16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: noiembrie 2021

Pandurii au cedat la Lupac! Găman: Ne asumăm, este mult de muncă!

Pandurii Târgu Jiu merge din rău în mai rău. Trupa gorjeană a înregistrat prima înfrângere în actualul sezon al ligii a treia şi a căzut pe locul 4 în Seria 7. Plecată cu gândul de a promova, formația condusă acum de Mario Găman nu a mai cunoscut gustul victoriei de 6 partide. De la instalarea antrenorului gorjean la timonă,...

Hoț din autoturisme condamnat cu executare

Un gorjean de 24 de ani cu un cazier deja bogat încă din perioada adolescenței a mai primit acum o condamnare penală. Acesta ar trebui să stea în spatele gratiilor mai bine de 4 ani dacă sentința Judecătoriei Târgu-Jiu rămâne nemodificată. Ion Constantin Ursu se află deja din vara anului trecut în arest preventiv și nu va redeveni prea...

A fost publicat calendarul concursului de titularizare

Calendarul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2022 – 2023 a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, proba scrisă se va desfășura pe 13 iulie 2022, iar primele rezultate vor fi afișate pe 19 iulie 2022. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de...

Elevii vor fi testați de două ori pe săptămână, la școală. Sindicatele din învățământ cer ca testarea să se facă de către părinți

Ministerul Sănătății a anunțat vineri că a finalizat Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ. Conform acesteia, testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, la nivelul fiecărei unități de...

„Este mult mai uşor să previi un incendiu decât să-l stingi”

Statisticile de specialitate scot în evidență faptul ca în țara noastră, în această perioadă, cu toate eforturile făcute de structurile ISU și SVSU, incendiile soldate cu pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti se menţin la cote îngrijorătoare. Incendiul este un fenomen complex ce se poate transforma ușor într-o catastrofă, aducând oamenilor necazuri şi suferințe. Incendiile au de cele mai...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Gunoiul de grajd – o comoară a fermierilor

1 – Compoziția chimică și valoarea de utilizare De puțin timp, animalele domestice au intrat în stabulație și vor produce cantități importante de dejecții, la care, desigur, se vor adăuga și cele menajere. Așadar, în ograda oricărui fermier se vor afla resturi vegetale și dejecții ale animalelor domestice care, din păcate, nu de puține ori sunt tratate cu un dispreț...

Accident cu victimă la Târgu Cărbunești! Un bărbat, în dureri, pe asfalt

Un incident a avut loc, în urmă cu scurt timp, în orașul Târgu Cărbunești.Un cetățean a fost văzut căzut pe asfalt, în timp ce prieteni de etnie rromă au solicitat prezența unei ambulanțe la fața locului, în timp ce victima avea dureri pe asfalt. Nu se cunoaște care au fost cauzele acestui accident, dar se vehiculează că respectivul ar...

Peste 80.000 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore au fost administrate 80.627 de doze de vaccin. 18.301 dintre acestea reprezintă prima doză, 44.348 - doza a doua şi 17.978 - doza a treia. Numărul persoanelor cu schema completă a ajuns la 6.843.637.

Târgu Jiu: Cu mașina, direct în gard

Un șofer neatent a intrat în această după-amiază cu autoturismul pe care îl conducea cu viteza în gardul unei locuințe. Mașină dar și gardul ai fost avariate iar șoferul a scăpat fără rabi grave. Evenimentul rutier a avut loc pe raza municipiului Târgu Jiu, mai precis pe strada Ana Ipătescu.

Alte patru decese asociate Covid, în Gorj

În data de 14 noiembrie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    426 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 14843 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 13770 persoane vindecate, externate și la domiciliu; 320 persoane internate în spital și 753 persoane decedate. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost...

Post de fochist la școală

Şcoala Gimnazială „George Uscătescu” din Târgu Cărbunești, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de execuție, vacante, de muncitor calificat – fochist. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: nivelul studiilor – studii medii sau gimnaziale; vechime în muncă – 1 an; certificat calificare fochist; autorizație...

Zi cu 10 decese Covid în Gorj

În data de 13 noiembrie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    488 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 14802 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 13733 persoane vindecate, externate și la domiciliu; 320 persoane internate în spital și 749 persoane decedate. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost...

A decedat fostul șef de la Administrația Parcurilor Târgu Jiu

Dumitru Viezure, fostul șef al Administrației Parcurilor din cadrul Primăriei Târgu Jiu, pensionat din funcție în anul 2011, a decedat. Rudele și apropiații au transmis sute demesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare "Cu profunda durere sufletească, aunțăm plecarea fulgerătoare și neașteptată dintre noi a celui mai vesel, bun, săritor OM, PRIETEN , PĂRINTE, Mitica Viezure Nu te vom uita...

A fost publicat calendarul mobilității personalului didactic pentru anul școlar 2022 – 2023

Calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2022 - 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Scade numărul de infectări noi cu Covid

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, pe baza datelor existente la ora 10.00, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4.006 cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 323 de decese, din care 19 din perioada anterioară. În Gorj, incidenţa era vineri de 3,33.

Post vacant la DSP Gorj

Direcţia de Sănătate Publică Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuţie vacante de inspector de specialitate IA, la Compartimentul colectiv igiena mediului și programe de sănătate în relație cu mediul. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență...

Sindicatele din învățământ solicită anularea Instrucțiunii privind testarea elevilor cu teste din salivă

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătății să reevalueze Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ. "Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activității unităților...

Când și cum vor fi testați elevii cu teste rapide din salivă

Ministerul Sănătății a finalizat Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii. "La nivelul fiecărei unități de...

Alte 11 decese Covid în Gorj

În data de 12 noiembrie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    511 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 14779 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 13683 persoane vindecate, externate și la domiciliu; 357 persoane internate în spital și 739 persoane decedate. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost...

LISTĂ: Ratele de vaccinare din fiecare unitate de învățământ din județ

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a publicat lista actualizată cu rata de vaccinare a personalului din unitățile de învățământ din județ. Spre deosebire de săptămâna trecută, rata de vaccinare a fost raportată pe structuri, nu pe școli cu personalitate juridică.

A rămas fără mașină

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj, sprijiniți de Poliția Locală, au reușit să prindă un cetățean într-o zonă limitrofă Municipiului Târgu-Jiu, în timp ce abandona deșeuri provenite din dezmembrări auto. „Autovehiculul cu care a fost săvârșită fapta a fost confiscat și cetățeanul în cauză sancționat cu amendă în valoare de 10 000 lei, stabilindu-se în sarcina acestuia și obligația de a...

A șaptea extragere la Loteria de Vaccinare

Duminică, 14 noiembrie 2021, va avea loc cea de-a şaptea extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare. La această extragere participă numerele de ordine din intervalul 2.564.552 – 2.730.102, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 12 noiembrie , la orele 12:00. La cea de-a şaptea extragere săptămânală se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi...

Spitalul Județean Târgu-Jiu va pregăti medici rezidenți

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost inclus, de către Ministerul Sănătății, cu 15 secții, pe lista unităților nou acreditate, care vor putea pregăti medici rezidenți. Pentru tinerii medici rezidenți originari din județul Gorj și din alte județe limitrofe este o veste îmbucurătoare. Specialitățile din cadrul SJU Târgu-Jiu care au fost acreditate sunt: Anestezie și terapie intensivă, Boli infecțioase, Cardiologie, Chirurgie...

Alte trei cazuri de coronavirus, confirmate în școlile din județ

Alte trei cazuri de coronavirus au fost confirmate în rândul elevilor din județ, anunță IȘJ Gorj. Un caz a fost confirmat la Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, unul la Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuși" Peștișani - structura Școala Primară Boroșteni, iar cel de-al treilea la Liceul Teologic Tg-Jiu - structura G.P.P. Nr. 10.

Orban a fost exclus din PNL

Ludovic Orban, exclus vineri din PNL, a transmis să le fie ruşine celor care au mers pana aici, referindu-se inclusiv la preşedintele Klaus Iohannis. "Ar trebui sa le fie rusine si cand se plimba pe strada, sa stea cu ochii in pamant si sa-si ceara scuze pana la sfarsitul carierei politice care ar putea sa fie scurta pentru minciuna repetata,...

Trupul neînsuflețit al preotului Stoichin, depus la biserica Spitalului 700

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și întregul colectiv al unității medicale sunt alături de familia îndurerată a preotului Gheorghe Stoichin, care a plecat, mult prea devreme, dintre noi. Cei care l-au cunoscut pe părinte au fost marcați de vestea dureroasă a morții sale. Părintele Gheorghe Stoichin a slujit, vreme de 24 de ani la biserica de la Valea Mare-comuna...

Kovesi a pierdut, definitiv, procesul cu CSM. Ce se întâmplă cu funcția de procuror european!

Laura Codruţa Kovesi nu deține gradul profesional de Parchet de pe lângă ICCJ, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Laura Codruţa Kovesi a pierdut în instanţă gradul profesional de procuror cu grad de Parchet General şi a revenit la gradul de Parchet de pe lângă Tribunal. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 11 noiembrie, recursul CSM...

Alte 11 cazuri de violență în familie!

În perioada 5 noiembrie – 11 noiembrie a.c., polițiștii gorjeni au intervenit în nouă cazuri de violență domestică, ocazie cu care au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie sau amenințare, fiind constatate și alte două infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție.   În 4 dintre cazuri, poliţiştii care au intervenit la cazurile de violenţă...

Angajare la Primăria Padeș

Primăria Comunei Padeș, Județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de inspector debutant, în cadrul Compartimentului urbanism. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specialitatea construcții civile și industriale, topografie; vechime în specialitatea...

Măsurile CEO după accidentul de muncă de la Cariera Roșia: Reorganizare secțiilor utilaje și mutarea deservenților de la echipe

Decesul survenit în urma accidentului de muncă a deserventului de la Cariera Roșia, care s-a răsturnat cu volă cu cupă pe care conducea, a impus o reorganizare rapidă, ce a fost stabilită chiar joi de către Directoratul CEO. O hotărâre scrisă a fost trimisă astfel, ieri, către EMC-uri, prin care se stabilea reorganizarea acestor secții care dețin utilaje, cu...

CNSU a abilitat Ministerul Sănătății să elaboreze metodologia pentru aplicarea testelor de salivă în școli

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, ieri, abilitarea Ministerului Sănătăţii în vederea elaborării procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ.

Comisarul de poliție Tănase, prins pe picior greșit la testul anti-drog, și-a băgat șase subordonați în cercetare disciplinară

Comisarul de poliție Nicu Tănase, care a picat pozitiv, miercuri, la Drugtest, verificare cerută tocmai de acesta pentru subalternii din Poliția Rovinari, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Odată cu dosarul, Tănase a primit și destituirea din funcția de conducere, acesta fiind înlocuit imediat de la conducerea Poliției Rovinari, respectivul fiind până...

Termocentralele Rovinari și Turceni, ca și închise!

Guvernele ultimilor doi ani au avut cele mai dezastruoase idei cu privire la sistemul energetic. Nimic din planul de decarbonare nu a adus și o situație mai bună pentru cei care lucrează în cariere și termocentrale, dimpotrivă. Cele mai dese accidente mortale de muncă se întâmplă în aceste sectoare de activitate, din cauza lipsei acute de investiții în tot...

Revoltă în rândul minerilor de la Roșia, după moartea unui coleg: ,,Nu se fac revizii la utilaje! Prioritatea sunt Dusterele șefilor!”

Angajații Carierei Roșia sunt revoltați, după ce un coleg al lor, Petre Stoian, în vârstă de 50 ani, a murit, marți, după ce s-a răsturnat cu o volă. Acesta deservea utilajul la depozitul de cărbune în haldă, iar în timp ce cobora pe lângă bandă, a derapat și s-a răsturnat, fiind prins în cabină, sub utilaj. Criminaliștii au făcut...

Povești din pădure: Victorița veverița

E toamnă târzie. Frigul s-a înstăpânit, iar frunzele dansează-n alei ultimele valsuri. Aurel privește visător prin geamul camerei sale… Dacă-ar veni mai iute tata! Azi, ca niciodată, întârzie, iar Aurel e mai nerăbdător decât oricând. Tata i-a promis că-l duce-n parc, dacă mănâncă tot… și iată-l, ghiftuit, gata-mbrăcat, așezat la punctul de observație, cu nasul lipit de geam în...

Ca la noi, la nimeni – Unirea românilor – proiect de țară

Motto: „Această unire românească n-ar avea nicio valoare dacă nu s-ar sprijini pe însăși conștiința noastră despre necesitatea ei, despre caracterul ei sacru, nezguduit, despre aceea că ea e astăzi, ceea ce nu înțelege o mulțime de lume, o condiție pentru existența însăși a poporului român.” - Nicolae Iorga Într-o vreme tulbure, cu mai multe feluri de crize cu care...

Ciobanu rămâne principal la Viitorul

Viitorul Târgu Jiu nu își mai caută antrenor principal. Noul om care va sta pe banca tehnică a trupei gorjene provine chiar din actualul staff. Este vorba despre antrenorul secund din mandatele lui Cristian Lupuț și Eugen Trică, Alexandru Ciobanu. În vârstă de 35 de ani, gălățeanul se află la echipa controlată de Nicolae Sarcină încă din luna aprilie....

Concurs de videoclipuri pe tema eficienței energetice

Comisia Europeană organizează, între 1 octombrie 2021 și 15 februarie 2022, un concurs de videoclipuri pe tema eficienței energetice - „Film4Energy Challenge”. Școlile din Uniunea Europeană sunt invitate să participe cu un scurt material video despre importanța eficienței energetice și despre beneficiile pe care reducerea consumului de energie le generează la nivelul școlii, comunei sau orașului. „Prin acest concurs...

Pandurii, meci greu la Lupac! Găman: O nucă tare pentru toată lumea

După două egaluri consecutive, Pandurii Târgu Jiu se deplasează în această rundă la Voința Lupac. Fără îndoială, este cel mai greu meci pe care Mario Găman îl dispută la cârma formației gorjene de când i-a preluat pe alb-albaștri. Deși nu au putut să învingă Viitorul 2 și au fost egalați în ultima fază de Ezeriș, jucătorii au un moral...

VIDEO: Rețeta săptămânii – Fabi’s Kitchen: Pui cu legume și sos teriyaki

Lista de cumpărături pentru 4 persoane: * 600 g pui de porumb file interior * 200 g varză * 2 dovlecei * 1 broccoli * 1 pachet de baby morcovi * 1/2 ananas Pentru sosul teriyaki: * 250 g sos de soia * 50 g zahăr brun * 30 g ghimbir * 1 cățel de usturoi * 1 lingură de semințe de susan * 1 lingură ulei de susan * Eventual puţin sirop...

Prin Mecanismul de redresare, România are la dispoziție 2.45 miliarde euro pentru a reseta sănătatea

Efectele pandemiei Covid-19 au fost cel mai puternic resimțite în țările UE cu un sistem sanitar nereformat și cu dotări învechite, așa cum este și cazul României. În țara noastră, infrastructura medicală slab dezvoltată și precaritatea dotărilor din spitale au fost din nou scoase la iveală de criza sanitară. Criza care a angrenat însă, aproape simultan, și o puternică...

Bani pentru amenajarea grupurilor sanitare din trei unități de învățământ din Gorj

Guvernul a aprobat, miercuri, o Hotărâre privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare în şcoli din mai multe judeţe. Din Gorj, pe lista unităților de învățământ la ale căror grupuri sanitare ar urma să aibă loc lucrări apar două școli gimnaziale și un liceu. Prin Hotărârea adoptată,...

Liga Florilor, tot mai aproape. Bălăeț: Nu ne-ar trebui prea multe transferuri

CSM Târgu Jiu poate avea două echipe în primele eșaloane, iar oficialii clubului spun că sunt pregătiți din punct de vedere financiar dacă și echipa de handbal va promova. În fiecare an, formația de baschet și-a propus obiective tot mai ambițioase, iar elevele lui Liviu Andrieș au deja un avantaj în lupta pentru accederea în Liga Florilor. Gorjencele s-au...

Se cunosc semifinalistele cupei județene

Miercuri, 10 noiembrie, s-au consumat sferturile Cupei României – faza judeţeană. Cele patru echipe calificate în semifinale sunt Petrolul Stoina, Internaţional Băleşti, Jiul Rovinari şi CSO Turceni. Meciurile au stat, în general, sub semnul echilibrului. Singurul duel diferit, după cum o arată scorul, a avut loc la Băleşti. Programul sferturilor AS Unirea Dragotești 2 – 3 AS Petrolul Stoina CS Internațional Bălești...

Sală de jocuri din Târgu-Jiu, jefuită! Nu se cunosc, încă, autorii!

Dispeceratul IPJ Gorj a fost sesizat, ieri, prin apelul 112, după ce în noaptea de miercuri, mai multe persoane au spart o sală de jocuri din Târgu-Jiu. Deocamdată, autorii sunt necunoscuți și nu a fost făcută o estimare a sumei care a dispărut. Astfel, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj...

Asistentă încătușată pentru certificate anti-COVID falsificate!

O asistentă medicală din comuna Ionești a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost reținută de anchetatori într-un dosar ce vizează emiterea de adeverințe falsificate de vaccinare anti-COVID. Florentina Uță a fost supravegheată constant în ultimele săptămâni, ea intrând în vizorul organelor de urmărire penală după ce acestea au aflat că la Ionești ar exista o adevărată „fabrică”...

Casa Moangă din Târgu-Jiu, scoasă la vânzare pentru 10 milioane lei

Casa Moangă din Târgu-Jiu, un reper arhitectural și istoric al județului Gorj, ce datează din anul 1772, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 2 milioane de euro, circa 10 milioane de lei. Imobilul i-a aparținut lui Vasile Moangă, un boier renumit, prieten al lui Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu și Petrache Poenaru. Cunoscută ca fiind casa de la balconul...

Activitate catehetică în cinci parohii din cadrul Protopopiatului Târgu-Jiu Nord

Mai multe parohii din cadrul Protoieriei Târgu-Jiu Nord sunt în această perioadă gazdele unei noi etape a Proiectului de dezvoltare a centrelor catehetice parohiale în Arhiepiscopia Craiovei ,,Cuvântul adevărului“(II Timotei 2, 15). Tema activității catehetice din luna noiembrie 2021 este ,,Despre cinstirea sfinţilor“. Aşa cum este cunoscut, cultul sfinților se manifestă prin mai multe forme, iar pentru unii Sfinţi Biserica...

Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian. Și Ministerul Sănătății anunță controale

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că se fac verificări în unitățile medicale în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian, interpretul de muzică populară care a murit sâmbătă la spitalul din Reșița. Și Colegiul Medicilor s-a autosesizat și face verificări în acest caz. „Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a demarat o verificare la unitățile medicale în care a fost internat...

Au băut în stradă și au fost amendați

Polițiștii locali au aplicat, în noaptea de miercuri spre joi, cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.900 lei, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise. Astfel, în jurul orei 23:00, au fost depistate trei persoane care consumau alcool pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, iar în jurul orei 03:00 au fost depistate alte două persoane care petreceau cu alcool în...

Concentratoare și măști de oxigen donate Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit două concentratoare de oxigen și 50 de măști de oxigen din partea Asociației INACO și a Grupului Superbet. Astfel de concentratoare, achiziţionate din Danemarca, Germania şi Franţa, au fost distribuite de voluntarii Superbet mai multor unități medicale din România, miercuri ajungând și la Târgu-Jiu. „Importanţa oxigenului în unitățile spitalicești este foarte mare, mai ales...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu și iubirea aproapelui sunt una și aceeași virtute, fiind singurul motiv pentru care Biserica e spital duhovnicesc în care omul găseşte...

În Duminica a 25-a după Rusalii; Ap. Efeseni 4, 1-7; Ev. Luca 10, 25-37 (ÎPilda samarineanului milostiv) şi (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, le este prezentată dreptcredincioşilor una dintre cele mai frumoase parabole rostite de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi care ne învaţă că orice om aflat în...

Șapte posturi de personal contractual, în IPJ Gorj, scoase la concurs

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs pentru încadrare, prin recrutare din sursă externă, a șapte posturi de personal contractual, astfel: - referent II – IA, la Compartimentul Secretariat, Documente Clasificate şi Arhivă – Poliţia Municipiului Motru; - referent II – IA, la Compartimentul Secretariat, Documente Clasificate şi Arhivă – Poliţia oraşului Rovinari; - îngrijitor, Serviciul Logistic – Compartimentul Administrarea patrimoniului imobiliar; -...

Părintele Stoichin, fostul preot al bisericii Spitalului 700 Târgu Jiu, a urcat la ceruri

Preotul Gheorghe Stoichin, fostul paroh al bisericii Spitalului 700 din Târgu Jiu, fiul său rămânând să slujească în lăcașul de cult, a plecat la ceruri. Popa Țîu cum era cunoscut în zona Runcu, a slujit ani buni la Valea Mare, fiind regretat de credincioși. Preotul plecase, de câțiva ani, alături de celălalt fiul preot, pentru o vreme la o...

Primăria Motru acordă bursele pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr.1

De luni, elevii de la Școala Gimnazială nr.1 din Motru, vor primi bursele acordate de primăria municipiului. Numai pentru această unitate de învățământ se vor acorda burse în valoare de 334.160 de lei, anunță primarul localității, Cosmin Morega. Practic se acorda 243 de burse pentru semestrul I și 356 pentru semestrul II, pentru anul școlar 2020-2021. Numărul total al burselor pe...

Cinci decese asociate Covid, în Gorj

În data de 11 noiembrie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    532 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 14742 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 13654 persoane vindecate, externate și la domiciliu; 360 persoane internate în spital și 728 persoane decedate. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost...

Ce spune Vîlceanu despre majorările de pensii

Propunerile privind majorarea pensiilor trebuie să ţină cont de capacitatea bugetului de a le plăti, în condiţiile în care economia ţării se află deja într-un moment complicat, spune Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor. "Ştiţi foarte bine că prima propunere (a PNL de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2022 - n.r.) a fost de 6%. Acum, în momentul...

Consiliul Național al Elevilor: Măsura de a menţine şcolile deschise în localităţile cu incidenţă sub 3 la mia de locuitori, necesară, dar insuficientă

Reprezentanţii elevilor din România consideră măsura de a menţine şcolile deschise în localităţile cu incidenţă a infectărilor sub 3 la mia de locuitori ca fiind necesară, dar insuficientă. Aceștia spun că redeschiderea şcolilor cu prezenţă fizică ar trebui să impună şi o serie de măsuri de prevenţie şi de protecţie suplimentare, cum ar fi testarea periodică a tuturor elevilor...

Primăria Rovinari oferă tichete sociale cu ocazia sărbătorilor de iarnă și pachete cu dulciuri

Primăria și Consiliul Local Rovinari acordă, și la finalul acestui an, beneficii sociale constant în de tichete sociale cu o valoare de 60 de lei/tichet pentru persoanele și familiile ale căror venit lunar este de 530 de lei lunar dar și pachete cu dulciuri copiilor din aceste familii. Pachetele vor avea o valoare de 60 de lei/copil, beneficiarii fiind...

Controale în unitățile medicale în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian

Ministerul Sănătății a anunțat că există o anchetă în desfășurare privind moartea interpretului Petrică Mîțu Stoian. Instituțiile abilitate, dar și DSP Caraș – Severin investighează circumstanțele în care maestrul și-a pierdut viața. Totodată, Direcția de Sănătate Publică Caraș – Severin a demarat verificări la unitățile medicale în care a fost internat pacientul pentru a vedea dacă erau respectat toate condițiile...

Jaf la o sală de jocuri din Târgu Jiu!

Dispeceratul IPJ Gorj a fost sesizat, astăzi, prin apelul 112, cu privire la faptul că azi-noapte, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri din municipiul Târgu Jiu, de unde ar fi sustras o sumă de bani. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj pentru cercetări, în cauză fiind...

S-a înființat Comandamentul Special Black Friday

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a înființat Comandamentul Special Black Friday. ”Are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore, a ofertelor cu promoții din această perioadă, indiferent de domeniu de activitate”, se arată în comunicatul ANPC. ”Am decis înființarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au «furat startul» campaniei...

Amendați pentru consum de alcool în stradă

Polițiștii locali au aplicat, noaptea trecută, cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.900 lei, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise. Astfel, în jurul orei 23:00, au fost depistate trei persoane care consumau alcool pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, iar în jurul orei 03:00 au fost depistate alte două persoane care consumau băuturi alcoolice în parcarea publică de pe...

Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu Jiu: Elev de le clasa a V-a, luat cu salvarea

Un incident a avut loc în urmă cu o oră și jumătate la Școală Gimnazială nr.11 Târgu Jiu. O neînțelegere între doi elevi, la pauză, a dus la rănirea gravă a unui dintre ei. Unul dintre elevii de clasa a V-a a căzut, a dat cu capul de colțul de la bancă, și-a spart capul, apoi în cădere s-a...

Donație pentru spitalul din Târgu-Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit miercuri, 10 noiembrie, două concentratoare de oxigen și 50 de măști de oxigen din partea Asociației INACO și a Grupului Superbet. „Importanţa oxigenului în unitățile spitalicești este foarte mare, mai ales în această perioadă grea. Avem mulţi bolnavi de Covid 19 care au nevoie de oxigen. Vreau să mulţumesc donatorilor de la Superbet...

A decedat medicul de familie Grigore Șarapatin!

Medicul de familie Grigore Șarapatin, cadru universitar la UCB Târgu Jiu, a decedat astăzi pe patul de spital. Doctorul, potrivit apropiaților, se afla internat într-o unitate medicală din capitală. Medicul împlinise 67 de ani în luna mai. Grigore Șarapatin și-a dedicat viața medicinei, imediat ce a absolvit Colegiul Tudor Vladimirescu devenind absolvent al Facultății de Medicină Carol Davila din...

IPJ Gorj: Șapte posturi scoase la concurs!

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs pentru încadrare, prin recrutare din sursă externă, a șapte posturi de personal contractual, astfel: -referent II – IA, la Compartimentul Secretariat, Documente Clasificate şi Arhivă - Poliţia Municipiului Motru; -referent II - IA, la Compartimentul Secretariat, Documente Clasificate şi Arhivă - Poliţia oraşului Rovinari; - îngrijitor, Serviciul Logistic - Compartimentul Administrarea patrimoniului imobiliar; - muncitor calificat...

Mehedințean prins în flagrant! Fura cabluri electrice din societatea în care lucra

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au depistat ieri, în flagrant, un tânăr de 30 de ani, din orașul Strehaia, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe un drum de acces către o societate comercială cu punctul de lucru în orașul Turceni, iar cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au identificat pe bancheta din spate a vehiculului, cantitatea...

Asistentă din Gorj, reținută! Încasa de la oameni între 500 și 1500 de lei pentru ”vaccinarea la chiuvetă”

O asistentă medicală din Ioneşt - Gorj, a strâns o avere de la oamenii care nu voiau să se vaccineze, dar aveau nevoie de certificate. Ea a fost, ieri, reținută. Asistenta medicală în vârstă de 52 de ani primea bani de la oameni pentru a se preface că îi vaccinează împotriva COVID-19, arată presa centrală. Femeia, asistentă la cabinetul unui medic...

Betfair Casino jocuri păcănele online

Nu toate cazinourile sunt la fel. Și nu toate cazinourile sunt precum cazinourile online. Datorită ofertei actuale și beneficiilor puse la dispoziția clienților, acestea par să fie viitorul jocurilor de noroc. Astfel informarea despre criteriile de departajare și ceea ce face o platformă mai bună sau mai performantă reprezintă cea mai bună direcție pentru a face o alegere corectă....

Imunolog, membru USR: 10 decembrie – 10 ianuarie, lockdown în România!

Radu Ciornei este de părere că un lockdown între 10 decembrie și 10 ianuarie ar putea salva mii de vieți în România. De asemenea, cunoscutul imunolog, care este şi deputat USR, susține și că școlile nu ar fi trebuit să fie deschise acum. Un lockdown între 10 decembrie și 10 ianuarie ar putea salva mii de vieți în România, susține...

IPJ Gorj caută electrician

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuiție, vacante, de muncitor calificat IV-I (electrician), din cadrul Serviciului logistic – Compartimentul administrarea patrimoniului imobiliar. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii de specialitate: electrician; cursuri/programe de perfecționare/specializare: cursuri electrician; vechime: nu este...

Orban: Klaus Iohannis vrea să fie premier din 2024!

Ludovic Orban a reluat miercuri seara atacurile la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, considerând că prin implicarea sa în politica liberalilor PNL îşi trădează electoratul, iar actualul şef al statului nu-şi dorește decât funcția de premier după 2024. Ludovic Orban a vorbit miercuri seara despre aşa-zisa înţelegere pe 7 ani dintre PNL şi PSD, considerând că în urma ei Klaus Iohannis...

Teodor Chirică: Reactoare nucleare mobile în Deva, Turceni, Rovinari, poate Paroșeni

Viitoarea centrala nucleara cu reactoare mobile, construita de compania americana NuScale, va fi amplasata cel mai probabil ”in zona termocentralelor pe carbune care se vor dezafecta”, a anuntat marti presedintele Consiliului de Administratie al companiei de stat Nuclearelectrica, Teodor Chirica. Chirica a spus ca este in curs un studiu de fezabilitate care va decide cel mai bun amplasament. El a...

Când ar putea fi învestit noul Guvern!

Cele trei partide, PNL, PSD și UDMR, îşi propun ca până vineri să finalizeze discuţiile privind programul de guvernare şi structura viitorului guvern, astfel încât în weekend forurile de conducere ale formaţiunilor să valideze formula agreată, iar preşedintele Klaus Iohannis ar urma să cheme partidele la consultări la începutul săptămânii viitoare. Echipele de negociere discută acum la Parlament, pentru a...

Ministrul Cseke, despre cauzele incendiului de la spital în care au murit doi pacienți

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat joi că specialiştii urmează să afle cauza incendiului de la spitalul din Ploieşti, în urma căruia doi pacienţi - în vârstă de 74, respectiv 75 de ani - au decedat, iar o infirmieră a suferit arsuri, el subliniind în acest context că "suprasolicitarea sistemului sanitar este categoric evidentă" iar infrastructura este...

Ce vrea USR de la polițiști! Proiect

Constatarea contravențiilor să se facă și cu ajutorul înregistrărilor camerelor de bord montate pe mașini, prevede un proiect de lege depus de deputatul USR Mihai Botez. Potrivit acestuia, falsificarea sau folosirea imaginilor falsificate se pedepsește cu închisoare de până la doi ani sau cu amendă. „Este vorba despre a da posibilitatea polițiștilor să emită procese verbale de contravenție pe baza...

De ce este important să închei o asigurare telefon

În ziua de astăzi mulți dintre noi ne spargem telefoanele. Într-adevăr, 66% dintre cei care dețin un telefon și-au spart dispozitivul cel puțin o dată anul trecut. Așa că nu-ți face griji, este absolut în regulă să-l scapi și să-l spargi din stângăcie, nu ești singurul de pe această planetă. Ideea nu este însă să încerci să nu scapi...

VIDEO: Lacrimi și durere la înmormântarea regretatului interpret Petrică Mîțu Stoian! Tot personalul artistic al Ansamblului ,,Doina Gorjului”, la căpătâiul artistului

Toată orchestra, corpul de balet, soliștii, conducerea și chiar echipa tehnică a Ansamblului Profesionist ,,Doina Gorjului” a participat, miercuri, la înmormântarea de la Craiova a fostului coleg, Petrică Mîțu Stoian. De altfel, s-a susținut acolo și un mic recital instrumental și s-au depus coroane de flori care să îl însoțească pe artist pe ultimul drum. Orchestra de la Gorj...

O simplă cerere la primărie vă poate aduce 3340 de lei, ajutor de încălzire

Autoritățile locale, în speță primăriile din Gorj, așteaptă ca beneficiarii ajutoarelor de încălzire să depună cereri pentru a beneficia, și în acest an, de ajutor financiar de la Stat, pentru a trece mai ușor peste iarna care bate la ușă. UAT-urile anunță astfel că cei care depun cereri pot primi nu doar un ajutor de încălzire, ci și suplimente...

Șeful Hidroelectrica, despre reluarea investițiilor de pe Jiu: Ni se cere să protejăm un rac care nu a fost găsit niciodată

Hidroelectrica face demersuri pentru a relua investițiile privind amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Bumbești-Livezeni, după ce proiectul a fost blocat în justiție, în decembrie 2017, pentru că nu avea studiu de impact asupra mediului. Investiția de la Bumbeşti se află într-o fază extrem de avansată, dar acolo avem de protejat un peşte care nu are niciun fel...

Un proxenet din Rovinari, sub control judiciar! Racola tinere în vedere prostituției, prin metoda ,,Lover Boy”

Mai multe percheziții au avut loc marți, la casa unui tânăr de 25 de ani, din Rovinari, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism și abuz de încredere. Mai multe tinere au fost racolate de către acesta și trimise apoi în străinătate, unde erau obligate să se prostitueze. Printre victime, o tânără din Bărbătești Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității...

Parcare printre morminte, la Petroșani!

Gorjenii care vor merge pentru diverse tratamente medicale la spitalul din Petroșani vor putea de acum încolo să își lase mașina într-o parcare cu totul și cu totul inedită. Este vorba despre o parcare în mijlocul căreia se află șapte morminte și care este amenajată în aceste zile de autoritățile locale chiar în apropierea unității medicale. În apropierea spitalului...

Concursul ,,Lider European”, la o nouă ediție

Liceenii din Gorj pot participa la o nouă ediție a concursului ,,Lider European”, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Data limită de înscriere este 17 noiembrie 2021, iar proiectele pot fi transmise până la sfârșitul acestei luni. „Lider European” este o competiție care își propune să dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public ale elevilor de liceu,...

Condamnare pentru Nelu Iordache în dosarul Transalpina!

Șase ani de închisoare a primit omul de afaceri Nelu Iordache pentru felul în care a încheiat contractul de modernizare a Transalpinei în urmă cu mai bine de un deceniu. La instanța de fond, Tribunalul București, acesta fusese achitat, dar Curtea de Apel a fost de altă părere și le-a dat dreptate procurorilor anticorupție, care au reușit în alte...

Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – Interviu cu domnul dr. ing. Cătălin PEPTAN, Directorul Institutului de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei (IPPASE), al Universităţii «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din TÂRGU-JIU –...

-Rep. Domnule director, sunt onorat să am în continuare un dialog cu un om ca dumneavoastră, care cunoaşteţi atâtea lucruri despre noţiunea de securitate şi aveţi o experienţă deosebită în acest domeniu, de aceea, în discuţia noastră de astăzi, aş începe cu problema asigurării securităţii cetăţenilor şi aş dori să aflu care credeți că este percepția cetăţeanului cel de...

Toți elevii dintr-o comună din Gorj primesc tablete. Laptopuri pentru profesori

Toți elevii din comuna gorjeană Negomir vor primi tablete, iar cadrele didactice câte un laptop, în baza unui proiect cu finanțare europeană. În plus, administrația locală le va asigura elevilor și profesorilor conectarea la internet pentru următorii doi ani. Proiectul privind „Achiziție tablete școlare și echipamente IT pentru desfășurarea activității didactice la nivelul comunei Negomir” se ridică la peste 550.000...

Șapte candidați pentru un post de șef. Nota cea mai mare a fost 3,40!

Șapte persoane s-au înscris pentru postul de șef birou administrativ din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Un candidat nu a mai participat la proba scrisă, în vreme ce restul de șase au picat proba cu brio. Cel mai mare punctaj a fost de 34 de puncte, iar cel mai mic de 10 puncte. Toți candidații s-au ascuns în...

Baschet: CSM Târgu Jiu – CSM Galați se joacă sâmbătă

S-a stabilit programul etapei a opta din Liga Națională de Baschet Masculin. Runda se consumă în perioada 12-15 noiembrie, iar partida elevilor lui Jordanco Davitkov cu CSM Galați se va juca sâmbătă. Din păcate, meciul nu va avea spectatori și nu va fi transmis de posturile naționale. Totuși, confruntarea poate fi văzută pe platforma YouTube, pe canalul Federației Române...

Victoria cu Islanda ne duce mai aproape de baraj! Rădoi: Am câștigat spirit de echipă, de sacrificiu

Echipa națională de fotbal a României are programate, în această săptămână, meciurile decisive din grupa J. Primul examen are loc în această seară, de la ora 21.45, pe teren propriu, cu Islanda. Urmează peste doar 3 zile deplasarea în Liechtenstein. Două succese în cele două partide din preliminarii i-ar oferi trupei lui Mirel Rădoi dreptul de a participa la...

Black Friday – tips&tricks

Pentru iubitorii de cumpărături se apropie cea mai așteptată perioadă a anului, cea a reducerilor. Indiferent de felul în care ți-ai propus să cauți ofertele, în magazin sau online, este bine să te pregătești din timp. În felul acesta, îți poți achiziționa produsele preferate la prețuri avantajoase. Mai jos, ți-am pregătit câteva idei care te pot ajuta să ai...

Tânăr, de negăsit după ce a plecat în Anglia – Trei gorjeni, dați dispăruți de familiile lor

Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a fost dat dispărut de către familie, după ce din data de 18 octombrie nu mai știu nimic de el. El a spus familiei că pleacă la muncă, în Anglia, numai că acesta nu a mai dat niciun semn de viață, de peste trei săptămâni. Astfel, polițiști din cadrul Secției 3...

Omagiu Învăţătorului Gheorghe Scurtu, din Ţicleni! – ,,Când îl aveam pe tata, mă simţeam şi eu ca un copil, dar, acum, fără amândoi părinţii, sunt un orfan”!

Astăzi, se împlineşte un an de când neuitatul şi nepreţuitul meu unchi, Învăţătorul Gheorghe SCURTU a plecat la ceruri, iar gândul acesta mă îndeamnă să scriu ceva despre omul care a luminat cu învăţătura sa generaţii de copii şi de tineri, sădind în sufletul acestora sfaturi înţelepte şi cunoştinţe folositoare în viaţă! Relaţia mea cu marele Învăţător al Ţicleniului...

Lumea gorjenească – Nostalgii de toamnă

Când, la începutul noului mileniu, în care tocmai ne făceam curaj să intrăm, nu fără o ușoară teamă nemărturisită, am auzit vehiculându-se în diverse medii și cu tot felul de ocazii că, vezi doamne, Castelul de apă de la Târgu-Jiu urmează să fie „rebranduit” din motive de securitate, am simțit că cineva a pus la cale cu adevărat un...

Program de pregătire gratuită pentru Bacalaureat

Elevii de clasa a XII-a pot beneficia de pregătire gratuită la disciplinele de bacalaureat corelate domeniului STEM, prin intermediul proiectul ” CreȘTEM Viitor”, organizat de Asociația Școala de Valori. Cei care doresc să se înscrie în program pot face acest lucru până pe 15 noiembrie. „CreȘTEM Viitor” este un proiect aflat la cea de-a doua ediție care, potrivit organizatorilor,...

Ca la noi, la nimeni – Indiferent de premier, PSD la guvernare aduce liniște!

Motto: „Guvernul este încercarea umană de a mandata bunăstarea și de a asigura corectitudinea”. - Neale Donald Walsch, Din Conversații cu Dumnezeu, vol. II (1997) Față de realitatea adevărată a negocierilor de marți, discuțiile s-au purtat între Partidul Social Democrat – cel cu 157 de parlamentari -, pretinsul Partid Național Liberal – vreo 115, dacă nu cumva și mai puțini,...

CE Oltenia cumpără gaze naturale de 100 milioane lei

Complexul Energetic Oltenia cumpără o cantitate importantă de gaze naturale în vederea aprovizionării termocentralelor din Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova. Achiziția se va face prin intermediul Bursei Române de Mărfuri. Valoarea estimată a achiziției este de peste 107,7 milioane de lei fără TVA. CE Oltenia estimează că termocentralele vor avea nevoie în total, în anul 2022, de 348.042 MWh de gaze. Compania...

A crescut producția de cărbune cu 22,9% și importurile cu peste 15%

Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, 2,118 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 22,9% (394.800 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În perioada menţionată, România a importat 295.500 tep cărbune net, cu 39.100 tep (15,2%) mai mult...

Rovinari: Un individ racola tinere pentru a fi exploatate sexual în Austria! Percheziții!

IPJ anunță că ieri au avut loc mai multe percheziții, într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism și abuz de încredere. Mai multe tinere au fost racolate de către un individ care le trimitea apoi în străinătate unde erau obligate să se prostitueze. Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. -...

Sindicate: Testele pe bază de salivă nu pot fi administrate de către salariații din învățământ

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație ”SPIRU HARET” solicită, într-o adresă trimisă către Ministerul Sănătății, să se aibă în vedere, la elaborarea procedurii privind testarea preșcolarilor/elevilor și personalului unităților de învățământ, faptul că „aceste teste nu pot fi administrate preșcolarilor și elevilor de către salariații din învățământ, având în vedere riscul de contaminare la care...