BC CSU Sibiu, SCM U Craiova, FC Argeș Pitești, CSM Târgu Mureș, CSM Ploiești, Rapid București și CSM VSKC Miercurea Ciuc. Obiectivul...

Ca la noi, la nimeni – Împotmoliri ale Guvernului!

Motto: „Una din pedepsele pentru faptul că refuzi să te implici în politică este aceea că sfârșești prin a fi guvernat de unii inferiori ție.” - Platon Am ales acest titlu, chiar dacă am putea generaliza și vorbi despre împotmoliri ale guvernelor. Mai ales dacă trecem în revistă, pe scurt, guvernările avute de România din luna noiembrie a anului 2019. Cu...

Au fost interzise vizitele la Spitalul Județean. Masca de protecție, obligatorie!

Revin restricțiile din cauza creșterii numărului cazurilor de Covid. De vineri, 15 iulie, în Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar vizitele în spital sunt interzise. Toți pacienții vor fi testați în vederea identificării coronavirusului. Testarea se va face utilizând teste antigen rapide în serviciile de urgențe - UPU-SMURD, Camerele de gardă - și teste...

Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Șnițel vienez, de porc, cu salată de cartofi

Lista de cumpărături pentru 2 persoane: * 12 cartofi cocktail; * 5 fire de arbagic verde; * 1 ceapă roșie. Pentru dressing: * 50 ml supă clară de legume; * 5 linguri de ulei; * 4 linguri de oțet; * 1 linguriță de muștar; * 1 linguriță de miere; * Sare, piper după gust. Șnițele: * 5 linguri de unt clarifiat sau * Ulei; * 2 felii carne de porc 200 g (cotlet); *...

Un BASILEU în arcul carpatin (II) – Interviu cu ACADEMICIANUL, ISTORICUL ȘI DIPLOMATUL VASILE PUȘCAȘ LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 70 DE ANI

,,Sunt și eu rezultatul a ceea ce au făcut din mine toți dascălii mei, la care am adăugat învățăturile extrase din experiențe istorice și trăite de subsemnatul.” Dumitru Cauc: În ultima parte a interviului anterior făceați referire la asumarea responsabilității istoricilor în ,,clădirea lucidității” și în promovarea ,,valorilor veșnice” în timpul pe care-l trăiesc și ca punte spre viitor. Într-o...

Lobonț nu mai e antrenor U20

Una dintre selecționatele de tineret ale României a rămas fără antrenor. Contractul lui Bogdan Lobonț la cârma reprezentativei de fotbal U20 a ajuns la final. În vârstă de 44 de ani, fostul portar a preluat echipa în august 2021 și a strâns pe banca acesteia opt meciuri de pregătire, având un bilanț de trei victorii și cinci înfrângeri. Înțelegerea...

CSO Turceni – CSM Lugoj, în finala Regiunii 4

CSO Turceni își continuă parcursul în Cupa României. Reprezentanta Gorjului a trecut de hunedorenii de la CS Gloria Geoagiu (2-1) și va disputa finala Regiunii 4. Meciul s-a jucat la Turceni, iar golurile gazdelor au fost înscrise de Sorea și Unguru. Pentru echipa noastră urmează acum un duel cu formația timișeană CSM Lugoj. ,,Am dat de o echipă destul...

Teama de injecții și nerespectarea regimului alimentar – efectele lor asupra vieții unui pacient cu diabet zaharat

Foarte mulți dintre pacienții cu diabet zaharat sunt reticenți atunci când vine vorba de insulinoterapie. Poate acest lucru este cauzat și de faptul că insulina se administrează injectabil-subcutanat, pacienții ezitând foarte mult timp (chiar zeci de ani) pentru a accepta tratamentul cu insulină, însă această ezitare poate să le dăuneze mai târziu foarte mult și poate chiar să le pună...

Noi bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Casa Județeană de Pensii Gorj anunță că, pentru a zecea serie de bilete de tratament, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 29-31 iulie 2022, au fost repartizate 128 de bilete. Dintre acestea, 78 de bilete sunt în unitățile de tratament balnear din proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice București (sucursale ale Societății de Tratament Balnear și Recuperare...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Feriți-vă de razele solare și hidratați-vă!

Atenționare meteorologică de tip cod galben! Interval de valabilitate: Vineri, 15 Iulie 2022 {între orele: 11:00 - 18:00} Fenomene meteorologice vizate: -Val de căldură, temperaturi ridicate și caniculă! Zona vizată: cea mai mare parte a județului Gorj, cu excepția zonei montane! În intervalul orar menționat mai sus, vremea se va menține călduroasă, cu maxime termice ce o să atingă si pragul caniculei de 35°C,...

Băut la volan, două zile la rând!

Un bărbat din Aninoasa s-a ales cu o condamnare penală după ce, în februarie 2020, a fost depistat două zile la rând conducând sub influența băuturilor alcoolice. Pe 12 februarie, seara, șoferul a avut o ceartă acasă cu o rudă, a băut niște vin, după care s-a urcat la volan și a plecat la un restaurant din Izvoarele să mănânce...

Brandon Sly a plecat în Finlanda

Fostul fundaș american al CSM-ului, Brandon Sly (25 de ani), își va continua cariera în Europa. Baschetbalistul, înalt de 180 centimetri, a semnat cu KTP Basket. Jucătorul de peste ocean a bifat 30 apariții LNBM, cu medii de 11.4 puncte, 2.8 recuperări, 2.5 pase decisive, o intercepție și 2 posesii pierdute, cu 10.8 la eficiență. Brandon a terminat cu...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu are puterea tămăduitoare de a îndrepta fiinţa noastră, iar, ca să-L dorim şi să-L iubim cu adevărat, acest lucru presupune o luptă...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! În Duminica a 5-a după Rusalii ( a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic); Ap. Romani 10, 1-10; al Sf. Părinţi: Tit. 3, 8-15; Ev. Matei 8, 28-34; 9,1 (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în...

Când scopul scuză mijloacele! Liberalul Matei, la plimbare cu informatorul Scărlătescu!

Dan Matei, liderul de conjunctură al PNL Gorj, politician destituit cu greu din funcția de director al Direcției Publice Motru, se află, fără doar și poate, în spatele complotului pregătit împotriva primarului municipiului, Cosmin Morega. De altfel, de la o postare a acestuia a pornit dosarul de delapidare care a avut drept scop intrarea pe proprietățile primarului, dar și...

Doliu! Încă două decese la CEO

Doliu, din nou, la CE Oltenia. Un salariat în producție, dar și un director apreciat au murit astăzi. Cuvintele sunt de prisos, situația este așa cum o vedem. Se moare pe capete în minerit și energie. Nu știm cât pot să mai prelungească politicienii neaplicarea legii care i-ar scoate la pensie anticipată pe acești salariați și pentru care ei...

Modele de adidași pentru toate gusturile pe care merită să le cumperi

Reducerile de vară sunt un moment grozav pentru a vă cumpăra noi perechi de încălțări. Cu rochii, pantaloni scurți, bermude. Pantofii de sport oferă posibilități nelimitate atunci când vine vorba de vestimentația de vară, când cauți modele respirabile și confortabile pentru a te bucura de aer liber. Acum este, de asemenea, un moment bun pentru a pune mâna pe...

Credite garantate de stat pentru fermieri

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a prezentat, joi, un nou program intitulat ”De trei ori subvenţia”, prin care fermierii vor putea lua credite de la CEC, cu garanţie de 80% din partea statului. Valoarea creditului este de trei ori mai mare decât subvenţia anuală primită de la UE. Proiectul va fi operaţional de săptămâna viitoare. Programul constă în faptul că fermierul primeşte...

Încep lucrările la heliportul din Târgu-Jiu

Încep lucrările pentru amenajarea heliportului din Târgu-Jiu, pentru a putea fi folosit și pe timp de noapte. Tocmai s-a finalizat licitația pentru proiectare și execuție, câștigătoare fiind desemnată firma UTI. „Este o investiție de 3,2 milioane de euro ce prevede, în principal, iluminatul special, balizaj și sistem de avertizare și care va permite operarea heliportului pe timp de noapte, făcând...

Al 16-lea caz de variola maimuţei

Un nou caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România. Este vorba de un bărbat de 40 de ani din Bucureşti. „Starea lui de sănătate este bună, iar în prezent se află internat. A fost declanşată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacţilor direcţi”, anunţă Ministerul Sănătăţii. Până în acest moment, în România au fost diagnosticaţi cu variola maimuţei 16 pacienţi. Primul...

Gorj: 32 cazuri noi de Covid

În ultimele 24 de ore, în județul Gorj s-au înregistrat 32 de cazuri noi de Covid. Au fost efectuate 130 de teste, anunță Direcția de Sănătate Publică Gorj.  130 teste efectuate in intervalul 07.2022 ora 09.30 – 14.07.2022 ora 09.30 din care:  RT- PCR – 21:   4 pozitive; 17 negative;  ANTIGEN RAPID – 109: 28 rapid positive și 81 rapid negative; 32 persoane...

Măsuri drastice la Spitalul Județean: Masca de protecție, obligatorie, iar accesul aparținătorilor pe secții, interzis!

Începând de vineri, 15 iulie, în Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar toți pacienții vor fi testați în vederea identificării coronavirusului. Testarea se va face utilizând teste antigen rapide în serviciile de urgențe - UPU-SMURD, Camerele de gardă - și teste RT-PCR, în cadrul secțiilor. De asemenea, tot de vineri se interzice accesul vizitatorilor/aparținătorilor...

Program nou la casieria primăriei de la Tribunal

Având în vedere modificările programului Tribunalului Gorj pe perioada vacanței judecătorești, se va modifica și programul cu publicul al casieriei Primăriei Municipiului Târgu Jiu ce a fost amenajată aici. Prin urmare, în perioada 18.07.2022 - 26.08.2022, activitatea casieriei pentru încasarea de taxe judiciare de timbru, amenzi, impozite și taxe locale se va asigura în zilele de marți și joi, între...

Stare de urgență energetică! Țara care interzice exportul energiei și lemnului de foc

Guvernul ungar a dispus imediat interzicerea totală a exporturilor de energie și lemn de foc, pentru a stimula exploatarea cărbunelui! Ungaria a declarat miercuri stare de urgență energetică, în condițiile în care prețurile combustibililor fosili din Europa continuă să crească drastic, a anunțat șeful biroului premierului, Gergely Gulyas, după ședința de guvern prezidată de premierul ungar Viktor Orban. „Cel mai probabil, Europa nu...

Noi criterii de ocupare a funcțiilor de conducere în spitale

Noi criterii de formare inițială și de ocupare a posturilor prin concurs pentru toate categoriile de funcții de conducere din sistemul de sănătate au fost stabilite printr-o decizie de Guvern adoptată miercuri. Antena 3: Guvernul a aprobat miercuri Ordonanța pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Actul normativ stabilește criterii noi de formare inițială și de...

Admitere la liceu: Elevii află astăzi la ce licee au fost repartizați

Admiterea la liceu 2022. Rezultatele admiterii la liceu sunt publicate astăzi de ministerul Educației pe site-ul dedicat admitere.edu.ro. Absolvenţii clasei a VIII-a află astăzi dacă au fost admiși la liceul la care au dorit să-și continue studiile. În funcție de media obținută la Evaluarea Națională 2022, elevii au făcut opțiunile pentru admiterea la liceu.

Pușcărie pentru fiul judecătoarei Dafinescu!

Toate încercările fiului judecătoarei Elena Dafinescu de a scăpa de o pedeapsă cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea din culpă a unei femei, s-au soldat cu un eșec într-o zi de 13 pe care n-o va uita prea curând. Ieri, Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința finală în acest dosar și l-a trimis în...

Angajații CEO, 18 luni de proteste

Energeticienii din Dolj nu renunță si continuă protestele, conștienți că sfârșitul producerii energiei pe bază de cărbune este imminent, anunță Sindicatul Termo Energia Craiova II. Angajații din CEO au nu mai puțin de 18 luni de proteste, astăzi fiind încă o zi în care aceștia vor ieși în stradă, la Târgu-Jiu, mâine la Motru, după ce marți au protestat la...

Un gorjean, aproape de pușcărie. Amendă transformată în zile de închisoare. Motivul!

Un bărbat din comuna Hurezani riscă să ajungă în spatele gratiilor pentru că s-a sustras de la munca în folosul comunității. Din acest temei, Serviciul de Probațiune Gorj a solicitat înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunității cu închisoarea, iar instanța de fond a aprobat cererea. Gorjeanul a contestat deja decizia instanței din Cărbunești. În urmă cu doi ani, bărbatul a...

Lămâie sau banană? Neurologii nu doresc să le vadă pe imaginile de CT cerebral!

Lămâie sau banană? În neurologie, nu preferăm niciunul dintre aceste fructe atunci când le întâlnim silueta pe o imagine de CT cerebral. Silueta unei banane o vizualizăm atunci când este vorba despre un hematom subdural, adică o sângerare ce survine ca urmare a unui traumatism. Creierul este învelit în 3 „foițe” (pia mater, arahnoida și dura mater). Hematomul subdural („banana”) este...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre comuniunile adverse în momentele de criză! – ,,Renunțând la comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii, omul a restrâns cunoașterea sa la cunoașterea lumii...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! În viaţa socială, în vremuri de normalitate, starea de criză constituie o excepţie, dar, în vremurile de criză economică, morală şi de altă natură, chiar starea de normalitate este considerată o excepţie, mai ales dacă paradoxul fundamental care domină starea de zi cu zi se pliază pe faptul că bogaţii devin tot mai bogaţi,...

Viitorul s-a înțeles cu Alex Sîrbu! Gorjeanul vrea să revină la naționala de tineret

Fotbalistul gorjean Alexandru Sîrbu (21) a revenit la Târgu-Jiu. Fostul jucător al Universității Craiova a semnat un contract valabil pe un an cu gruparea alb-albastră. Fundașul lateral a mai evoluat în liga secundă pentru Dunărea Călărași și Metaloglobus București. Gorjeanul a fost o prezență constantă în lotul României Under 19, dar nu a apucat să debuteze pentru formația mare...

Baschet: CSM Târgu Jiu, repartizată în Conferința 1

CSM Târgu Jiu și-a aflat adversarele din prima fază a competiției. Formația noastră a fost repartizată în conferință cu campioana U-BT Cluj-Napoca și alte șapte formații. Liga Națională de Baschet Masculin, ediția 2022-2023, va începe pe 28 Septembrie. Gorjenii fac parte din prima serie. Potrivit unitedhoops.ro, în prima rundă, baschetbaliștii lui Claudiu Alionescu se vor deplasa la Ploiești. Componența conferințelor: Conferința...

Gorjenii care nu s-au recenzat o mai pot face până pe 24 iulie

Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor a hotărât prelungirea perioadei de colectare din teren a datelor până la 24 iulie 2022. Fostul termen limită de finalizare a colectării datelor pe teren, de către recenzori, era 17 iulie. „Întrucât ritmul de recenzare la RPL2021 în anumite localități este scăzut și nu permite recenzarea întregii populații rezidente a României până la...

Merge la pușcărie după ce a furat un telefon!

Un individ care mai are o condamnare în cazier, pentru implicarea într-un furt calificat, are toate șansele să ajungă în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat acum, din nou, la închisoare cu executare. De această dată, Eduard Ionuț Găman a tâlhărit un minor care mergea spre casă, în cartierul Meteor din municipiu, fapta având loc în februarie, anul acesta....

Teste de rezistență pe noul pod de la Lainici

Se circulă pe noul pod din apropierea Mănăstirii Lainici. Miercuri au fost efectuate testele de rezistență cu un convoi de camioane încărcate. „Testele au confirmat faptul că podul rezistă la capacitatea maximă proiectată. Momentan, circulația rutieră a fost mutată pe podul nou construit pentru a se putea efectua lucrări la rampa dinspre Bumbești-Jiu”, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și...

Un Basileu în arcul carpatin (I) – Interviu cu ACADEMICIANUL, ISTORICUL ȘI DIPLOMATUL VASILE PUȘCAȘ, LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 70 DE ANI

,,Aveam disponibilitate maximă să învăț nu doar materia Istorie, ci și materia Viață.” Dumitru Cauc: Distinse coleg, de trei decenii sunteți magistru în grădina lui Akademos, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, trecând, după cum era și firesc, și prin stadiul de discipol al marilor magistri, perioada formării fiind într-un sistem social și politc total deosebit de cel actual. Azi, când în...

Vis devenit realitate, la Motru! Strada Ciobănești din Ploștina, asfaltată

În zona Ploștina a început, ieri, turnarea primul strat de asfalt, după ce au fost finalizate podețele dar și un pod peste matca din zonă. Cetățenii, plini de uimire au asistat la turul zecilor de mașini, care cărau materialul necesar asfaltării, fiind șocați cum acestea apăreau rând pe rând, cetățenii necrezând ce se întâmplă. Cetățenii din Ploștina au spus că...

Superliga: A fost stabilit programul etapei a treia

LPF a făcut public programul rundei cu numărul trei din Superligă. Etapa propune derbiul Universitatea Craiova – Rapid, în timp ce FCSB primește vizita formației lui Adrian Mititelu. Partidele, care se desfășoară în perioada 29 iulie-1 august, vor fi transmise în direct de DIGI SPORT, PRIMA SPORT și ORANGE SPORT. Vineri, 29 iulie Ora 18.30 FC Argeș - Universitatea Cluj Ora 21.30 Farul...

Pigliacelli, ca și plecat! Craiova insistă pentru Ișfan

Portarul italian Mirko Pigliacelli (28 ani) se va despărți de juveți în această vară. Președintele Universității Craiova, Sorin Cîrțu, a confirmat că italianul vrea să se întoarcă în țara natală. Contractul goalkeeper-ului expiră în 2023, iar oltenii ar fi tentați să nu-l piardă pe titularul din Bănie fără o compensație financiară. Palermo, promovată în Serie B, este interesată de...

Ca la noi, la nimeni – Pericolul pandemiei și al secetei pedologice

Motto: „Stresul nostru cel de toate zilele este un conglomerat de alergătură, conflicte și dileme.”- Vasile Ghica Pornesc de la o știre de ultimă oră: Organizația Mondială a Sănătății a cerut miercuri guvernelor să reintroducă de urgență purtarea măștilor. Specialiștii spun că este inacceptabil numărul mare de decese provocate de Omicron, varianta cea nouă a COVID-19. IPOTEZA OPTIMISTĂ A MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII,...

Zona pietonală din Rovinari, total schimbată. Lucrări de amenajare de peste 6 milioane de lei

Zona pietonală din Rovinari va fi amenajată în curând. Lucrările au fost scoase la licitație de primăria orașului, fiind așteptate ofertele firmelor interesate până la data de 28 iulie. Primăîria intenționează să realizeze amenajarea zonei pietonale, cu 6.430.423 de lei iar principalele lucrări avute în vedere sunt amenajarea terenului, pavaj, arhitectură peisagistică a spatiilor verzi, lucrări ce se vor executa...

Gilortul va avea ,,satelit” la Liga 4

Gilortul Târgu Cărbunești a anunțat că își va înscrie echipa a doua în Liga 4. În acest sens, conducerea clubului a depus la sediul AJF Gorj cererea de înscriere pentru formația-satelit, Gilortul 2, şi pentru juniorii D și E. Așa cum era de așteptat, Gilortul continuă cu același staff tehnic. Alexandru Stoica va rămâne antrenor principal, iar Mihai Dinu...

Polițiștii locali, acțiuni la ceas de seară în spațiile de joacă din Târgu-Jiu

Polițiștii locali au desfășurat acțiuni de informare în rândul tinerilor aflați în locurile de joacă din cartierele de locuințe de pe raza municipiului Târgu-Jiu, în scopul prevenirii producerii unor fapte antisociale. Mai mulți tineri găsiți în locurile de joacă au fost avertizați pentru deranjarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii locali au purtat discuții cu aceștia în legătură cu răspunderea...

Amendă pentru o lovitură cu parul în față!

Un tânăr din Bâlteni a fost găsit vinovat de judecători pentru că în urmă cu trei ani l-a lovit cu parul în față pe un alt localnic împotriva căruia, anterior, a folosit și un spray paralizant. Incidentul s-a produs în iunie 2019 în mai puțin de o jumătate de minut producându-se toată scena. Culmea este că agresorul, Ionuț Bîrchi Brănescu,...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Revine căldura!

Pe parcursul zilei de azi {Joi, 14 Iulie 2022}, vremea va continua să se încălzească, la amiază maximele depășind pe arii extinse pragul de 30°C, acestea urmând să se încadreze per ansamblu între: 20°C {în zona montană}... 34-35°C {în zonele deluroase joase, de-a lungul arealelor învecinate Jiului, cât și la câmpie, în sudul județului}. Astfel, vremea va deveni călduroasă și...

Perioada de recensământ se prelungește până pe 24 iulie

Comisia Centrală pentru Recensământul Populației şi Locuințelor a hotărât prelungirea perioadei de colectare din teren a datelor până la 24 iulie 2022. Fostul termen limită de finalizare a colectării datelor pe teren, de către recenzori, era 17 iulie. ​În Municipiul Târgu-Jiu, în cele două puncte fixe de recenzare își desfășoară activitatea câte doi recenzori, în paralel cu cei 72 de recenzori...

Acțiuni de informare în locurille de joacă din Târgu Jiu

Polițiștii locali au desfășurat acțiuni de informare în rândul tinerilor aflați în locurile de joacă din cartierele de locuințe de pe raza municipiului Târgu Jiu, în scopul prevenirii producerii unor fapte antisociale. Mai mulți tineri găsiți în locurile de joacă au fost avertizați pentru deranjarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii locali au purtat discuții cu aceștia în legătură cu...

Aparegio: Presiune scăzută la apă în Târgu-Jiu

APAREGIO GORJ SA - CED TG JIU anunță scăderea debitului și presiunii a apei potabile, în intervalul 14.07.2022,  ora 1800-15.07.2022, ora 1000, în municipiul Târgu-Jiu, în vederea realizării unor lucrări de reabilitare a conductei de aducțiune apă din incinta stației de tratare a apei din municipiul Târgu-Jiu. Obiectivul  se regăsește în contractul „CL6 Reabilitarea surselor de apă si a stației...

Salarii de până la 9.500 de lei pentru profesori

Salarizarea profesorilor din proiectele de schimbare a legilor educației prevedere o creștere a salariului mediu de la 6.500 de lei până la 9.500 de lei. Potrivit ministrului Cîmpeanu, pentru prima oară într-o lege a educaţiei apare o reglementare care defineşte salariul debutantului ca fiind salariul mediu în economie. Este o creştere de 43%, a explicat Cîmpeanu. Proiectele urmează să fie puse...

Salariul minim european, aviz favorabil

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac anunță că directiva privind salariul minim european a primit aviz favorabil de la Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European, relatează România TV.  Salariul minim european, avizat de Comisia de specialitate din Parlamentul European. Directiva stabilește proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale, promovează negocierile colective privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul efectiv...

Strategie românească! Simona i-a aplicat ,,perversa” italianului: Nicio ofertă, niciun euro, nicio înțelegere

*Francesco Thiella, reclamant: ,,M-a luat peste picior! Și pe mine și instanța de judecată. M-a făcut să revin în Târgu-Jiu, după o săptămână, pentru nimic. Jenant..” Mai românește de atât, nici că se putea. Astfel se traduce batjocura aplicată, ieri, la Tribunalul Gorj de către inculpata Simona Mărgăian italianului Francesco Thiella, gorjeanca arătându-i cetățeanului din peninsulă că românii zic ceva,...

PNȚCD, evacuat, cu executorul și poliția, din spațiul din Târgu-Jiu! Nu a plătit chiria vreme de 8 ani!

Un executor judecătoresc, poliția, jandarmii și reprezentanți ai Edilitara Public SA s-au prezentat, marți, la sediul PNȚCD Gorj, din centrul municipiului Târgu-Jiu, unde au pus în executare două sentințe judecătorești și au evacuat organizația politică din spațiul pe care-l ocupa din octombrie 2010, însă fără să plătească niciun leu chirie, în ultimii opt ani. Suma pe care filiala Gorj...

Start la titularizare! Nouă posturi în Gorj și peste 450 de candidați

Candidații înscriși la examenul de titularizare de anul acesta vor susține proba scrisă miercuri, 13 iulie. Oferta de posturi titularizabile este săracă în Gorj: nouă posturi și peste 450 de candidați. Niciunul nu este pentru învățătoare sau educatoare, unde au fost depuse cele mai multe dosare. Proba scrisă va începe la ora 09.00 și se va desfășura în două centre...

Bar și restaurant, amendate cu 10.000 lei

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare Gorj au efectuat, săptămâna trecută, peste 100 de verificări în unități și obiective din Bălești, Bâlteni, Bumbești-Jiu, Lelești, Mătăsari, Motru, Mușetești, Novaci, Padeș, Plopșoru, Runcu, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu, Tismana, Turceni, Turcinești și Țânțăreni, în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor. Pentru neregulile depistate au fost aplicate șapte amenzi în cuantum de 44.700 lei, unor operatori...

Condamnată pentru un accident de acum șase ani!

O gorjeancă a primit o condamnare cu suspendare pentru un accident mortal pe care l-a comis în urmă cu șase ani pe un drum de pe raza comunei Borăscu. Femeia se afla la volanul mașinii sale, iar în dreapta îl avea pe soțul său. La un moment dat, singurul pieton care i-a ieșit în cale a picat ca o popică....

Zeci de viitori medici fac practică la Spitalul Județean

Zeci de tineri gorjeni, studenți la facultăți de medicină din țară, au depus la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, dosarele de practică medicală. Înainte de 2020, anual, la unitatea medicală făceau practică aproximativ 150 de viitori medici. „După ce în cursul anului 2020, studenții la Medicină nu au putut face stagiile de practică în unitățile medicale cu paturi, anul trecut...

ISJ Gorj va deveni direcție județeană de învățământ

Noi modificări în sistemul de învățământ. Inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației. Noile direcții vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a municipiului București și prin comasarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu. „Atribuțiile vor fi inspecția de...

CEO vinde energia la prețuri mari, cu livrare în anul viitor

Piața contractelor bilaterale de energie electrică este mereu în creștere, și iată că avem un nou prag de preț: 2.000 de lei/MWh pentru energie bandă cu livrare anul viitor, arată o analiză a site-ului de profil, e-nergia.ro. În data de 11 iulie, Complexul Energetic (CE) Oltenia, a scos la vânzare, pe piața de contracte bilaterale – licitație extinsă (PCCB-LE Flex),...

Petrolul Țicleni promite un sezon mai bun

După o perioadă însemnată, în care pandemia de Covid-19 a întrerupt fotbalul mic, Liga 4 din Gorj a pornit la start cu numai 10 echipe. Din campionat nu putea lipsi Petrolul Țicleni, o formație de tradiție, care aspiră la primele locuri. Din păcate pentru echipa lui Samir Bufanu, doar prima jumătate din sezonul regulat a fost una reușită, formația...

Mitropolitul Olteniei a sfinţit în Gorj o nouă Casă a Lui Dumnezeu (II) – ,,Această biserică, aşa cum este ea, e mai importantă decât catedralele Occidentului, pentru că e...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! Aşa cum am precizat, în ziua de 10 iulie 2022, în Duminica a 4-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a sfinţit Biserica «Sfântul Mare Muc. Dimitrie – izvorâtorul de mir» din Parohia Corneşti, comuna Băleşti, judeţul Gorj, după care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor...

Tărâmul de legendă al Jiului de Sus

Pe aceste locuri, apele meteorice, precun şi cele din râuri, lucrând neîntrerupt milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte. Dintre acestea putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peșteră Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară unde explorarea galeriilor subacvatice a fost făcută şi este continuată...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Gunoiul de grajd – o comoară a fermierilor

2 – Platforma de gunoi de grajd În articolul anterior vorbeam despre virtuțile extraordinare ale gunoiului de grajd dar, desigur, nu ne refeream la cel brut, așa cum rezultă el zilnic în fiecare gospodărie, ci la cel prelucrat, preparat, pentru a fi bun de administrat pe teren. Tehnica de preparare a gunoiului de grajd se numește compostare și nu fermentare, cum...

Rotaru promite încă trei transferuri la Craiova

Finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a declarat că echipa sa mai vrea trei jucători până la închiderea perioadei de transferuri. Omul cu bani din Bănie a dezvăluit că l-a ratat pe Alex Mitriță din cauza ofertei pe care Marius Șumudică (Al Raed) i-a făcut-o fostului căpitan al Științei. Rotaru a mai spus că l-a refuzat pe estonianul Joonas Tamm,...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Ne îndreptăm, treptat, către luna lui cuptor, în adevăratul sens al cuvântului!

Chiar dacă am traversat împreună o perioadă destul de schimbătoare din punct de vedere meteorologic, cu înnorări temporare, intensificări ale vântului, precipitații sub formă de averse și, nu în ultimul rând, temperaturi modeste pentru actuala lună, începând de azi {Miercuri, 13 Iulie 2022} vom asista la un proces de încălzire treptat, care ne va apropia de pragul caniculei spre...

Câteva păreri …

Nemulțumirea iubitei ginecologului -De ce…? (ea-l întreabă pe-un amic), …Și-a pierdut cheful și vâna? -Fiindcă el o face zilnic, De mai multe ori…cu mâna! Șeful Neavând destulă minte, Șeful are-n schimb, un dinte; Cum observă că ți-e bine, Îl înfige-adânc, în tine. Nevasta Astăzi, fulgeră și tună, Mâine, are glas domol; Uneori, e-o zână bună, Dar, adesea,-i dracul gol. Lupu-și schimbă părul Șef, cândva,-n Securitate, Câine rău cu anchetații, Predă azi în facultate Despre drepturi și-obligații. Schimbare Femei blânde și...

La pușcărie, pentru rele tratamente aplicate minorului

Un gorjean, de 53 de ani, are toate șansele să ajungă în spatele gratiilor în perioada următoare după ce o instanță de judecată l-a condamnat la închisoare cu executare într-un dosar penal în care a fost acuzat de rele tratamente aplicate minorului. Florian Giugelea este cunoscut opiniei publice prin faptul că are cea mai numeroasă familie din comuna Bălești, el...

Ca la noi, la nimeni – Previziuni sumbre

Motto: „Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță.” - Nicolae Iorga Aveam de gând să-mi mai dau cu părerea despre începuta dezbatere a noului Cod Fiscal pe care miercuri, adică astăzi, GuWernerul Meu Ciucă are după cum a anunțat, intenția de a-l aproba, după opinia mea cam târziu și, totuși, pripit prin ordonanță de urgență a guvernului....

Săulescu revine la Gilortul: Sper să ajut mai mult echipa

Fotbalistul gorjean Dragoș Săulescu (30 de ani) a revenit la Cărbunești. Mijlocașul a început și sezonul precedent alături de trupa gorjeană, dar a plecat în iarnă la CSM Deva. Experimentatul jucător a avut neșansa să se accidenteze înainte de startul Ligii a treia și nu a contribuit, așa cum își dorea, la rezultatele bune ale echipei alb-albastre. Acum, este...

Sute de controale ANAF la marii contribuabili

Structurile cu atribuții de inspecție fiscală, din cadrul ANAF, au în derulare 555 de acțiuni de inspecție fiscală și control inopinat la marii contribuabili, au anunțat marți, reprezentanții instituției. Dintre acestea, 128 sunt la contribuabilii care înregistrează pierderi fiscale recurente. Inspectorii ANAF verifică modalitatea de înregistrare a veniturilor în contabilitate și analizează cheltuielile înregistrate cu scopul de a diminua profitul. Totodată,...