9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024

Arhive Lunare: martie 2022

Aproape 3.000 de cazuri de Covid

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.972 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 611 mai puține față de ziua anterioară. 377 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în...

Sfaturi pentru a vă feri casa de polen acum, în sezonul alergiilor

Primăvara a început în mod oficial, ceea ce înseamnă că se apropie o vreme mai caldă în multe părți ale țării. Noul sezon marchează înflorirea copacilor și a plantelor luxuriante, ceea ce înseamnă, de asemenea, că în curând va exista o creștere a polenului în aer. Pentru cei care suferă de alergii sezoniere, cum ar fi alergia la polen, primăvara poate...

Ziua Educației Financiare, un demers binevenit atât pentru consumatori, cât și pentru piețe

Autoritatea de Supraveghere Financiară salută adoptarea de către Camera Deputaților a Legii care instituie data de 11 aprilie drept Ziua Educației Financiare. România are nevoie de creșterea gradului de cuprindere a educației financiare atât la nivelul publicului larg, cât și la nivelul elevilor și studenților. Doar așa vom putea avea piețe financiare dezvoltate și consumatori bine informați, care să...

Alertă meteo de ploi

Meteorologii anunţă că, până sâmbătă seară, vor fi ploi şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, iar de sâmbătă vremea se va răci. Din dimineaţa zilei de duminică, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge. Va fi Cod galben de ploi în judeţele...

Post vacant de kinetoterapeut debutant

Spitalul Orăşenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu”, Bumbești-Jiu, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea perioadă determinată, a funcției contractuale, de execuție, temporar vacante, de kinetoterapeut debutant – la Compartimentul recuperare neurologică din Secția neurologie. Condiții: nivelul studiilor – diplomă de licență în specialitate; vechime în specialitatea studiilor – nu se solicită. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 aprilie 2022,...

Construcțiile din Gorj, vizate de Inspecția Muncii!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj desfășoară, pe parcursul anului 2022, sub coordonarea Inspecției Muncii, Campania Națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor-cod CAEN 41,42,43, a anunțat instituția într-un comunicat de presă. Obiective generale ale campaniei: creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul...

FOTO| Luptători jandarmi din Gorj și Dolj, dar și din Poliția județeană, la Cupa Jandarmeriei!

CUPA JANDARMERIEI GORJ LA TRASEU TEHNICO-APLICATIV O nouă zi, un nou concurs cu caracter militar organizat cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române–3 aprilie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj. IJJ Gorj: ”Această competiție reunește la start echipe de luptători din cadrul Jandarmeriei Gorj, Grupării de Jandarmi Mobile ,,Frații Buzești” Craiova și Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și este la...

Vești bune pentru familia al cărei băiat fusese dat dispărut în Danemarca

OPJ GorjÎn urma schimbului de date realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Politienească Internațională - Biroul SIRENE, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au clarificat situația bărbatului disparut, stabilind ca acesta este în Danemarca. Familia bărbatului a fost înștiințată cu privire la situația bărbatului. Informarea inițială: La data de 28 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizaţi...

Zelenski va vorbi în fața Parlamentului României

Florin Cîţu a transmis miercuri pe reţelele sociale că a discutat cu premierul ucrainean Denys Shymhal şi a obţinut promisiunea acestuia că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va susţine un mesaj în Parlamentul României, săptămâna viitoare, potrivit România TV. Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski s-a adresat celor mai importante adunări legislative din Occident, printre care SUA şi Marea Britanie, dar şi liderilor reuniţi...

Șoferii pot rămâne fără permis dacă nu-și plătesc amenzile în 60 de zile

Potrivit unei propuneri legislative depusă la Senat, conducătorii auto care nu își achită amenzile rutiere în termen de 60 de zile de la emiterea lor ar putea să li se suspende permisele de conducere, anunță Bugetul.ro. Prin propunerea legislativă se urmărește introducerea mențiunii că suspendarea permisului va fi posibilă până la achitarea amenzii, dacă aceasta nu a fost platită în termen...

Cariera Roșiuța: Autovehicule și utilaje închiriate de la prestatori, folosite în scop personal la casele șefilor din minerit

Mineritul din Oltenia este cu un picior în groapă dar grav este că a ajuns să fie distrus din interior chiar de cei care ar trebui sa fie interesați de salvarea lui. Chiar dacă se cunoaște că în carierele miniere ale CE Oltenia se fură în draci, ceea ce se întâmplă la Cariera Roșiuța întrece orice închipuire. Aici, autovehicule...

Acordurile CEO cu Petrom și Tinmar Energy, aprobate de acționarii societății de stat

Acționarii CEO vor aproba în ședința AGA peste o lună, în 29 aprilie, acordurile încheiate cu OMV Petrom și Tinmar Energy în vederea constituirii societăților mixte. Acestea vor implementa proiectele fotovoltaice și dezvoltarea de unități de producere a energiei electrice pe bază de gaze naturale, cuprinse în Planul de restructurare al societății, aprobat de Comisia Europeană pe 26 ianuarie 2022....

Condamnat pentru o șpagă de 100 de lei

Verdict „din prima” pentru un vâlcean acuzat că a oferit mită în Gorj, suma fiind una care doar îi aduce probleme în cazier, nu și în buzunar. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj în decembrie anul trecut, a avut primul termen acum două săptămâni, pentru ca ieri instanța să pronunțe sentința. Pedeapsa nu este una cu executare, inculpatul...

Nevoiașii din Rovinari, ajutați cu tichete sociale

Sute de rovinăreni, cu venituri mici, vor primi de Paște tichete sociale. Acestea au o valoare de 60 de lei. „Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Consiliul Local al orașului Rovinari și Primăria Rovinari vor acorda beneficii sociale constând în tichete sociale cu o valoare de 60 lei/tichet, pentru familiile/persoanele cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a orașului Rovinari, ale...

Motru: Tobogan din anii ‘70, readus la viață

Cel mai vechi tobogan din municipiul Motru va căpăta o nouă înfățișare. „Am hotărât în urmă cu un an de zile, când au început lucrările de asfaltare și constructorul dorea să demoleze acest simbol al copilăriei multor generații (încă din anii ‘70), să îi dau o șansă. Atunci m-am opus distrugerii acestui „obiectiv”, gândind ca în viitor să fie un...

Ca la noi, la nimeni – Război la graniță, dezastre și scumpiri în țară!

Motto: „Ferice, dar, de voi, prieteni morți/ Că nu vedeți cum ni se sparge țara/ Cum lupii trag cămașa ei la sorți/Și-n iarnă ni se schimbă primăvara” - Corneliu Vadim Tudor Orașe întregi din țara vecină – Ucraina – sunt rase de pe fața pământului. Iar orașul port la Marea de Azov Mariupol, prin care Ucraina își exporta majoritatea cerealelor,...

Scapă de aparatele electrice vechi și poți câștiga premii!

Direcția de Management Integrat a Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj va demara în perioada 2 mai – 2 iulie 2022 o nouă campanie de colectare DEEE-uri (aparate electrice vechi) la nivelul județului, alături de partenerii de la Eco Positive și Ecolectare. Toate administrațiile publice locale se pot înscrie în cadrul acestei campanii până pe data de 10 aprilie, prin adresa...

Refugiată din Ucraina, internată la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit, miercuri, o nouă pacientă din Ucraina, care, având probleme de sănătate, a avut nevoie să fie consultată de un medic. „Tânăra a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu-Jiu, iar medicii au decis să o interneze în Secția Medicină Internă II. I se vor face analize și alte investigații...

Iordănescu, după partida cu Israel: Sper să fi terminat aceste momente de naivitate

Edward Iordănescu mai așteaptă până la prima victorie alături de tricolori. Selecționerul României a înregistrat prima remiză din această postură, 2-2 în Israel. Partida de la Netanya a părut la discreția vizitatorilor în primul act, atunci când ,,galbenii” au punctat de două ori. Alexandru Cicâldău (10) şi Dennis Man (23) au înscris pentru România, dar nu a fost suficient....

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! UNELE CONSIDERAŢII ASUPRA SINTAGMEI «DUMNEZEULUI-LOGOS» ÎN VIZIUNEA SFÂNTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI (II) – ,,Credinţa e începutul care duce la înţelegere şi deschide mintea spre...

În cea de-a doua jumătate a Postului Mare al Învierii Domnului, vom dezvolta cu atenţie deosebită o serie de consideraţii raţional-teologice asupra sintagmei «DUMNEZEULUI-LOGOS» în viziunea Sfântului Chiril al Alexandriei, ştiut fiind faptul că în Duminica Sfintelor Paşti, la Sfânta Liturghie se citește din Evanghelie ca un «prolog» sau un imn închinat Logos-ului – Iisus Hristos, deoarece Mântuitorul, Care...

Meciul cu Focșani, programat duminică

Partida dintre CSM Focșani și CSM Târgu Jiu se va disputa în ultima zi a săptămânii. Meciul contează pentru etapa cu numărul 27 din Liga Națională de Baschet Masculin. Runda debutează joi. Ambele formații au câte 8 victorii în campionat, dar gazdele au un meci mai puțin disputat. Programul complet al meciurilor: Joi, 31 martie FC Argeș Basketball - U-BT Cluj-Napoca -...

Dumnezeu și Lucifer

Einstein a avut dreptate atunci când, în scrisoarea lăsată fiicei sale, îi dezvăluia că adevărata lege universală este cea a iubirii, dar a avut dreptate și când a demonstrat științific că E = mc³, viteza luminii fiind granița spațială și temporară între lumea materială și dumnezeire, cea care face legătura între două lumi aparent separate și incompatibile între ele,...

Amendat cu 500 de lei în sala de jocuri de noroc

Un cărbuneștean a reușit să anuleze în instanță o amendă de 500 de lei primită în sala de jocuri de noroc pentru că nu purta masca de protecție. Amenda a fost dată în luna august a anului trecut, când numărul cazurilor de Covid nu era unul foarte mare. „La data de 13.08.2021, în jurul orei 17:10, bărbatul a fost surprins în...

Cârțu vrea să realizeze ,,tripla” alături de Craiova

Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, vrea să câștige titlul și din postură administrativă. Trupa din Bănie visează la campionat din 1991, când oficialul Ştiinței era antrenorul formației alb-albastre. O adevărată legendă la Craiova, Cârțu a obținut cel mai important trofeu intern și ca jucător. Acum, ,,Sorinaccio” se pregătește pentru încă doi ani în fruntea Universității Craiova, pentru că nu...

Decizie importantă pentru Drumul Expres dintre Craiova și Târgu-Jiu!

Consiliul Județean Gorj a luat o decizie importantă în privința construirii viitorului drum expres dintre Craiova și Târgu-Jiu, despre care se tot vorbește în ultimii ani. Deputatul Mihai Weber este cel care a anunțat aprobarea de către Consiliul Județean a Certificatului de Urbanism. Cu această ocazie a fost fixat și traseul viitorului drum pe care gorjenii vor putea să...

Individul din Olt care a sechestrat fata din Cărbunești a fost reținut pentru 30 de zile

Bărbatul din Olt, care a sechestrat fata de 17 ani din Târgu Cărbunești a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și față de acesta fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, a anunțat IPJ Gorj, în urmă...

Noul an școlar: fără teze și fără semestre!

Structura anului școlar va fi schimbată radical. În loc de semestre vor exista 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe, a anunțat miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Tezele ar urma să dispară și să existe două evaluări standardizate, la începutul și la finalul anului școlar, însă nu a fost luată o decizie finală. O altă noutate este şi...

Rovinari: Cursuri gratuite de calificare pentru tineri

În cadrul unui proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Primăria orașului Rovinari, în parteneriat cu Diacostampet S.R.L, vine în ajutorul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, fără un loc de muncă și care nu urmeză nicio formă de învățământ. Aceștia se pot califica GRATUIT în următoarele meserii: ·                ...

Comunicat de presă privind organizarea „Global Money Week”

În perioada 21-25 martie 2022, Banca Naţională a României în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi OECD/INFE (International Network on Financial Education) a organizat Săptămâna Mondială a Banilor. Reprezentanții BNR din București și întreaga rețea teritorială au derulat o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor, la care au participat peste 20.000 de elevi și studenți din 186 de...

Fanfara Armonia, sprijinită financiar de către municipalitate! Tarif majorat

Fanfara Armonia va avea, în continuare, contract cu municipalitatea, urmare a unui proiect de hotărâre aprobat în urmă cu câteva zile de către consilierii locali din Târgu Jiu. Contractul s-a încheiat cu Asociația Culturală Armonia și intră în vigoare începând cu data de 1 aprilie până pe data de 31 decembrie. Tariful pentru acest an a fost majorat, astfel că...

Parohiile Preajba și Romanești au primit bani de la autoritatea municipală

Printr-un proiect de hotărâre inițiat de primarul Marcel Romanescu, Parohia Preajba a primit, la ultra ședință de CL Târgu Jiu, suma de 138.000 de lei. O sumă de aproape 43.000 a fost propusă și aprobată și pentru Parohia Românești. Ambele lăcașuri de cult au cerut sprijin municipalității pentru o serie de investiții demarate în incinta bisericilor.

Tricou de arbitru, oferit primarului Romanescu

Primarul municipiului Marcel Romanescu a primit astăzi, la sediul UAT-ului, vizita arbitrului Sorin Costreie. Edilul s-a declarat încântat de întâlnirea cu acest gorjean valoros. "Prietenia cu Sorin Costreie, singurul arbitru târgujian din prima ligă a fotbalului românesc, mă onorează și, totodată, mi-a adus un cadou la care țin enorm: tricoul pe care acesta l-a purtat la primul meci arbitrat în...

Iohannis a promulgat legea care ajuta salariații CEO la pensionare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, actul normativ care modifică legea pensiilor în sensul recunoaşterii perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 ca locuri de muncă încadrate în grupa I şi a II-a de muncă pentru activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice şi extracţiei cărbunelui. Ca urmare, persoanele angajate la aceste locuri...

Solaris a câștigat iar licitația cu Primăria Târgu Jiu

Troleibuzele Solaris Trollino 12 ce urmează să fie livrate în oraș au o lungime de 12 metri și sunt echipate cu motoare electrice de 160 kW. Conectate la rețeaua electrică aeriană existentă în oraș, acestea nu generează nicio emisie poluantă, urmând astfel tendințele de la nivel european privind reducerea emisiilor în mediul urban Vehiculele sunt proiectate să ofere confort și...

Primarul Romanescu: Continuam investițiile în învățământ!

"Continuăm investițiile în învățământ. Sunt investiții în viitorul municipiului Târgu Jiu, pentru că aceste sume sunt folosite pentru educația copiilor noștri. Fiecare unitate de învățământ a primit în acești ani sumele de care a avut nevoie pentru modernizare și dotare. Nicio școală nu trebuie să mai solicite bani de la părinți", a anunțat primarul Romanescu. "Am pornit de la creșe,...

Peste 3.500 de cazuri de Covid

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.583 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 693 mai puține față de ziua anterioară. 450 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Gorjul a...

11 aprilie – Ziua educației financiare

Camera Deputaţilor a decis, marţi, instituirea în 11 aprilie a Zilei educaţiei financiare.  Potrivit proiectului, Parlamentul, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Institutul de Studii Financiare, precum şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot organiza, de Ziua educaţiei financiare, manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente...

Premieră la Teatrul de Păpuși „Pinocchio”

Teatrul de Păpuși „Pinocchio”, din cadrul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, vă invită vineri, 1 aprilie 2022, ora 1200, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, din Târgu Jiu, la premiera spectacolului  „BĂIATUL ȘI VÂNTUL”, o poveste regizată de actrița Cornelia Diaconu. Din distribuție fac parte actorii păpușari: Adelina Popescu,  Daniela Rednic, Andreea Maria Urlan și Alina Mornea. Lupta...

Scapă de aparatele electrice vechi și poți câștiga premii

Direcția de Management Integrat a Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj va demara în perioada 2 mai – 2 iulie 2022 o nouă campanie de colectare DEEE-uri (aparate electrice vechi) la nivelul județului, alături de partenerii de la Eco Positive și Ecolectare. Toate administrațiile publice locale se pot înscrie în cadrul acestei campanii până pe data de 10 aprilie, prin adresa...

De ce războiul și calamitățile nu sunt atât de grave

Este frustrant să fie disponibilă atâta cunoaștere și, totodată, să existe atâta limitare în om. Și din această perspectivă ar trebui, compensatoriu, ca moartea să fie un orizont, poate chiar o dezînsingurare. În același timp, însă, simpla posibilitate și aspirația determină implicarea și dobândirea, nu conștientizarea limitei, în cele mai multe cazuri, extrem de inhibitoare. Oamenii au putut face...

Individ ridicat de Poliție după ce a sechestrat o fată de 17 ani

O fată din Cărbunești, de 17 ani, a fost sechestrată de un individ cu 10 ani mai mare, ieri, într-un apartament din Târgu Jiu, în care au mers amândoi. IPJ Gorj: Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că minora ar fi stabilit să se întâlnească cu o persoană necunoscută, de sex masculin, în incinta unui imobil din municipiul Târgu Jiu,...

Nașul Marciuc și finul Dancău fac legea la Jilț! Minerii, cărați în cariere cu tractoarele și rabele!

Angajații Complexului Energetic Oltenia sunt transportați în cele două cariere din zona Jilț în condiții inumane, în remorcile tractoarelor sau cu mașini destinate transportului de marfă, neomologate pentru transportul de persoane. Contractul de închiriere a unor autovehicule pentru transportul salariaților de la sediul carierelor până la locul de muncă al acestora s-a finalizat, iar șeful UMC Jilț, Doru Dancău,...

Miruță a fost în galeria minei închise de grafit de la Baia de Fier!

Chiar dacă e în opoziție, deputatul Radu Miruță pare să nu abandoneze prea ușor ideea redeschiderii minei de grafit de la Baia de Fier, singura, de altfel, din România. În scurta perioadă în care partidul său a fost la putere, parlamentarul a inițiat demersuri pentru redeschiderea activității de aici, doar că, în ultimele luni nimeni nu mai vorbește despre...

A dispărut de 2 luni! Căutat în Danemarca!

Un gorjean de 30 de ani este de negăsit de aproape două luni de zile. Acesta a plecat la muncă în străinătate, a păstrat pentru câteva zile legătura cu familia sa din Cătunele, după care nu a mai putut fi contactat sub nicio formă. Acasă el are o fată de 6 ani care întreabă de el și căreia bunicii...

Cinci sute de litri de combustibil pentru confortul funcționarilor din Mătăsari

Fostul viceprimar de Mătăsari, Ion Buzărin, a făcut publice o nouă serie de ilegalități din Primăria Mătăsari. Consilierul USR vorbește de o risipă a banului public, pornind de la faptul că aleșii locali au aprobat, recent, un consum de 500 de litri de motorină pe lună pentru confortul propriu al funcționarilor primăriei. Acest lucru a fost contestat de către...

Edilitara: Noi dispozitive pentru a alunga ciorile din Parcul Central

O nouă soluție pentru îndepărtarea ciorilor din Parcul Central din Târgu-Jiu. Înaripatele gălăgioase vor fi gonite cu ajutorul fasciculelor luminoase de tip laser. „În completarea dispozitivelor cu funcționalitate pe timp de zi, montate în Parcul Central, în urmă cu câteva zile au fost montate alte două dispozitive, ce funcționează pe timp de noapte, ca soluție împotriva păsărilor dăunătoare. Un astfel...

Cultul morţilor în Islam

La fel ca şi în celelelte religii monoteiste, şi în islam, cultul morţilor şi ritualurile funerare au o mare importanţă în viaţa comunităţii musulmane. Aşa cum am văzut, pentru musulmani, moartea este un lucru natural, valabil pentru toate fiinţele vii, care se va întâmpla tuturora căci: „fiecare suflet va gusta moartea", aşa cum se arată în Sura 3 din...

Medic SJU Târgu-Jiu: Automedicația – o provocare actuală

Automedicația reprezintă practica administrării unuia sau mai multor medicamente din proprie inițiativă, fără utilizarea unei prescripții medicale sau fără recomandarea unui specialist acreditat din domeniul sănătății. Automedicația se definește ca selecția și utilizarea de medicamente de către indivizi (sau membri ai familiei acestora) pentru a trata condiții sau simptome autorecunoscute sau autodiagnosticate. Câteva beneficii au fost corelate cu automedicația corespunzătoare,...

,,Exploratori în lumea emoțiilor” – Proiect Educațional Național

Perioada preșcolară este cea mai indicată pentru dezvoltarea și optimizarea competențelor emoționale și sociale esențiale pentru funcționarea și adaptarea la viața adultă. Este motivul pentru care în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr.1 Tg-Jiu, am implementat proiectul ,,Exploratori în lumea emoțiilor,, organizat de CJRAE Cluj. Astfel, prin abordarea acestei teme s-a urmărit atât prevenția apariției problemelor emoționale și de...

Viitorul revine pe teren sâmbătă

Viitorul Târgu Jiu va juca din nou pe Stadionul Municipal în runda a doua a play-out-ului din liga secundă. Echipele au stat săptămâna trecută din cauza meciurilor internaționale. Au fost însă zile cu frământări pentru trupa lui Eugen Trică, pentru că jucătorii au protestat din cauza restanțelor salariale și au refuzat să se prezinte la un antrenament. În cele...

Magazin amendat cu 10.000 lei

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare Gorj au amendat, săptămâna trecută, două magazine alimentare din Târgu-Cărbunești și Târgu-Jiu. Cea mai mare amendă a fost de 10.000 de lei. „Magazinul alimentar a fost amendat pentru identificarea unor produse alimentare (băuturi răcoritoare și alcoolice) depozitate direct pe paviment, pentru nerespectarea condițiilor privind depozitarea produselor pe categorii (ouăle erau depozitate lângă produsele lactate și produsele...

Doi baschetbaliști gorjeni, în echipa etapei

Pe 25 martie 2022, doi dintre baschetbaliștii de la CSM Târgu Jiu, Titus Nicoară (34 de ani) și Porter Troupe (39 de ani) și-au sărbătorit ziua de naștere. A fost un motiv suplimentar pentru veteranii din lotul gorjean să demonstreze că încă sunt jucători capabili de spectacol în LNBM. Cei doi au contribuit din plin la succesul gazdelor în...

Ca la noi, la nimeni – Ajutând Ucraina, ajutăm România!

Motto: „Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți” - Tudor Arghezi Războiul Armatei Roșii a Federației Ruse, condusă de diktatorul și „criminalul de război” Vladimir Putin, împotriva statului independent și suveran vecin, Ucraina, este departe de a se încheia. Și marți au continuat așa-zisele negocieri între delegațiile Ucrainei și Rusiei dar, la ora când aștern aceste simple...

Un nou judecător la Târgu-Jiu

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 29 martie, decretele de numire în funcția de judecător sau procuror a candidaților admiși la concursul de admitere în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada 30 iulie 2021-14 martie 2022. Printre cei 75 de judecători și 49 de procurori numiți în funcție se numără...

ITP la fața locului. Sprijin pentru fermieri și apicultori

Registrul Auto Român sprijină fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului și efectuarea inspecției tehnice periodice la domiciliu sau locul de garare al acestora. „Echipele RAR se deplasează continuu pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate, pentru ca deținătorii acestor vehicule să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele...

Debut pentru Junioarele 4

Sfârșitul săptămânii trecute a adus și primele meciuri pentru mezinele handbaliste de la CSM Târgu Jiu. Grupa Junioare 4, pregătită de Paula Pagnejer, a fost implicată în turneul de la Rovinari, rezervat categoriei de vârstă 10-13 ani. În cadrul competiției au mai evoluat CS Infinit Rovinari, Chimia Râmnicu Vâlcea, CSM Slatina şi HCM Craiova. CSM Târgu Jiu a obținut,...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre fenomenul prostiei în expresia «Prostologiei»! (II) – ,,Faceţi din proşti conducători şi vă întrebaţi de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill)

Continuăm să analizăm cu mare atenţie aspectele care sunt legate de fenomenul manifestărilor prostiei din zilele noastre în mult comentata «ştiinţă a Prostologiei», prin exprimarea unor idei care sunt inspirate din realitatea cruntă în care trăim de peste treizeci de ani, de când ne paşte globalizarea, ducă-se-n pustie şi să plece acolo de unde-a venit, pentru că acum suntem...

Amendați că făceau scandal în cartier

Polițiștii locali au intervenit luni seară, în jurul orei 23:00, la solicitarea cetățenilor dintr-un cartier de locuințe de pe Aleea Plopilor din municipiul Târgu-Jiu, deranjați de scandalul făcut de un grup de tineri. „Oamenii ne-au spus că nu se pot odihni din cauza țipetelor și a zgomotelor produse de tinerii respectivi, care se aflau în locul de joacă, și care...

Înfrângere drastică pentru România U 20

România U20 a pierdut și al doilea meci disputat în această primăvara. Trupa condusă de Bogdan Lobonț a suferit un eșec dur, la Wil, în față reprezentativei similare a Elveției. Gazdele s-au impus cu 5-0. Au marcat Surdez (15), Do Santos (45), Sanches (46), Finkr (59), Berdayes (65 pen.) În această partidă a evoluat și atacantul legitimat la Pandurii...

LOVITURĂ pentru candidații la slujbele CEO! 600 de angajări, după 11 aprilie, DOAR PENTRU OPT LUNI!

* Peste 2.500 de cereri de angajare * Peste 1.000 de calificați vor da probe de aptitudine profesională * Doar 600 vor fi angajați Complexul Energetic Oltenia a anunțat ieri că face angajări, pe perioadă determinată însă, ,,cu scopul de a avea mai mult cărbune pentru a crește producția de energie electrică”. Guvernul a anunțat că e necesară repornirea unui grup de 300...

Trei tone de detergent pentru carierele CE Oltenia

Complexul Energetic Oltenia cumpără aproape trei tone de detergent pentru spălarea echipamentelor de lucru ale angajaților din carierele miniere. „Detergentul se folosește la spălarea/curățarea echipamentului salariaților, asigurarea igienei lucrătorilor participanți la procesele de muncă din sectoarele de extracție a cărbunelui, activități ce se desfășoară în condiții de contact a pielii cu praf, cărbune, uleiuri, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor profesionale”, se...

Iordache: „Legea care salva hidrocentralele de pe Jiu, blocată de colegii deputatului Miruță de la USR!”

Prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul Ion Iordache are o reacție dură la adresa parlamentarilor USR și a liderului de la Gorj, Radu Miruță. "Ipocrizia atinge cote maxime! Deputatul USR, Radu Miruță, i-a mințit pe gorjeni atunci când a declarat că va susține finalizarea investițiilor în hidrocentralele de pe râul Jiu, realizate în proporție de 96%.USR-ul lui Radu Miruță...

Ministru al Energiei, Virgil Popescu mulțumește europenilor pentru sprijin în închiderea capacităților CEO

Virgil Popescu, pe Facebook: ”Vreau să îi mulțumesc Comisarului European pentru Concurență Margrethe Vestager pentru suportul pe care îl acordă țării noastre. Astăzi am avut împreună o discuție productivă pe teme importante precum CEH, CEO și PNRR, componenta pe energie. În ceea ce privește CEO am transmis că menținem parcursul programului de restructurare și creștem producția de energie electrică...

PSD are patru noi consilieri județeni

PSD are patru noi consilieri județeni care au depus, astăzi, jurământul în cadrul ședinței de CJ Gorj. Este vorba despre Drăgoi Ionuț - jurist, Bălan Radu - liderul de sindicat de la Poșta Română Gorj, Vasilescu Maria - cadru universitar și Tudor Antoniu - cercetător științific universitar.

CEO, 23 de accidente de muncă, trei mortale. Aproape două pe lună!

ITM Gorj a răspuns solicitării Gorjeanul, cu privire la o situație a accidentelor de muncă întâmplate la CE Oltenia, de anul trecut până în prezent și măsurile pe care le-au dispus inspectorii de muncă. Din datele transmise de instituție Astfel, pe parcursul anului 2021, Societatea Complexul Energetic Oltenia a înregistrat și raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj un număr de 22...

Sporuri în bani pentru asistenții medicali SMURD!

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, astăzi, în calitate de for decizional, o lege care introduce „asistentul medical din cadrul echipajelor de intervenție terestră și aeriană SMURD” în categoria angajaților care vor primi sporuri în bani pentru activitatea desfășurată în afara programului de lucru. Legea a fost adoptată cu 255 de voturi 'pentru', 2 voturi 'contra' și 34 de abțineri. Actul...

Cei mai buni trăgători din Jandarmeria gorjeană, propuși să facă parte din lotul național de Tir

CUPA JANDARMERIEI ROMÂNE LA TIR SPORTIV Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române – 3 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a organizat astăzi în Poligonul Dealul Rogojeni din localitatea Târgu-Cărbunești, concursul de Tir sportiv - CUPA JANDARMERIEI-2022, a comunicat Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj. IJJ Gorj: ”O competiție care a devenit tradiție pentru jandarmii gorjeni în decursul timpului, a reunit...

Cum incluzi ceasul în ţinutele tale de zi

Ceasul este unul dintre cele mai versatile accesorii, fiind modalitatea prin care poţi scoate în evidenţă tendinţele unei ţinute. Purtând ceasul potrivit, look-ul tău va căpăta un aer personalizat, îţi va defini trendul şi va crea un aspect general foarte sofisticat. Ceasul în ţinutele feminine Alegând să porţi ceasuri damă sofisticate şi variate, îţi dai şansa de a-ţi conferi mai mult...

Peste 4.000 de cazuri de Covid

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.276 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.325 mai multe față de ziua anterioară. 533 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. În intervalul...

Asociația Scout Society din Târgu-Jiu implementează a doua ediție a proiectului ,,O societate fără rasism”

COMUNICAT DE PRESĂ - Ediția a doua a proiectului ,,O societate fără rasism" este în desfășurare În perioada 31.03-06.04.2022 Asociația Scout Society va organiza activitatea principală din cadrul ediției a doua a proiectului ,,O societate fără rasism II”, care este un curs de formare pentru lucrătorii de tineret din 9 țări partenere. Proiectul este implementat în perioada 21.06.2020 - 20.06.2022...

RAR, acțiuni pentru sprijinirea fermierilor și apicultorilor

Registrul Auto Român sprijină fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului și efectuarea inspecției tehnice periodice la domiciliu sau locul de garare al acestora. „Echipele RAR se deplasează continuu pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate, pentru ca deținătorii acestor vehicule să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele județene...

CEO face angajări. Contracte de muncă doar până în decembrie 2022

Complexul Energetic (CE) Oltenia face angajări, pe perioadă determinată însă, cu scopul de a avea mai mult cărbune pentru a crește producția de energie electrică. La începutul lunii, s-a spus despre repornirea unui grup de 300 MW. Comunicat CEO: “In vederea cresterii productiei de energie electrica, CE Oltenia angajeaza un numar de 600 de persoane pe posturi de lacatus mecanic, electrician...

Tânăr, din Cătunele, dispărut în Danemarca! Mama lui a cerut ajutorul autorităților

La data de 28 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați de o femeie, de 51 de ani, din comuna Cătunele, despre faptul că fiul ei, BRAN ALEXANDRU ION, de 30 de ani, ar fi ajuns în Danemarca, respectiv Copenhaga, cu avionul, la data de 8 februarie a.c., pentru a-și căuta un loc de muncă, însă din...

Amendați că au făcut gălăgie în cartier

Polițiștii locali au intervenit luni seară, în jurul orei 23:00, la solicitarea cetățenilor dintr-un cartier de locuințe de pe Aleea Plopilor din municipiul Târgu-Jiu, deranjați de gălăgia făcută de un grup de tineri. „Oamenii ne-au spus că nu se pot odihni din cauza țipetelor și a zgomotelor produse de tinerii respectivi, care se aflau în locul de joacă, și care...

Un nou judecător la Târgu-Jiu

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 29 martie, decretele de numire în funcția de judecător sau procuror a candidaților admiși la concursul de admitere în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada 30 iulie 2021-14 martie 2022. Printre cei 75 de judecători și 49 de procurori numiți în funcție se numără...

M.A.I. – Rezerviștii, rechemați în activitate

EUROPOL, comunicat: Fluxul enorm de refugiați care tranzitează frontierele de stat de la granițele cu Republica Moldova și Ucraina a generat o serie de probleme în ceea ce privește capacitatea operațională a MAI-ului în gestionarea acestei crize prin raportare la deficitul de personal, cu atât mai mult cu cât cetățenii ucrainieni care au fugit din calea războiului se vor...

3,4 milioane de români – tichete sociale. Care ar putea fi valoarea lor!

Pe masa coaliţiei de guvernare se află noi măsuri de sprijin pentru români, care s-ar traduce prin vouchere pentru achiziţionarea alimentelor de bază şi susținerea elevilor care provind din familii cu venituri mici. Pentru cetăţenii cu venituri mici, liderii politici propun acordarea unor vouchere  în valoare de 50 euro la fiecare 2 luni (până la sfârşitul anului) pentru a cumpăra...

Ce controale anunță ITM Gorj!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj desfășoară, pe parcursul anului 2022, sub coordonarea Inspecției Muncii, Acțiunea de control în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul Comerțului cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – CAEN 46, anunță ITM Gorj într-un comunicat de presă. Obiectivele specifice acțiunii sunt: -eliminarea neconformităţilor constatate  în domeniul...

,,Vampirul” din Turburea! Și-a mutilat soția și a jucat-o în picioare după o partidă de amor!

Crima produsă sâmbătă seara la Turburea scoate la iveală fapte abominabile pe care bărbatul acuzat că și-a omorât soția le-a comis înainte ca femeia să își dea duhul. Ancheta din dosar și declarațiile făcute de acesta în fața anchetatorilor arată că individul își pierduse complet raționamentul. Când au venit polițiștii la locuința sa individul era plin de sânge pe...

Preselecție lipsită de transparență pentru angajarea câtorva sute de tineri în CEO!

Pe data de 7 aprilie, mai mulți tineri care și-au depus dosarul la CE Oltenia pentru un loc de muncă în companie vor participa la o preselecție care va avea loc la sediul ELCFU Motru. Candidații spun că au fost apelați telefonic și li s-a dat această locație fără să știe de componența vreunei comisii de preselecție. De aceasta...

Protestatarii CEO, și mai înverșunați decât acum un an!

Angajații CEO care își cer cu disperare dreptul de a se pensiona în condiții speciale, condiții care sunt trecute în Legea 197/2021, continuă să protesteze în Gorj și Dolj. Înverșunarea lor este cu atât mai mare, cu cât, chiar și ieri s-a mai înregistrat un deces al unui energetician CEO, al 16-lea din acest an. Anunțul a fost făcut de...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna aprilie

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna martie și apoi în sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a)– ierbicidarea cerealelor păioase - este extrem de important să se facă în perioada optimă pentru aceasta ca să se asigure astfel protecția culturii la efectul fitotoxic și pentru ea al ierbicidelor. La cerealele păioase această perioadă a fost stabilită exact între fenofazele...

La volan, după ce a băut 3,5 litri de bere. Condamnare!

Un bărbat din orașul Târgu-Cărbunești a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce s-a urcat băut la volan. Sentința Curții de Apel Craiova, de săptămâna trecută, este definitivă. Fapta s-a petrecut în urmă cu doi ani, înainte de orele prânzului, pe raza comunei Săcelu. Șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în șanțul de pe marginea drumului, acolo...

Podul iubirii

Nu este român care să nu fi auzit de Podul Grant din apropierea Gării de Nord din București, un adevărat simbol pentru capitala țării dar și pentru triumful iubirii adevărate care a prins viață și dincolo de mormânt. Istoria acestui monument istoric pornește din anul 1836, o perioadă extrem de frământată nu numai în Țările Române ci și în...

Final de săptămână plin pentru CSS Târgu Jiu

Clubul Şcolar Sportiv Târgu Jiu a obținut o medalie la Campionatul Național Școlar de Lupte, competiție ce a avut loc în perioada 25-27 martie la Reșița. Gorjeanca Denisa Mocioi a urcat pe treapta a doua a podiumului, la categoria 49 de kilograme. De asemenea, sportivul Mario Ghinea a obținut locul 5 la categoria 60 de kilograme. Cei doi sunt antrenați de...

Stâlp de curent, lovit de un TIR slovac! Cartierul Narciselor lăsat fără curent

A fost accident luni dimineață, în zona Narciselor din Târgu-Jiu. Asta, după ce un TIR înmatriculat în Slovacia a lovit un stâlp de electricitate și a lăsat tot cartierul fără curent. Și Colegiul Economic Virgil Madgearu a rămas fără energie electrică, iar elevii de clasa a XII-a suștineau simularea examenului de bacalaureat. Afectate au fost și societățile comerciale din zona...

Înfrângere pentru Junioarele 3

Echipa de handbal feminin junioare 3 a CSM Târgu Jiu a înregistrat prima înfrângere din Grupa Speranţă 3. Trupa pregătită de Radu Costel a fost învinsă, în deplasare, de CSS Sibiu. Gazdele s-au impus cu 37-30 (13-12, 12-8, 12-10). Din păcate, la meciul din Sala Transilvania, antrenorul Radu Costel a avut la dispoziţie doar şase jucătoare valide şi un...

Bustuchin a relansat campionatul

Sfârșitul săptămânii trecute a adus meciuri importante în fotbalul județean din Gorj. Capul de afiș a fost confruntarea dintre Petrolul Bustuchin și liderul CSO Turceni. Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, unicul gol al confruntării fiind înscris de Cristian Stegaru în minutul 76. Trupa condusă de Cristian Barbu a venit astfel la doar 2 puncte în spatele primului loc, la...

Directori de nota 10

Comisiile din cadrul Consiliului Județean Gorj au finalizat evaluările directorilor instituțiilor de cultură din subordine. Doi șefi au fost evaluați cu nota 10 pentru activitatea desfășurată în decursul anului 2021. Este vorba despre Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj, și Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Aproape de nota maximă a fost și directorul Ansamblului Artistic Profesionist...

Ca la noi, la nimeni – Război îndelungat, secetă prelungită!

Motto: „Secetă, secetă,/ inexplicabilă secetă,/ ori poate pedepse/ pentru atâtea lacrimi/ și atâta sânge,/ ori poate pedepse/ pentru batjocorirea apei/ de către vâslași” Adrian Păunescu, Din poemul Vreme de secetă Luni, la început de săptămână cumplit de grea pentru Ucraina, s-au împlinit 33 de zile ale groaznicului război pornit fără niciun motiv de Armata Roșie a Țarului Putin, alintat și ca...

Târgu Jiu: Locurile de joacă vandalizate, reparate de Edilitara

Societatea Edilitara a întețit acțiunile de remediere a problemelor legate de locurile de joacă din municipiul Târgu Jiu. Multe dintre acestea au fost deseori vandalizate, mobilierul spart sau desprins de anumite persoane rău intenționate. De aceea, conducerea societății a anunțat că aceste spații sunt îngrijite des de angajați. „Îngrijirea regulată a locurilor de joacă din municipiul Târgu-Jiu contribuie la durata...

AUDIO: Afacerea ,,Cavoul” cu girul PNL Motru

Nu este un secret faptul că pentru a obține un loc de veci în Cimitirul Ploștina trebuie să ai pile la partid. Asta o demonstrează o înregistrare audio care rulează pe rețelele de socializare în care un cetățean povestește modul în care se obține un loc de veci ,,mai bun" la Motru. Asta, de parcă în cimitir obții un...

Pastilele cu iod ajung la populație. Câte au fost distribuite în Gorj!

Săptămâna viitoare va începe campania de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu către populaţia eligibilă. „Săptămâna aceasta facem campania de informare şi, începând de săptămâna viitoare, distribuţia la toţi cei care sunt eligibili, în principiu populaţia până la vârsta de 40 de ani”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Ministrul a explicat necesitatea distribuirii acestor pastile făcând referire la...

Pandurii începe play-off-ul la Reșița

Cele trei egaluri consecutive pe care Pandurii le-a înregistrat în rundele din 2022 au coborât echipa lui Mario Găman pe locul 4 în clasament. Trupa gorjeană a avut o perioadă productivă în amicale, dar a fost îngenuncheată de accidentări, după ce oricum primise o lovitură importantă odată cu interdicția pentru transferuri. Singura echipă sigură de baraj este CSM Reșița,...

Am zidit cu mâinile și cu sufletul…

Este de apreciat orice inițiativă de a moderniza ceva, cum ar fi o societate, o firmă, un sistem de învăţământ, o strategie de acţiune, cu scopul de a realiza ceva mai bun şi mai durabil, dar în cazul localurilor Şcolii Gimnaziale de la Strâmba – Jiu, din Oraşul Turceni, oamenii s-au întrebat nedumeriţi şi pe bună dreptate, ce era...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! Fenomenul depopulării şi păstrarea comuniunii spirituale în mediul rural! – ,,Cei care fac şi fapte bune au înaintea lor două raiuri: un rai care...

În vreme Postului Mare al Învierii Domnului, să nu uităm că în gândirea românească veche, în lumea satului, omul muritor poate avea trei prieteni de mare folos: averea agonisită, rudele apropiate şi cele făptuite cu voie şi fără de voie, iar, dacă averea va rămâne la om acasă, rudele îl petrec o zi până la mormânt, din această viaţă...

Tentativă de omor, după un scandal violent la Pensiunea Platinium

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj are în cercetare, de duminică, un dosar penal înregistrat după o agresiune care a avut loc duminică după-amiază, la Pensiunea Platinium, din Târgu Jiu. Un bărbat a primit îngrijiri de la echipajul de pe ambulanță după ce a fost lovit de un altul care se afla în incinta unității de cazare amintite. Scandalul...

Când vor fi distribuite pastilele de iod

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că săptămâna aceasta autorităţile de sănătate publică vor face campania de informare cu privire la utilizarea pastilelor de iodură de potasiu, el menţionând că, de săptămâna viitoare, acestea vor fi distribuite către persoanele eligibile. „Săptămâna aceasta facem campania de informare şi, începând de săptămâna viitoare, distribuţia la toţi cei care sunt eligibili, în principiu populaţia...

Sute de vitezomani în Gorj! Peste 870 de amenzi într-o săptămână!

În perioada 21-27 martie a.c., polițiștii gorjeni au acționat pe raza județului pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, aplicând peste 870 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea regimului legal de viteză, în valoare de aproximativ 300.145 de lei, transmite IPJ Gorj într-un comunicat de presă. ”În urma depășirii regimului legal de viteză cu peste 50 sau 70 de km/h, polițiștii au...

Hurezani: Și-a agresat socrii, scandal în familie!

Polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au reținut ieri, pentru 24 de ore, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Hurezani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere, transmite IPJ Gorj. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul, la data de 26 martie a.c., ar fi exercitat acte de violență asupra soacrei sale, de...