4.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, decembrie 4, 2021

Arhive Zilnice: 7 noiembrie 2021

Moarte fulgerătoare a unei asistente de 48 de ani de la Spitalului Bumbești-Jiu

Moartea fulgerătoare a Loredanei Manuela Gogârlă, asistentă medicală în Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Bumbești-Jiu, a cutremurat familia, colegi de serviciu, prietenii dar și cunoștințele acesteia! Trupul neînsuflețit este depus la capela cimitirului din Tg-Jiu! Înmormântarea va avea loc, marți, 9 noiembrie 2021, la ora 12! Dumnezeu să o odihnească în pace!

PER Gorj: Un fost deputat și un fost director, în echipa ecologiștilor

Elvira Șarapatin, fost deputat PSD, și Ion Tudor, fostul director al SDN Gorj, fost social-democrat, fac parte din echipa PER Gorj.Ambii au fost prezentați în cadrul BEx al PER Gorj, ședință fiind în desfășurare la această oră. Ședință este prezidată de președintele PER Gorj, Dan Miroiu. Alături de acesta se afla echipa de conducere a organizației județene.

Noi decese Covid în Gorj

În data de 7 noiembrie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    771 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 14488 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 13368 persoane vindecate, externate și la domiciliu; 414 persoane internate în spital și 706 persoane decedate. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost...

Ministrul Educației anunță controale în școli și schimbări în modul de raportare a ratei de vaccinare

Ministrul Educației a anunțat că vor avea loc controale în unitățile de învățământ din țară, controale ce vor viza atât respectarea regulilor sanitare, cât și modalitatea în care s-a raportat rata de vaccinare. „Controalele pe care le demarăm de mâine au în vedere respectarea regulilor sanitare în școli. Este un element foarte important pentru a putea asigura un mediu...

Deces în familia prof.univ.dr.Luminița Popescu! Soțul, șef serviciu în cadrul OJPDRP Gorj, a decedat

Ion Mirel Popescu, șef Serviciu în cadrul Oficiului Județean de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit Gorj, a decedat astăzi, pe patul de spital. Încă de la finalul lunii august, soțul profesorului univ.dr.Luminița Popescu de la UCB a suferit un AVC, urmat de alte complicații medicale. Astăzi, Mirel Popescu a pierdut lupta pentru viață. Vestea decesului a șocat apropiații...

Bilanț COVID-19: Peste 5.000 de cazuri noi și 272 decese

Puțin peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, potrivit raportării provizorii de duminică. Conform datelor existente la nivelul CNCCI duminică, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.293 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 273 decese dintre care 10 anterioare.

Cei care nu-și pot achita facturile, la gaze și curent, pot cere amânarea plăților

Consumatorii vulnerabili, adică persoanele cu venituri mici, care întâmpină probleme în acoperirea costurilor pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece, pot cere autorităților amânarea, pe o perioadă de cel mult șase luni, a obligației de plată a facturilor la electricitate sau gaze. După ce, în octombrie, autoritățile au stabilit, prin OUG 118/2021, aplicarea unui mecanism de compensare a facturilor de electricitate și...

CSM Târgu Jiu, depăşită clar de Craiova

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au pierdut fără drept de apel primul meci al Turneului 14, desfăşurat la Galaţi. Gorjenii au fost învinşi cu 108-65 de către SCM U Craiova. Pivotul Kevin Allen a reuşit un double-double, cu 20 puncte şi 12 recuperări....