4.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, decembrie 4, 2021

Arhive Zilnice: 25 noiembrie 2021

Donație specială pentru Spitalul Județean și Ambulanța Gorj

Asociația Pro Vertical, prin Centrul de Cultură și Artă „Cobilița”, a donat Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și Serviciului Județean de Ambulanță Gorj zeci de lucrări cu tematică legată de Sărbătorile de iarnă. Lucrările au fost realizate cu migală și multă pricepere de copiii din clasa de Artă Plastică și Decorativă. Copiii, alături de Aura Stoenescu, reprezentanta Asociației Pro Vertical,...

Doi soți din Padeș, funcționari în minister, au murit de Covid 19! Asta, la doar câteva ore unul de altul

Ștefan și Cornelia Cocoș, doi soți din comuna Padeș, au decedat, recent, la o diferență de doar câteva ore unul de altul, într-un spital din capitală. Soții de 71, respectiv 62 de ani, erau funcționari ministeriali la București, fiind persoane care și-au ajutat de foarte multe ori consătenii ajunși cu treburi în capitală. Comunitatea din Padeș este șocată, iar mesajele...

Alte patru decese Covid în Gorj

În data de 25 noiembrie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 165 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 15096 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 14158 persoane vindecate, externate și la domiciliu; 155 persoane internate în spital și 783 persoane decedate. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost...

80.000 de teste pentru elevii din Gorj

Sorin Câmpeanu a anunțat că primele teste de salivă comandate de statul român au ajuns în țară iar lotul a fost livrat joi, cu o întârziere de o zi. Ministruș a ținut să spună că  testele sunt distribuite de urgență în teritoriu. Anunțul a fost făcut ieri, la finalul ședinței din Parlament în cadrul căreia Guvernul Ciucă a primit votul...

Bancnota de 20 de lei intră în circulație

Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm...

Idei pentru depozitarea și organizarea dormitorului

Deși dulapurile și comodele sunt piese esențiale pentru depozitarea hainelor și obiectelor în dormitor, adevărul este că nu sunt singurele care te pot ajuta să -l ții organizat și cu totul la locul lui. Aceste idei de decor te vor ajuta să beneficiezi la maximum de spațiul tău, profitând la maximum de fiecare colț cu soluții pe cât de...

Pregătiri pentru iarnă

Membrii Comandamentului Județean de conducere și coordonare a acțiunilor de prevenire și intervenție pentru combaterea poleiului și înzăpezirii drumurilor județene, în iarna 2021-2022, s-au deplasat miercuri la bazele de deszăpezire de la Turceni, Motru, Peștișani și Curtișoara, în vederea verificării utilajelor, a stocurilor de materiale antiderapante și dacă personalul care participă la prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene a...

26 noiembrie, ultima zi pentru solicitarea ajutorului de minimis pentru apicultori

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește apicultorilor interesați că termenul limită de depunere a cererilor de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol este data de 26 noiembrie 2021 inclusiv. Apicultorii pot accesa formularele necesare depunerii cererii pe site-ul APIA. Cuantumul ajutorului este...

Situația Covid la nivelul SJU Târgu-Jiu

La data de 25.11.2021, situația pacienților suspecți sau confirmați cu noul COVID-19 (conform raportării serviciului SPIAAM de la ora 08:00) este după cum urmează: Clădirea SJU Târgu-Jiu situată pe strada A.I. Cuza (Pasarelă): • 36 pacienți confirmați la Secția Boli Infecțioase (nr. total de paturi avizate de Direcția de Sănătate Publică Gorj: 77). Dintre pacienții internați, 31 sunt nevaccinați. • 17 pacienți...

Angajări la teatru

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, Târgu Jiu, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, de execuție, vacante, de: maestru lumini T III din cadrul Serviciului tehnic; maestru sunet TII din cadrul Serviciului producție. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: maestru lumini T III: studii medii liceale finalizate cu...

Motru: 8.000 de produse pirotehnice, confiscate! Dosar penal pentru un afacerist din Caracal

Polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat miercuri, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat, de 42 de ani, din orașul Caracal, județul Olt, a expus spre vânzare, într-o societate comercială din Motru, pe care o administrează,  cantitatea de peste 8.000 bucăți articole pirotehnice categoria F1, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea...

Noul Guvern, vot de învestitură

Guvernul Ciucă, format din membrii PSD, PNL şi UDMR, va primi astăzi votul de învestitură. După doi ani în care au fost în opoziție, social-democrații au decis să intre la guvernare alături de liberali. După votul din Parlament, se va încheia şi un acord politic care prevede clar ca Nicolae Ciucă să demisioneze de la Palatul Victoria în 2023, iar...

Târgu Jiu: Continuă lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public

A fost pornit noul sistem de iluminat public modern și pe tronsonul cuprins între giratoriul de la Turcinești și Complexul Comercial Păltiniș, a anunțat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. "Am pornit noul sistem de iluminat public modern și pe tronsonul cuprins între giratoriul de la Turcinești și Complexul Comercial Păltiniș. Este al doilea mare tronson după Târgu Jiu -...

Nou-născut îngropat la Licurici! Mărturia mamei e șocantă!

Săpăturile pe care polițiștii le-au făcut la începutul acestei săptămâni într-o grădină din comuna Licurici au dus la identificarea rămășițelor unui făt îngropat acolo cu ceva timp în urmă. Mama care l-a adus pe lume a vorbit ieri pentru prima dată despre ceea ce s-a întâmplat acum trei ani, declarații interesante făcând și mătușa sa, cea care a sesizat...

VIDEO: De noaptea minții! Inginerie în materie de marcaj stradal la Târgu Cărbunești

Deschiderea noului supermarket PENNY în orașul Târgu Cărbunești a venit și cu o inginerie în materie de marcaj stradal, unică în județ. Marcajul „à la Caracal” afectează însă locatarii blocului Nr. 40 de pe strada Trandafirilor, care nu mai pot efectua, pe varianta clasică, manevra de a intra în parcarea imobilului, proprietate privată. Practic, locatarii pot ajunge acasă cu...

Juriștii desființează casele de pensii care au respins dosarele de pensionare ale minerilor și energeticienilor

O parte a juriștilor din țară au concluzionat că minerii și energeticienii au suferit un abuz din partea caselor de pensii, prin neaplicarea Legii 197/2021. Legea conferă dreptul de a ieși la pensie cu 13 ani mai devreme celor care au lucrat în condiții speciale cel puțin 25 de ani. ,,Legea este corectă și trimite direct la acordarea drepturilor de...

Să ne grăbim încet

Una dintre provocările din această perioadă în Parlamentul European este găsirea unei abordări echilibrate și dezbaterea pe îndelete a pachetului legislativ ‘Pregătiți pentru 55’, poate cel mai important set de legi din acest mandat, care va transforma din temelii Europa și, o dată cu ea, întreaga lume. Graba strică treaba este un proverb foarte potrivit pentru situația actuală din...

Vîlceanu, avizat favorabil pentru Fondurile Europene

Gorjeanul Dan Vîlceanu, ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene, a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. S-au înregistrat 18 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi o abţinere. Liderul PNL Gorj a menționat că va avea trei priorități majore în timpul mandatului privind absorbția de fonduri europene și implementarea de...

Fond de investiții în energie

Noul Guvern are în plan înfiinţarea unui fond de investiţii în energie, după modelul polonez şi norvegian, care să se poată împrumuta fără a afecta deficitul bugetar, a afirmat, miercuri, ministrul desemnat al Energiei, Virgil Popescu, în cadrul unor declaraţii de presă de la finalul audierilor în comisiile reunite de specialitate din Parlament. „Lăsaţi-ne să-l finalizăm, am început să-l...

Lumea gorjenească – Mirajul ferestrei călătoare

Pagină dintr-un jurnal mai vechi: „27 august 1976. Străzile goale traversează un oraș parcă rămas definitiv în vacanță. Pe jos, multe frunze uscate, muribunde, anunță, în tonuri profetice, intrarea verii într-o penumbră ingrată. Vine toamna? Așteptând seara, str. Edgar Quinet, goală și ea, stă atârnată sub ferestrele Universității. La Arhitectură, portarul citește în timpul serviciului Informația Bucureștiului… Intru pe...

Stadiul lucrărilor la centura Târgu-Jiului. Director: Mobilizarea este bună

Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova a vizitat, miercuri dimineață, șantierul centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu, pentru a verifica ritmul de lucru și stadiul lucrărilor. „Fiecare lucrare de infrastructură rutieră de pe raza DRDP Craiova este la fel de importantă. Astăzi am verificat stadiul lucrării și mobilizarea antreprenorului de pe Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu Jiu....

Cronica de carte – la „O foarte succintă introducere în poezia română contemporană” de Ion Popescu-Brădiceni

În noua-i apariție editorială, la „Editura Limes” din Cluj-Napoca (a scriitorului Mircea Petean – n.m.), Ion Popescu-Brădiceni repune în dezbatere dreptul poeziei române contemporane de a urca pe primele cinci locuri într-un clasament al literaturilor europene. „O foarte succintă introducere în poezia română contemporană” e mai mult de atât. Ferindu-se de a întocmi clasamente inutile, cartea, una evident provocatoare, își...

Ca la noi, la nimeni – Miniștrii Cabinetului Ciucă, prea bogați ca să mai fure?!

Motto: „Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre între noi un pic de Dumnezeu”. - Petre Țuțea Astăzi, după ce miercuri au fost audiați – bucată cu bucată - , membrii Guvernului Ciucă vor primi, fără emoții, votul de investitură. Ne-am aștepta să fie un guvern de cursă lungă, probabil până în 25 mai 2023, așa...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul dr. ing.Cătălin PEPTAN, Directorul Institutului de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei (IPPASE), al Universităţii «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din TÂRGU-JIU...

-Rep. Domnule director, având o pregătire în domeniul sociologiei şi desfăşurând o activitate publicistică, n-aş putea spune chiar de ziarist, aşa cum, de altfel, mă alintaţi cu distinsă politeţe, ca să cad mai uşor în capcana mândriei deşarte, vă pot spune că mă preocupă şi evoluția societății globale, prilej cu care am constatat că în ultimele două decenii, începând...

Marea Unire din 1918 – un simbol pentru eternitate (I)

Sunt popoare din Europa care se mândresc cu istoria lor de o mie de ani cu care își arogă tot felul de pretenții, multe din ele nejustificate. În schimb, noi, românii, care trăim aici încă de la începuturile lumii, iar trecutul nostru se pierde în negurile întunecate ale timpului ne rușinăm să ridicăm fruntea și să ne susținem răspicat...

Weekend încărcat pentru sportivii CSM-ului

Deși echipele de seniori și senioare nu vor evolua la handbal și baschet în acest weekend, programul sportiv este unul plin, la sfârșit de săptămână, pentru reprezentanții Clubului Sportiv Municipal. Site-ul oficial al entității sportive a anunțat activitățile la care vor lua parte membrii săi. Pe 27 noiembrie, Arena de Baschet din București va găzdui întrecerile din cadrul Cupei...

Benga, înainte de debutul la Viitorul: E aproape imposibil să mai prindem play-off-ul

Proaspăt instalat pe banca formației Viitorul Târgu Jiu, antrenorul Octavian Benga are ca obiectiv formarea unei echipe competitive. Deși a început actualul campionat cu gândul la primele șase, Viitorul trebuie să se mulțumească acum cu rămânerea în liga secundă. Evident, conducerea trupei gorjene vrea o clasare cât mai bună, dar play-off-ul pare departe în acest moment. Noul tehnician a...

Pericol pe străzi! Prins a treia oară fără permis de conducere. Pedeapsa este cu executare!

Un asistent personal din cadrul Primăriei comunei Fărcășești a fost condamnat, în primă instanță, la 1 an de închisoare în regim de detenție, după ce a fost depistat din nou în trafic fără permis. Bărbatul de 47 de ani nu este la prima abatere de la legislația rutieră, astfel că a primit o pedeapsă cu executare. La sfârșitul lunii mai,...

„Regina-Mamă Elena a României. Exemplu de credință, devotament și demnitate” – expoziție de fotografie documentară la Biblioteca Județeană Gorj

Asociația culturală Tătărescu, Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – Filiala Gorj ANRM, Asociația cultural-istorică Pleniceanu, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Organizația Femeilor Antreprenor OFA UGIR Filiala Gorj organizează vineri, 26 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, expoziția de fotografie documentară „Regina-Mamă Elena a României. Exemplu de credință, devotament și demnitate”. „Regina-Mamă Elena a...

Tecău a luat decizia: Se retrage din tenis!

Tenismanul român Horia Tecău, vicecampion olimpic şi dublu câştigător de Grand Slam la dublu, va agăța racheta în cui la numai 36 de ani. Alături de gorjeanul Florin Mergea, Horia Tecău a câștigat argintul în 2016, la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Decizia a fost comunicată după Turneul Campionilor de la Torino. Tecău a declarat că vrea o...

CSM Târgu Jiu, depăşită clar de Craiova

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au pierdut fără drept de apel primul meci al Turneului 14, desfăşurat la Galaţi. Gorjenii au fost învinşi cu 108-65 de către SCM U Craiova. Pivotul Kevin Allen a reuşit un double-double, cu 20 puncte şi 12 recuperări....