18.1 C
Târgu Jiu
luni, august 15, 2022

Arhive Zilnice: 30 mai 2022

Ziua Copilului, sărbătorită printr-o expoziție

Ziua Copilului va fi sărbătorită printr-o expoziție de pictură la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, pe data de 31 mai. Francesca Maria Laigner și Dragoș Bogdan sunt doi elevi care descriu prin picturile lor imaginea copilăriei. Francesca este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu și este pasionată de artă și frumos. A...

Târgu Jiu: Programul ceremoniilor pentru ziua absolventului

"Vă invităm să-i felicităm împreună pe absolvenții claselor terminale din învățământul gimnazial și liceal, în cadrul unor evenimente deosebite ce se vor desfășura pe Stadionul Municipal. Ceremoniile de premiere a absolvenților încep de luni, 30 mai și se vor desfășura pe parcursul a 5 zile. Programul pe care l-am pregătit cu această ocazie îi va surprinde, cu siguranță, atât...

Voucherele sociale vor fi distribuite de la 1 iunie

Peste 2,5 milioane de vouchere sociale vor fi emise și distribuite de la 1 iunie 2022, a anunțat luni Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Este vorba de tichete cu valoare nominală de 250 de lei care vor fi oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” persoanelor cu risc de sărăcie. Vor beneficia de tichete: -pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați...

Sistemul bancar propune mai multe soluții de rezolvare a dificultăților financiare cu care se confrunta consumatorii

Una dintre soluțiile pe care o propun băncile consumatorilor este suspendarea disputelor din instanță și găsirea unei rezolvări amiabile, prin negociere în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). În afară de măsuri precum ajustarea anumitor costuri ce țin de dobânzi și comisioane, suspendarea ratelor sau restructurarea creditelor, băncile le recomandă propriilor consumatori să apeleze...

Vacanța din luna februarie pentru elevii din Gorj

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, luni, când va fi luată vacanța școlară în luna februarie a anului viitor. Astfel, sunt 30 de județe în care s-a decis ca vacanța din luna februarie să fie în ultima săptămână a lunii. De asemenea, în zece județe, vacanța va fi în a treia săptămână. Este vorba de județele: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj,...

Ce au pregătit autoritățile municipale pentru absolvenții din Târgu Jiu

Prima zi dedicată absolvenților învățământului liceal din Târgu Jiu se adresează Colegiului Național "Tudor Vladimirescu", Colegiului Tehnic "Ion Mincu", Liceului de Arte "Constantin Brăiloiu", Liceului cu Program Sportiv și Liceului Teologic. "Le mulțumim, pentru o foarte bună colaborare, directorilor acestor instituții, doamnei Cristina Goanță, domnului Hăinaru Leontin Haralambie, doamnei Ana Daria Haidău, doamnei Petroniu Claudia și domnului Vătafu Ștefan!...

Lege: Părinţii primesc zile libere în cazul suspendării cursurilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-COV-2. "Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, precum şi pentru părinţii care au în întreţinere copii...

Anunț despre programările din Policlinica Târgu-Jiu

„Începând de astăzi, programările telefonice la cabinetele de specialitate din Ambulatoriul Integrat (Policlinică) al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu se fac la 0741/151.346. De asemenea, programări se pot face și on-line la adresa https://programari.spitalgorj.ro/ Vă mulțumim!”, a anunțat Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Liceul Tehnologic Bâlta: Proiect pentru atenuarea efectelor crizei sanitare generate de Covid 19

Comuna Runcu derulează proiectul “Achizitie echipamente și dotări în vederea consolidarii capacității de gestionare a crizei sanitare generate de COVID 19, pentru Liceul Tehnologic G-ral C-tin Șandru, Bâlta. Proiectul este cofinanțat  prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 și are scopul de a sprijinire a ameliorării efectelor provocate de criză, în contextul pandemiei de COVID-19  consecintelor sociale; Componenta 1 –...

Toate structurile din IPJ Gorj, verificate de IGPR, după arestarea polițiștilor SAS

Lovit animalic de ”oamenii legii”, în timp ce era legat cu mâinile la spate Cazul Dodoi. Patru polițiști din SAS al IPJ Gorj sunt arestați pentru 30 de zile după ce aproape că au omorât în bătaie un bărbat de 41 de ani din Novaci, acuzat de ultraj. Ei sunt acuzați de tortură și tentativă de omor. Controlul cerut vineri,...

Au început înscrierile copiilor la grădiniță

Părinții își pot înscrie copiii cu vârste între 3 și 5 ani la grădiniță din 30 mai, pentru anul școlar 2022-2023. Actuala fază este dedicată copiilor care nu au mai fost în învățământul preșcolar. Acolo unde numărul cererilor de înscriere va fi mai mare decât cel al locurilor disponibile, unitatea de învățământ va aplica mai multe criterii de departajare.

Tinerii se vor putea împrumuta cu până la 50.000 de lei

Potrivit unui proiect de OUG pus în dezbatere publică de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES), tinerii cu vârsta între 18 și 31 de ani, care sunt înscriși în învățământul superior autorizat, vor putea accesa un credit în valoare maximă de 50.000 lei pentru acoperirea anumitor costuri. Proiectul de OUG stipulează că acest credit poate fi acordat într-o...

Dezastru în Căpreni! 26 de păsări omorâte de câinii din Bulbuceni

Localnicii din satul Bulbuceni, comuna Căpreni, cer autorităților competente să ia măsuri urgente, după ce zeci de păsări din gospodăriile localnicilor au fost devorate de câini. 26 de păsări au fost găsite moarte, iar oamenii au sesizat problema Poliției Căpreni și Primăriei, cerând autorităților să ia măsuri urgente împotriva câinilor fără stăpâni ajunși în sat. Localnicii se plâng că satul...

Șefii din FNME și Univers critică decarbomarea din PNRR cu care au fost de acord până acum

Anunță că 15.000 de locuri de muncă vor fi desființate Federațiile sindicale din CE Oltenia, au cerut, sâmbătă, în 27 mai, o întânire de urgență cu premierul Ciucă și ministrul Energiei, Virgil Popescu, cu mai puțin de lună înainte de intrarea în vigoare a măsurilor de decarbonare din PNRR. Liderii sindicali par că abia acum conștientizează catastrofa care va fi...

Pensionar MAI, băut la volan

Un gorjean a fost condamnat definitiv la opt luni de închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan. La Târgu-Jiu, bărbatul a primit doar o amendă penală, de 3.600 de lei, însă magistrații Curții de Apel Craiova au schimbat sentința. Bărbatul are peste 55 de ani și este pensionar MAI. El a ajuns în vizorul anchetatorilor pentru...

ÎN NORDUL GORJULUI, LA MUNTELE MARILOR VERTICALE

Localizat pe partea dreapta a văii Sohodolului, la nord de fostul complex turistic, muntele Pleşa se prezintă că un masiv bastion de calcar dominând cu peste 1100m aşezările de la poalele sale: Runcu, Bâlta și Bâltișoara. Din vârful cu același nume (1444m ), se desfac spre sud trei pinteni: Cracul Scurt, Cracul Lung și Cracul Sângerului. Fiind format aproape în...

Performanță istorică în domeniul realității virtuale: gorjeanca Ioana Mischie înscrie România pe harta inovației imersive obținând primul premiu META european

Proiectele de realitate virtuală Human Violins (un tribut interactiv adus muzicii vindecătoare) și Tangible Utopias (Odiseea orașelor futuristice inspirate de viziunea copiilor din întreaga lume), două francize imersive inițiate și regizate de Ioana Mischie, au câștigat primul grant Meta din Europa, numărându-se printre cei trei câștigători din întreaga lume. Prestigioasa distincție a fost oferită de organizația europeană Women in...

Școală extinsă cu 2 milioane lei. Corp nou de clădire cu patru săli de clasă

Școala gimnazială din comuna Aninoasa și satul cu același nume va fi extinsă cu un nou corp de clădire, cu parter și un etaj. Vor fi înființate patru noi săi de clasă și grupuri sanitare pentru elevi și profesori. Investiția depășește 2 milioane de lei, iar lucrările au fost scoase din nou la licitație. Școala din satul Aninoasa a fost...

Ca la noi, la nimeni – Fără conducători patrioți, românii să se trezească!

Motto: „O viață avem români... și o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!”- Mihai Viteazul Cu războiul la graniță și cu Ungaria premierului naționalist Orban Viktor – prieten la cataramă cu războinicul și revanșardul Vladimir Putin – România nu poate dormi chiar deloc liniștită. Într-un tratat amintit de diplomatul de carieră Teodor Meleșcanu ca fiind în vigoare de prin 1995,...

Craiova vrea un parcurs european mai lung: Am trecut deja prin două experienţe neplăcute

Universitatea Craiova va juca în preliminariile Conference League după ce a trecut, vineri, de FC Botoşani (2-0), după un baraj contestat de gazde, care a stabilit ultima echipă din România care va participa în competiţiile europene. Golurile lui Elvir Koljic şi Andrei Ivan au adus victoria juveţilor pe Stadionul “Ion Oblemenco”. Oficialii doljenilor îşi fac acum calcule pentru sezonul...

Rovinari: Două stații de încărcare gratuită a mașinilor, bicicletelor sau trotinetelor electrice!

Începând din 27 mai, posesorii de autoturisme, biciclete sau trotinete electrice pot apela la două stații de încărcare realizate pe raza orașului Rovinari. Cele două stații de încărcare sunt amplasate pe strada Păcii, zona blocului IE1, cu o putere de 10 kw, respectiv strada Zorilor, zona blocului T2, cu o putere de 20 kw. Energia este produsă de panourile solare care...

Gilortul a terminat cu înfrângere, Viitorul a retrogradat

Liga a treia şi-a consumat ultimele meciuri din play-out la finalul acestei săptămâni. S-a tras cortina peste Seria 7, acolo unde au evoluat, în acest sezon, două reprezentante ale judeţului Gorj. Gilortul Târgu Cărbuneşti a terminat campionatul cu o înfrângere. Trupa lui Alex Stoica a pierdut, la Petroşani, confruntarea cu Jiul, scor 3-1. Dorin Mărmăneanu (5’, 33’ – penalty)...

Asociația ,,Vasiliada’’ a Mitropoliei Olteniei a lansat Albumul „Asistență Socială în spiritul Filantropiei. 20 de ani de fapte bune în Oltenia”

Albumul, elaborat într-un format grafic modern și accesibil, prezintă în mod structurat evoluția programelor de asistență socială pe care Asociația Vasiliada le-a implementat în Oltenia și impactul pe care acestea l-au avut în sprijinirea a numeroase categorii de persoane aflate în dificultate. De asemenea, albumul prezintă mesajele de susținere a numeroase personalități care s-au alăturat misiunii Asociației Vasiliada în cei...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Simpozionul de la Craiova – o manifestare cu un mare impact în viaţa socială! – ,,Consider că acest simpozion ştiinţific are un mare...

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Printr-o organizare ireproşabilă şi o desfăşurare de înaltă ţinută academică, Simpozionul științific desfăşurat, vineri, 27 mai 2022 şi având ca temă principală: «Rolul cercetării sociologice în dezvoltarea actuală a societății românești», la care au participat nume prestigioase ale Sociologiei din ţara noastră, precum şi studenţi, masteranzi, doctoranzi şi renumite cadre universitare, poate fi socotită...

1 iunie 2022, 50 de ani de învățământ superior tehnic de scurtă durată în Gorj și 30 de ani de existență a Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu...

“Eu, ca istoric, vreau să se cunoască realitatea despre această universitate, cei care nu vor le-o aducem aminte până când și-o însușesc” (Nicolae Mischie, Aniversarea a 30 de ani de învățământ superior tehnic de scurtă durată la Târgu Jiu și a unui deceniu de la înființarea Universității “ Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, 31 mai – 2 iunie 2002) Ziua de...

Sezon de poveste pentru handbaliste

Principala echipă de handbal de la CSM Târgu Jiu a promovat, cu stil, în Liga Florilor. Fetele pregătite de Liviu Andrieş şi Andrei Enache s-au impus şi în ultima etapă a Seriei B din Divizia A, 23-36 (11-17), pe terenul formaţiei CSU Reşiţa. A fost victoria cu numărul 20, din tot atâtea încleştări, iar fetele vor intra acum într-o...

A căzut de la etajul trei al spitalului. Anchetă pentru ucidere din culpă

Un bărbat în vârstă de 87 de ani, pacient al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a murit după ce a căzut de la etajul trei al unității medicale. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Bătrânul era internat în spital de o lună. „Bărbatul era internat din data de 1 mai, când a fost adus la Unitatea...

Fostul șef al Minprest, numit în Consiliul de Supraveghere al CEO

Fostul director al Minprest Serv Rovinari, Gabriel Giorgi a fost numit, în urma selecției, în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia. Acționarii au hotărât prelungirea mandatelor a doi supraveghetori, Nicolae Bobu și Alexandru Gătejescu, pentru încă patru luni, după ce, pe 25 mai, mandatele lor expiraseră. De câțiva ani, ordonanța 109/2011 care reglementează managementul corporativ este aplicată numai pentru a...

Condescu nu înţelege decizia administratorului special de la Pandurii

Creditor la clubul Pandurii Târgu Jiu, fostul preşedinte al echipei, Marin Condescu, a rămas surprins de hotărârea administratorului special, Daniela Şerban. Conducerea s-a grăbit să le trimită notificări de reziliere a contractelor antrenorilor Mario Găman şi Bobi Staicu, dar şi directorului sportiv Camilian Floroiu. Celor trei li se reproşează neatingerea obiectivului, în condiţiile în care Pandurii ar fi avut...