13.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024

Arhive Zilnice: 21 iulie 2022

ATENȚIE! Angajatorii sunt obligați să asigure salariaților apa ori să le scurteze programul de lucru!

Având în vedere că în perioada imediat următoare sunt anunțate temperaturi caniculare, ce depășesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare pot fi echivalate cu acest nivel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj anunță angajatorii că au obligația ( în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență numărul 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme...

Bărbatul care a plecat din spitalul Dobrița, căutat cu dronele și elicopterul

Maine se reiau pe munte căutările bărbatului care a plecat de la Spitalul de Pneumoftiziologie Dobrita, a anunțat președintele Salvamont, Sabin Cornoiu. ”Acesta e plecat de pe 10 iulie, a fost căutat pe munte câteva zile apoi în localitățile de pe traseul către casă. Întrucât căutările nu au dat rezultat, mâine se mai face o căutare pe munte. Salvamont...

Accident la Aninoasa! Tânără de 19 ani, însărcinată, la spital

Un tânăr de 21 de ani, din Țânțăreni, a intrat cu mașina într-un cap de pod, astăzi, iar fata de 19 ani care se afla lângă el a ajuns la spital, rănită în accident. Din datele poliției, cei doi  sunt soț și soție, tânăra fiind însărcinată. La data de 21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Jiu...

Crește numărul cazurilor noi de COVID

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.129 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19 și 3 decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus Gorjul a raportat 72 de noi cazuri de Covid, jumătate dintre persoanele infectate fiind vaccinate. În total au fost efectuate 298 de teste. În spitalele din Gorj sunt internate 79 de persoane, dintre care 4 la...

Noul inspector-șef al IJJ Gorj a fost învestit astăzi

Începând cu data de 15 iulie 2022, prin Ordin al Inspectorului General al Jandarmeriei Române, în funcția de inspector-șef la Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a fost numit domnul locotenent-colonel Popescu Dragoș-Ionel, anunță instituția într-un comunicat de presă. !Astăzi, 21 iulie 2022, pe platoul unității și în sala de pregătire de la sediul unității, a avut loc ceremonialul...

Toate cardurile pentru alimente, date până la finalul lunii

Cardurile pe care se încarcă voucherele sociale vor fi emise până la sfârșitul lunii iulie 2022. Peste 2 milioane de carduri dispun deja de suma de 250 de lei pentru alimente și mese calde, restul urmând să fie finalizate în următoarele zile, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. „Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea emiterii şi distriburii...

Concursuri anulate la Spitalul Județean. Motivul!

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a anulat concursurile de ocupare a două posturi de farmacist și două posturi de medic dentist. „Din motive obiective, concursurile de ocupare a posturilor de farmacist cu normă întreagă (un post  la Farmacia cu punct de lucru nr.1 – str. A.I. Cuza, nr 1 și un post la farmacia centrală – str. Progresului, nr....

Perioada de recenzare a fost prelungită până în 31 iulie

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunțat joi prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populației și Locuințelor până la finalul lunii iulie. Prelungirea se aplică în localitățile în care recenzarea nu s-a încheiat. „Aceasta este ultima perioadă de prelungire privind culegerea datelor de la populație și va continua atât în punctele fixe deschise de primării cât și prin recenzorii...

Angajații CEO, din nou în stradă

Angajații CEO pentru care Legea 197/2021 încă nu se aplică ies din nou în stradă. Iată anunțul lui Manu Tomescu, vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari: ”Astăzi, joi 21 iulie 2022, între orele 16:00 și 18:00 pichetăm încă o dată Prefectura Județului Gorj și cerem guvernanților să respecte Constituția României și să aplice în totalitate prevederile legii nr.197/2021! Vă așteptăm să veniți...

Încurcături în PNL Gorj

Comisia Națională de Arbitraj va tranșa situația din cadrul PNL Gorj, a anunțat secretarul general al organizației, prefectul Marcel Iacobescu, conform pandurul.ro.  Conducerea PNL numise o comisie, condusă de prim-vicepreședintele Dan Motreanu, pentru a stabili, în 30 de zile, dacă a fost sau nu încălcat statutul partidului, atunci când deputatul Dan Vîlceanu s-a autosuspendat de la șefia PNL Gorj, aspect...

Fărcășești bifează două proiecte pe Anghel Saligny: Modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizarea menajeră

Două proiecte importante a depus administrația locală din Fărcășești pe Anghel Saligny, ambele fiind aprobate. Este vorba despre modernizarea sistemului de alimentare cu apă, proiect în valoare de 23 de miliarde de lei vechi. Al doilea proiect privește canalizarea. Este vorba despre înființarea sistemului de canalizare menajeră din comună. Valoarea acestuia este de 18,6 milioane de lei.

Țara care se opune raționalizării impuse de UE

Guvernul spaniol a declarat că se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”, relatează France Presse. „Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru tranziţia ecologică, Teresa Ribera, potrivit Agerpres. Comisia Europeană a cerut miercuri Celor 27 de state membre să-şi reducă voluntar cererea de...

Angajări pe vasele de coazieră, salarii de la 1.300 la 2.500 de euro

Peste 250 de posturi sunt disponibile în această perioadă pe vasele de croazieră din Europa, potrivit unei statistici făcute de Economica.net. Salariile oferite candidaţilor selectaţi sunt cuprinse între circa 1.300 de euro şi 2.500 de euro. O firmă de recrutare caută 50 de oameni dispuşi să lucreze pe vase de croazieră. Angajatorii caută oameni care au experienţă relevantă în postul...

Pușcărie, după ce au cumpărat un telefon cu bani falși!

Câțiva indivizi din Mehedinți au șanse mari să stea după gratii în următorii ani după ce, în prima parte a anului trecut, au cumpărat de la un motrean un telefon pe care l-au plătit cu bani falși. S-au folosit de bancnote de 50 de euro crezând că nu vor fi prinși. Spre ghinionul lor, pe interceptările care au urmat...

Proiect deosebit – Casa Alex, la Motru! Investiția este de milioane de euro, pe o suprafață de 11.000 de mp

Un super magazin de bricolaj, marcă înregistrată Casa Alex, își pregătește intrarea pe piața de bricolaj din Gorj! Investiția va fi finalizata la începutul anului viitor, anunță reprezentanții societății cu capital românesc. Proiectul celui de-al treilea magazin al grupului AUTO ALEX este deosebit, iar autoritatea municipală din Motru a oferit tot sprijinul investitorului care a făcut anterior un studiu...

Gorjean condamnat pentru viol

Șapte ani de pușcărie ar urma să execute un gorjean trimis în judecată de procurori și acuzat de comiterea infracțiunii de viol. Magistrații din Motru l-au găsit vinovat și au dispus ca el să fie condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, interzicându-i și o serie de drepturi civile, inclusiv acela de a comunica cu victima sa. „Interzice inculpatului, ca...

Drumuri afectate de calamități, reabilitate la Baia de Fier

Mai multe drumuri de interes local, din comuna Baia de Fier, afectate de calamități, vor fi reabilitate în acest an. Străzile au o lungime totală de 12,58 kilometri și se află pe raza satului Baia de Fier. Bugetul alocat investiției se ridică la 17,8 milioane lei, fără TVA. „Obiectul contractului constă în modernizarea a 12,586 km de drumuri locale, asigurarea...

Experiența elevilor târgujieni în Croația

În această vacanță, cinci eleve: Ștefania Codiță, Iarina Părău, Erika Luțaru, Iarina Câdu și Valentina Prună și trei profesoare: Teodora Dragotă, Oana Dabelea și Loredana Stoian, de la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, au participat la o mobilitate din cadrul proiectului Erasmus + ,,Geoparcurile ca puncte educaționale”, în orașul Osijek din Croația. Gazdele noastre, dascălii Școlii ,,,Ivana Filipovica”, ne-au pregătit un...

Gorjul, pe lista județelor în care fântânile au secat parțial – Ședință de Guvern

În 345 de localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj (11 județe) sunt fântâni secate parțial, unde autoritățile locale și Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență iau măsuri de transport a necesarului de apă sau măsuri de denisipare/decolmatare a puțurilor. Premierul Nicolae Ciucă a convocat, ieri, la Palatul Victoria, prima ședință a Comitetului...

Cronica de carte – Un roman de Voichița Crăciun și o eroină simptomatică pe nume Cătălina

Romanul „Cătălina trei într-un mormânt” este scris de Voichița Liliana Puiu Crăciun, doctoriță de profesie. Eu mi-s, încă, oleacă de critic literar, profesie pe care rar o agreez, dar și mai rar o practic în ultima vreme, căci se scrie enorm de mult și îngrozitor de prost (romanele bune fiind publicate de edituri mari ca Humanitas, Polirom, etc.). Cât privește...

Pedeapsă cu amânare pentru o șoferiță din Motru

O tânără din municipiul Motru a fost condamnată la 8 luni de închisoare pentru că s-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat pentru viteză. Șoferița se întorsese de puțin timp din Italia, unde locuiește împreună cu mama sa de mulți ani, pentru a rezolva unele probleme în Motru. Instanța a decis amânarea pedepsei pe un termen de supraveghere...

Viitorul – Dinamo, în etapa a treia a ligii secunde

Federația Română de Fotbal a stabilit, miercuri, 20 iulie, programului ediției 2022-2023 a Ligii 2. Evenimentul a avut loc la Casa Fotbalului, în sala ,,Nicolae Dobrin”. Noul sezon e programat să înceapă în data de 6 august şi se va desfășura în același mod în care a avut loc și ediția recent încheiată, 2021-2022. Viitorul Târgu Jiu este singura...

ECATERINA TEODOROIU-EROINA OLTENIEI, o nouă antologie de evocări literare realizată de Any Drăgoianu și Gabi-Cristinel Roșianu

Cu prilejul comemorării celor 105 ani de la sacrificiul suprem, din 22 august 1917, al sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer a Armatei României, doi gorjeni inimoși și harnici, Any Drăgoianu și Gabi-Cristinel Roșianu, au realizat o antologie de evocări literare ce cuprinde 65 de madrigaluri, 54 de poezii și 5 eseuri care evocă personalitatea și eroismul „Eroinei de...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! Adâncirea crizei demografice a societăţii româneşti – ,,Eliminarea progresivă a disparităţilor regionale din ţara noastră constituie o adevărată provocare a construcţiei societăţii româneşti în context...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! În preocuparea sa pentru susţinerea familiei tradiţionale şi creştine, biserica se dovedeşte un promotor al ideii de creştere a numărului populaţiei, subliniind faptul că, din nefericire, asistăm, în ultima vreme, la mai multe înmormântări, decât botezuri, că populaţia îmbătrâneşte şi numărul românilor scade, iar numărul avorturilor a depăşit numărul populaţiei, deoarece, peste 20 de...

Spitalul Județean a suplimentat numărul paturilor de Covid. 79 de noi cazuri într-o singură zi!

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a suplimentat numărul de paturi pentru pacienții cu coronavirus. Direcția de Sănătate Publică Gorj a emis avizul epidemiologic pentru ca Secția de Boli Infecțioase să poată interna 50 de pacienți cu coronavirus. Miercuri, DSP Gorj a raportat 79 de noi cazuri de Covid. La nivelul Secției de Boli Infecțioase existau 18 paturi destinate pacienților...

Echipa de baschet s-a înţeles cu un fundaş american

CSM Târgu Jiu a ajuns la un acord cu jucătorul american Dylan Frye. Este vorba despre un point-guard în vârstă de 25 de ani, aflat la prima experienţă în România. Noua achiziție a grupării vine din prima ligă a Lituaniei. Născut la 14 iulie 1997, în Pembroke Pines, Florida, acesta măsoară 1,88 metri. Americanul a bifat 4 sezoane în...

Portăriţa CSM-ului merge în Portugalia

Unul dintre portarii de la CSM Târgu Jiu, Elena Marica Bercu (19 ani), are parte de o vară de poveste chiar înainte startul campionatului. Tânăra jucătoare a revenit în oraşul lui Brâncuşi după convocarea la echipa națională de beach handball. Prezenţa în lotul tricolor a fost cu folos, Bercu contribuind la calificarea României la Campionatul European din 2023, care...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Atenționare meteorologică de tip cod galben!

Interval de valabilitate: Joi, 21 Iulie 2022 -> Sâmbătă, 23 Iulie 2022 {între orele: 11:00...18:00} Fenomene meteorologice vizate: - Val de căldură; temperaturi foarte ridicate |35°C...37°C|; disconfort termic accentuat! În intervalul de timp {11:00..18:00}, pe durata a celor 3 zile menționate, vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a județului Gorj, cu excepția zonei montane, temperaturile urmând să fie cuprinse...

Bloc operator reabilitat și extins, la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu vrea să modernizeze și să extindă blocul operator care deservește secțiile ORL și Oftalmologie. Acesta nu a mai beneficiat de lucrări de modernizare în ultimii 15 ani. În cadrul blocului operator funcționează în prezent trei săli de operații. Potrivit caietului de sarcini, aici „s-a constatat absența circuitelor separate curat-murdar, pentru instrumentarul medical, precum și...

Ca la noi, la nimeni – Secetă de idei și în Codul Fiscal!

Motto: „Mă încearcă tot mai des un optimism de cucuruz înțărcat de secetă.” Vasile Ghica Vrem, nu vrem traversăm una dintre cele mai cumplite perioade de secetă extremă, pe care-a cunoscut-o România de când se fac măsurătorile meteorologie în țara noastră. Nu mai departe de miercuri, când ne-am fi așteptat ca Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul să fi slobozit măcar un pic...

Se lucrează la canalizarea pluvială și menajeră de pe două străzi din Motru

Se fac lucrări intense acum, în municipiu, pentru introducerea rețelei de canalizare, pe străzile Glogovenilor și pe strada Motrului. Cel puțin asta anunță autoritatea locală, demonstrând că municipiul este un imens șantier. Locuitorii sunt cei mai mulțumiți, deoarece lucrurile se mișcă în oraș, e trendul dorit, iar confortul cetățenilor a crescut substanțial în ultimii doi ani de zile. A.S.