16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Zilnice: 26 martie 2022

Valentin Ionescu (ASF): Piața asigurărilor a crescut cu 24% anul trecut, față de 2020

În cadrul ,,Conferinței Europene a Serviciilor Financiare ECFS2022 Sustenabilitate și Reziliență - Noile coordonate ale piețelor financiare”, organizată de Institutul de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu, director al Direcției Generale de Asigurări din cadrul ASF, a declarat: ,,Anul trecut, piața asigurărilor a crescut din punctul de vedere al primelor brute subscrise cu 24%. Este pozitiv faptul că asigurările de...

La noapte trecem la ora de vară

La noapte, România trece la ora de vară. Astfel, ora 03.00 devine ora 04.00. Ziua de mâine va fi cea mai scurtă zi a anului 2022. CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.  

Peste 3.000 de cazuri noi de Covid

Autoritățile au anunțat sâmbătă că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.100 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19. Au fost raportate și 28 de decese, dintre care 6 anterioare intervalului de referință. La ATI sunt internate 399 de persoane. Gorjul a raportat 19 cazuri de coronaviorus.

Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei

Guvernul a aprobat, sâmbătă, majorarea cuantumului amenzilor plătite de şoferii care nu achită rovinieta. Nivelul sancţiunilor rămăsese acelaşi din anul 2010. „Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale...

Crește numărul cazurilor de gripă

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 14 – 20 martie, au fost raportate la nivel naţional 557 cazuri de gripă clinică. În săptămâna similară de anul trecut se înregistrau 12 astfel de cazuri. Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal, precizează INSP. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că nu este nimic neobişnuit în creşterea numărului...