19.4 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: martie 2021

Incertitudine la Viitorul! Clubul a negat plecarea lui Stoican, dar speculațiile se întețesc

UPDATE Flavius Stoican a confirmat că i s-a cerut să plece de la Viitorul, dar nu i-a fost trimis un document oficial în acest sens. Chiar dacă trupa gorjeană a dezmințit informația că Stoican ar fi fost demis, sursele noastre spun că Erik Lincar se pregătește să fie următorul antrenor al echipei. ȘTIREA INIȚIALĂ Viitorul Târgu Jiu se bate pentru promovarea în...

Popete vrea primul succes al anului

Gilortul Târgu Cărbunești are un meci facil la prima vedere. În această rundă, formația lui Florin Popete dă piept cu Minerul Costești, echipă aflată pe penultimul loc în Seria 7. Antrenorul gazdelor așteaptă un succes, dar spune că partida nu va fi una ușoară. ,,Este printre ultimele șanse ale lor ca să ia puncte pentru a evita retrogradarea. Ne...

Primii voluntari s-au alăturat secției de baschet!

CSM Târgu Jiu caută, în continuare, voluntari pentru evenimentele organizate de secția de baschet a clubului gorjean. Expertul sportiv Adrian Roșu a deschis porțile clubului încă de la începutul anului pentru cei care vor să acumuleze experiență în domeniu. Un kinetoterapeut și un fotograf s-au alăturat până acum echipei coordonate de fostul jucător al Energiei. Şeful secției de baschet...

Ca la noi, la nimeni – „Viziunea” lui Cîțu, în Guvernul Iohannis!

Motto: „Teoria ca teoria, dar practica te omoară.” - Zicală românească Cel puțin în teorie, Florin Cîțu pare a fi prim-ministrul României. Cică el ar conduce un Guvern de genul „3 în 1”, cu trei-patru poli de putere formați de Cîțu – Made in PNL, de Dan Barna – liderul USR-PLUS - și de Hunor Kelemen – liderul UDMR. Cîțu,...

Târgujienii, invitați la ecologizare!

Voluntarii mai multor asociații din județul Gorj organizează duminică, 21 martie, de la ora 10.00 dimineața, o acțiune de ecologizare. Evenimentul este intitulat ,,Jiul și Șușița au nevoie de tine! Hai cu noi la ecologizare!”. ,,În fiecare an, pe 14 Martie este sărbătorită Ziua Mondială a Râurilor, iar pe 22 Martie este sărbătorită Ziua Mondială a Apei. În acest...

Investiții de aproape 22 de milioane de lei la Novaci! Contractul, semnat de ministrul Cseke Attila

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat miercuri un număr de 36 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, destinate promovării spiritului antreprenorial, modernizării unor instituţii de învăţământ şi a mediului urban. Printre cele 36 de contracte de finanțare semnate, unul vizează și lucrări în orașul Novaci din Gorj, în...

Imagini în cuvinte – Revista „Murmurul Jilţului” – un sfert de secol de lumină întru învăţătură

Şi-a fost să fie doar o taină sau mărturisirea unui gând frumos? Ori a fost o unică iluminare de suflet, o dorinţă ingenuă care aştepta să fie împlinită! Cred că au fost toate acestea la un loc, în crezul şi în trăirile afective ale distinsului profesor de limba şi literatura română, Dumitru Dădălău, luminător de cale şi spirit adolescentin,...

Gheorghe Lambru,1935-2002

Gheorghe Lambru (1935-2002). A fost unui dintre lăutarii respectaţi ai breslei, fiind, deopotrivă, acordeonist şi solist vocal. S-a născut la 27 aprilie 1935 în localitatea dâmboviţeană Teiş, din care proveneau numeroşi lăutari - zidari, meserii aflate, de multe ori, în simbioză, ca şi cea de florari „boldeni” - zidari. Gheorghe Lambru şi-a făcut însă ucenicia în lăutărie în cartierul bucureştean...

Discuții despre strategia de dezvoltare turistică a Gorjului

Corina Crețu este invitată în Gorj, luna viitoare, pentru a participa la o dezbatere organizată de Pro România. Tema discuțiilor este legată de strategia de dezvoltare turistică a Gorjului. „Pro România Gorj organizează, în data de 9 aprilie 2021, dezbaterea cu tema «Strategia de dezvoltare turistică a Gorjului. Surse de finanțare nerambursabile». Împreună cu parlamentarii gorjeni, autoritățile publice locale și...

„Pachetul Oltenia”. Anunț despre investițiile din Gorj

Două drumuri expres, un drum rapid, unul național, două șosele de centură (Târgu-Jiu și Craiova Sud) și două proiecte de cale ferată sunt incluse în „Pachetul Oltenia”, anunțat de Ministerul Transporturilor. Din cele opt proiecte, unele sunt deja la faza de șantiere deschise, iar la celelalte abia se fac pregătirile. La sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-a...

Au început pregătirile pentru înscrierea copiilor în învățământul primar

Au început pregătirile pentru înscrierea copiilor în învățământul primar. Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj au fost deja afișate toate informațiile de care părinții au nevoie pentru a-și înscrie copiii în clasa pregătitoare, iar pe site-ul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Gorj au fost publicate detalii legate de evaluarea dezvoltării copiilor care revin din străinătate...

Concurs pe un post vacant de inspector, la Primăria Crușeț

Primăria comunei Cruşeţ organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de inspector de specialitate, grad profesional II, din cadrul Compartimentului Administrație Publică, Juridic, Resurse Umane și Agricultură. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin...

Noua Lege a Adopției intră în vigoare din 26 martie!

Legea nr. 268/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei a fost publicată în Monitorul Oficial, iar modificările oficializate intră în vigoare din 26 martie 2021. Noua lege prevede simplificarea procedurii de adopție. Astfel, a fost prelungită valabilitatea atestatului de adoptator sau familie adoptatoare de la doi la cinci ani. De asemenea, se elimină din procedura...

Sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere, Preacuvioasă Maică Stareță Marina Gligor Stavrofora!

Din depărtări, mânată de dor, în această tumultoasă perioadă a vieții, vin să Vă aduc sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere de la 21 martie, din Duminica Ortodoxiei, Preacuvioasă Maică Stareță Stavrofora Marina Gligor, de la Mănăstirea «Sfânta Treime» din Strâmba-Jiu, Județul Gorj, cea care se roagă, trăiește și muncește cu dăruire de sine pentru alții. Folosesc acest...

Cojocaru, realist înainte de meciul cu Buzău: Întâlnim un adversar bun

Pandurii Târgu Jiu se deplasează în acest weekend la Buzău. Formația noastră dă piept cu Gloria, partida fiind programată sâmbătă, de la ora 11.00. Pandurii are două rezultate consecutive de egalitate și încearcă să lege trei meciuri fără înfrângere. ,,Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă fără presiune, fiindcă nu are probleme cu retrogradare, dar nici drept de...

Parteneriat între Ministerul Muncii și Ministerul Educației pentru dezvoltarea programului „A doua Șansă”

În cadrul întâlnirii de lucru de astăzi, 18 martie, cei doi miniștri - Raluca Turcan și Sorin Mihai Cîmpeanu - au discutat despre soluțiile cele mai potrivite pentru persoanele sărace, beneficiare ale venitului minim garantat, care ar putea fi active pe piața muncii. "În urma campaniei naționale de verificare a stabilirii și a acordării ajutorului social și pentru identificarea...

Portofel din piele întoarsă, piele sau țesătură?

Portofelul este unul dintre cele mai importante accesorii pe care le porți la tine în fiecare zi. Chiar dacă nu este un obiect expus la vedere în ținută, trebuie să acorzi atenție în alegerea portofelului care te reprezintă și îți satisface nevoile. Cum selectezi portofele potrivite? Sunt multe persoane care aleg portofele cât mai subțiri, minimaliste, în tip ce altele transformă...

Măsura 3 pentru IMM-uri, reluată de la zero

Măsura 3 pentru granturi de investiţii acordate IMM-urilor va fi reluată de la zero, a anunțat ministrul Economiei, Claudiu Năsui. „Este o discuție în Coaliție și cu premierul să reluăm măsura 3, ea include peste jumătate din proiecte care sunt proiecte imobiliare. Problema esențială după mine e că nu își atinge scopul. Așa că o soluție ar fi să reluăm...

Încă 72 de gorjeni, depistați pozitiv cu COVID-19

În data de 18 martie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:      777 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;    7998 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 7276 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 364 persoane au decedat.         De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai fost înregistrat un...

Noi cazuri de infecție cu coronavirus, confirmate în unități de învățămât din Târgu-Jiu și Bîlteni

Cinci noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în unități de învățământ din județ. Este vorba de un elev de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, un elev de la Liceul Teologic Târgu-Jiu, un cadru didactic de la Școala Gimnazială Bîlteni și două cadre didactice de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu. Potrivit IȘJ Gorj, la această dată...

Vor consultare națională pentru Planul Național de Redresare și Reziliență

Partidul Mișcarea Populară cere Guvernului României să organizeze o consultare națională pentru Planul Național de Redresare și Reziliență. „Planul este unul care privește întreaga națiune, pe care o poate marca pentru câteva zeci de ani de acum înainte. Fondurile europene sunt destinate pentru dezvoltarea țărilor, nu a partidelor, aflate vremelnic la guvernare în țările aflate în criză.Faceți o consultare națională...

Stimulente de risc și pentru medicii de familie

Personalul medical şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, precum şi personalul din asistenţa medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 vor primi stimulente de risc. Stimulentul de...

IȘJ Gorj a încetat detașarea directoarei adjuncte Morie de Școala Gimnazială Nr.1

Conducerea Inspectoratului Școlar Gorj a luat o decizie așteptată în legătură cu managementului defectuos al directoarei adjuncte Morie de la Școala Gimnazială nr.1 din Târgu Jiu. IȘJ Gorj a încetat astfel detașarea în funcție a directoarei adjuncte care a permis intrarea în școală, în pandemie, a unor comercianți ambulanți. Directoarea nu s-a oprit aici ci a încercat să își...

Amenințată cu moartea!

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați, ieri, de către o femeie, de 44 de ani, din orașul Bumbești Jiu, cu privire la faptul că, soțul său, de 52 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu, ar fi amenințat-o cu moartea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare. Totodată,  polițiștii au emis un...

Și-a bătut mama și bunica. E în arest, a încălcat ordinul de protecție!

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, ieri,  prin apelul 112 de către o femeie, de 60 de ani, din municipiul Târgu Jiu,  cu privire la faptul că, are un conflict cu fiul său. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 41 de ani, din orașul Novaci, pe fondul consumului de alcool si...

Furau din magazinele. Percheziții și rețineri!

La data de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au continuat cercetările în cauzele penale privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, din două societăți comerciale de pe raza localității Bengești Ciocadia, de către persoane necunoscute, care în noaptea de 03/04 martie a.c., ar  fi sustras suma de 500 de lei și țigări.   Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii...

52 de pacienți infectați cu COVID-19 și alți 25 suspecți, internați la SJU Târgu Jiu

La data de 18.03.2021, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, situatia pacientilor suspecti sau confirmati cu noul COVID-19 este dupa cum urmeaza (conform raportarii serviciului SPIAM de la ora 8:00): Locatia din strada A.I. Cuza (Pasarela): • 40 pacienti confirmati (nr total paturi 75, 10 libere, 25 indisponibile) • 12 pacienti la nivelul compartimentului de Terapie Intensiva (nr total paturi...

Weber: „Suntem deschiși și susținem orice amendament care vine în sprijinul minerilor”

Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, a declarat astăzi în conferința de presă a organizației că susține în continuare proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni. Weber spune că PSD susține orice demers făcut pentru salariații CEO, indiferent că amendamentul depus de acest partid la proiect va fi modificat sau nu. Pe proiect mai există...

160 de mineri de la CNU s-au blocat în subteran. Amenință cu greva foamei!

160 de mineri din cadrul CNU, de la singura mină de uraniu,  s-au blocat în subteran și amenință că vor intra în greva foamei. Ei nu si-au primit banii din ianuarie și nici suplimentul de hrană.

Senatorul Rujan: Economia României este pe butuci, CEO este pe butuci!

Senatorul PSD, Cristinel Rujan, s-a arătat, astăzi, extrem de critic la adresa miniștrilor Economiei și ai Energiei, Năsui și Popescu, legat de situația dezastruoasă a economiei românești dar și a incertitudinii care planează în jurul CE Oltenia. Parlamentarul a vorbit și despre moțiunea simplă intitulată ,,O Românie în agonie, cu Năsui la Economie", supusă la vot în Senat, marți. Moțiunea...

Nelu Ploieșteanu, în stare gravă

Nelu Ploieșteanu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România, este internat în stare gravă la Spitalul Floreasca. Interpretul este infectat de COVID-19 și, potrivit jurnalistei Mara Bănică, plămânii sunt afectați în proporție de 70%. „În urma cu 2 minute am inchis telefonul cu una dintre fiicele lui nea Nelu Ploiesteanu. Este intubat in stare extrem de...

OMS: Și cei care au avut Covid trebuie să se vaccineze

Persoanele care au avut COVID-19 au imunitate cel puţin şase luni şi pot aştepta până să se vaccineze, dând prioritate categoriilor de risc să se vaccineze, însă dacă în ţara lor circulă vreuna dintre noile variante ale coronavirusului atunci nu trebuie să aştepte pentru a se imuniza, relatează EFE. Este ceea ce a recomandat miercuri un grup de experţi în...

Invitație la igienizarea malurilor Șușiței! Acțiunea va avea loc duminică

Voluntarii mai multor asociații din județul Gorj organizează duminică, 21 martie, de la ora 10:00 dimineața, o acțiune de ecologizare. Evenimentul este intitulat ”Jiul și Șușița au nevoie de tine! Hai cu noi la ecologizare!”. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Probleme cu furnizarea apei și la Drăgoieni și pe Calea București!

APAREGIO GORJ SA anunță întreruperea furnizării apei potabile joi, 18.03.2021, în intervalul orar 09.00-14.00, în localitatea Târgu-Jiu, strada Calea București și Cartier Dragoeni,  oprire necesară  înlocuirii  vanelor  de linie pentru Inspectoratul de Situații de Urgență Gorj.

Astăzi, se ia apa în cartierul Iezureni!

APAREGIO GORJ SA anunță întreruperea furnizării apei potabile joi, 18.03.2021, în intervalul orar 09.00-14.00, în localitatea Târgu-Jiu, cartier Iezureni, pentru remedierea pierderilor de apă la rețeaua de distribuție.

Investiție la Novaci, semnată de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat ieri un număr de 36 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, în valoare totală de peste 300 de milioane lei, destinate promovării spiritului antreprenorial, modernizării unor instituţii de învăţământ şi a mediului urban. Printre cele 36 de contracte de finanțare semnată, unul vizează...

Peste 600.000 de lei! Fostul primar de Săcelu a executat primăria pentru chiria pe terenul de sub sala de sport

Florin Jurebie, fostul primar PSD de Săcelu, a executat, în februarie, primăria pe care a condus-o până în septembrie, pretinzând astfel ca Consiliul Local, din care face și el parte, să îi achite chiria pe terenul său de sub sala părăginită de sport din localitate. Executarea s-a făcut pe 18 martie pentru 613.954, 24 de lei, bani pe care...

Şefi din CEO, PREMIAŢI pentru planul de restructurare făcut pe genunchi!

Complexul Energetic Oltenia a plătit în jur de 4 milioane de lei pentru Planul de Restructurare refuzat acum de Comisia Europeană. Contractul pentru Plan a fost scos la licitaţie şi câştigat de un consorţiu de firme cunoscute, din care face parte PwC (Pricewaterhouse). Pentru programul de restructurare au lucrat şi şefi din CEO, cu plata înainte. Vizita ministrului Energiei, Virgil...

Economii făcute din lipsa zăpezii!

Primarii localităților din județ, inclusiv cei din zona de sub munte, au rămas iarna aceasta cu sume de bani la buget după ce le alocaseră pentru acțiunile de deszăpezire. Nu a nins însă aproape deloc, exceptând Rânca, în special, și zona limitrofă, în restul localităților zăpada fiind doar o amintire. Ca urmare, banii alocați pentru sare, nisip și eventuala...

Educaţia şi…Lecţia de viaţă! – În Postul Mare, despre sfintele rugăciuni şi despre învăţăturile Părintelui Arsenie Boca

,,Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porţile harului divin”! De la începutul acestei săptămâni, creştinii ortodocşi au intrat în Postul Sfintelor Paşti, numit şi «Postul Mare» sau al «Păresimilor», cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele patru mari posturi de peste an, care sunt rânduite de către Biserica Ortodoxă Română, ce are menirea să-i pregătească duhovniceşte pe credincioşi...

ANAF supune consultării publice trei documente strategice

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat pe site-ul instituțional, la rubrica Transparență decizională, trei dintre strategiile ce vor fi implementate pe parcursul următorilor ani, respectiv Strategia ANAF pentru perioada 2021-2024, Strategia de digitalizare (2021 - 2025) și Planul de comunicare (2021). Strategia ANAF 2021-2024 vizează două aspecte majore pentru activitatea organizației: digitalizarea instituției și îmbunătățirea serviciilor puse la...

Proces al municipalității rejudecat de la zero

Curtea de Apel Craiova a fost obligată să judece din nou o contestație pe care Primăria Municipiului Târgu-Jiu a depus-o la un raport al ANAF prin care era stabilit un posibil prejudiciu de peste 3 milioane de lei. Raportul a fost făcut de inspectorii fiscului în 2016 la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cei din urmă...

Ca la noi, la nimeni – Politica pumnului în gură!

Motto: „Puterea nu corupe; dar ticăloșii, dacă ajung în vreun post de conducere, corup puterea.” - George Bernard Shaw S-a vorbit mult și, deocamdată, chiar fără rost despre Planul Național de Redresare și Reziliență. Ba chiar, pe șest, Guvernul Iohannis-Cîțu – cu sau fără știrea președintelui Iohannis – a trimis un asemenea plan la Comisia Europeană, care, desigur, l-a respins....

Rânduri despre un om deosebit – prof. Aura Maria Sichitiu

În viața mea, am întâlnit de-a lungul timpului mai mulți oameni, de care îmi amintesc cu mai mult sau mai puțin drag acum. Unul dintre oamenii pe care îi prețuiesc și căruia îi acord, i-am acordat și îi voi acorda stimă, respect, prețuire și recunoștință este doamna profesor și director Sichitiu Aura Maria. O cunosc din anul 2011, dar...

Pandurii joacă sâmbătă, Viitorul are meci luni

S-a stabilit programul rundei cu numărul 20 din liga secundă. Echipele din Târgu-Jiu au fost programate în zile diferite, doar meciul Viitorului fiind televizat. Runda debutează sâmbătă și se încheie marți, când FCU Craiova întâlnește Farul Constanța. Program meciuri etapa 20 Liga 2: Sâmbătă, 20 martie 2021, ora 11.00 CSM Slatina – Ripensia Timișoara Fotbal Comuna Recea – CSM Reșița Aerostar Bacău – Concordia...

Rădoi a anunțat convocările finale! Selecționerul ratează cel puțin un meci

Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat jucătorii convocați pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia. Toate cele trei partide se vor disputa în luna martie. România se mai află în grupă cu Islanda și Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora...

CEO încheie înţelegeri pe termen lung, fără să ştie dacă va mai funcţiona peste câţiva ani

CEO vinde energie electrică pentru perioade mai lungi, chiar și pentru perioada 2022 – 2025. Și asta fără să știe dacă planul său de restructurare va fi aprobat de Comisia Europeană și va putea să-și desfășoare activitatea, arată focusnergetic.ro. În plus, contractele prevăd prețuri și cantități variabile. Totuși, această nouă abordare a strategiilor de vânzare pare mai mult determinată...

Cinci brutării din Gorj, amendate de inspectorii sanitar-veterinari! Sancțiuni de aproape 50.000 de lei, într-o săptămână!

Mai multe unități de panificație din județul nostru, dar și proprietarii unor exploatații non-profesionale s-au ales cu sancțiuni aplicate de echipele Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj! În cursul săptămânii trecute, echipele DSVSA Gorj au efectuat controale și verificări tematice în unități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în localități din Aninoasa, Baia de Fier, Bengești-Ciocadia,...

Minerii de la CNU, în grevă

Minerii de la Compania Națională a Uraniului au intrat, ieri, în grevă. Cei aproximativ 300 de mineri care lucrează la exploatările de la Crucea și Botușana au încetat ieri dimineață activitatea. 20 ianuarie a.c. a fost ultima dată când și-au primit salariile, iar de un an de zile nu și-au mai primit suplimentul de hrană. Gabriel Farnaș, liderul Sindicatului...

Cât de bogat este noul subprefect de Gorj

Noul subprefect de Gorj, Marcel Petrică Iacobescu, și-a publicat declarația de avere. Liberalul deține mai multe terenuri în comuna Dănești, precum și o casă de 265 de metri pătrați, construită anul trecut. Demnitarul are în garaj un Renault Captur, fabricat în 2019, și un Volvo XC90 din anul 2017. Anul trecut, Iacobescu a vândut un autoturism Smart Forfour cu suma...

135 de lucrări, premiate în cadrul Concursului Internațional de Arte Vizuale „Brâncuși văzut în 145 de portrete”

Concursul Internațional de Arte Vizuale „Brâncuși văzut în 145 de portrete”, organizat de Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, și-a desemnat câștigătorii. Numele acestora au fost anunțate marți după-amiază, în cadrul unui eveniment transmis live pe pagina de Facebook a concursului. În total, au fost premiate 135 de lucrări dintre...

Anunț despre drumul expres Craiova-Târgu-Jiu

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, anunță că a fost semnat contractul pentru demararea proiectului tehnic al drumului expres Craiova-Târgu-Jiu. „Drumul expres Craiova - Târgu-Jiu, proiectul meu de suflet, este o certitudine, începând de astăzi. A fost semnat contractul pentru demararea proiectului tehnic de execuție! Am promis, m-am ținut de cuvânt!”, a precizat, miercuri, Weber. La sfârșitul lunii decembrie, CNAIR anunța că...

Consilier local nou la Padeș

Comuna Padeș are un nou ales local din partea Partidului Social Democrat. Ion Răuți a fost validat, marți, în funcție de către Judecătoria Motru. „Admite sesizarea formulată de UAT Primăria Padeş, jud. Gorj. Dispune validarea mandatului de consilier local, în Consiliul Local al Comunei Padeş, jud. Gorj, pentru domnul Răuţi Ion, propus de Partidul Social Democrat. Prezenta încheiere se va...

Craiova, victorie pentru liniște

Universitatea Craiova are timp să se concentreze pe partidele cu FCSB şi CFR Cluj. Doljenii s-au impus in meciul cu UTA Arad, graţie golurilor marcate de Dan Nistor (69) şi Alex Tudorie (90+3). Craiova a desfăcut greu apărarea arădenilor, deşi jucătorii gazdelor au avut oportunităţi importante la poarta lui Iacob. Andrei Ivan a rezistat pe teren doar 45 de...

Umoriștii din toată țara, invitați să participe la cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului ”Ion Cănăvoiu”

Umoriștii profesioniști sau neprofesioniști din toată țara sunt invitați să participe la o nouă ediție a Festivalului de umor ”Ion Cănăvoiu”. Data limită pentru trimiterea lucrărilor este 9 octombrie 2021. Ca și anul trecut, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, festivalul se va desfășura online. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, în parteneriat cu Consiliul Local...

Transportatorii pregătesc proteste în toată țara

Companiile de transport rutier, membre ale Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), vor organiza „manifestaţii spontane” în perioada următoare în întreaga ţară, după ce Primăria Capitalei a refuzat să autorizeze o acţiune de protest a FORT în Bucureşti, anunță organizaţia. În lipsa posibilităţii de a protesta în faţa Guvernului, deciziile privind organizarea spontană a transportatorilor aparţin acestora, patronatul având...

Un astru al sculpturii românești

La 16 martie 1957 pleacă dintre noi cel mai mare sculptor pe care l-a avut omenirea în secolul care a trecut. Cu toate că a murit departe de țară, Constantin Brâncuși nu a uitat niciodată că este român, lucru care se reflectă în întreaga sa creație, o operă nemuritoare ce vine din străbuni. Dacă venirea primăverii îl ia dintre...

Baschetbaliștii, învinși din nou: ,,Nu am prestat un joc foarte bun”

CSM Târgu Jiu s-a întors fără succes și de la competiția desfășurată la Timișoara. Baschetbaliștii gorjeni au pierdut ambele confruntări din cadrul Turneului 8 cu SCM Timişoara (87-65) și CSM Galați (81-76). Dacă în partida cu gazdele întrecerii, elevii lui Claudiu Alionescu au contat doar în primul sfert, meciul cu gălățenii s-a desfășurat pe coordonate diferite. Alb-albaștrii au condus...

Bustul lui Tudor Vladimirescu, dezvelit de Ziua Olteniei

Bustul lui Tudor Vladimirescu va fi dezvelit, la Polovragi, chiar de Ziua Olteniei, ce va fi sărbătorită la sfârșitul acestei săptămâni, pe 21 martie. Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj și Primăria Polovragi. Bustul a fost realizat de sculptorul basarabean Eric Perjovschi. ,,În anul în care Gorjul sărbătorește Bicentenarul Revoluției lui...

De mâine, AJOFM demarează selecția persoanelor pentru cursurile de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj demarează de mâine, 19 martie, selecția persoanelor care doresc să participe la cursurile de recalificare profesională organizate de instituție în perioada imediat următoare. Astfel, selecția pentru cursul de cameristă va avea loc mâine, la sediul din Târgu-Jiu al instituției județene, fiind urmată, în data de 22 martie 2021, de selecția...

Post de secretar dactilograf, scos la concurs de Spitalul Orășenesc Rovinari

Spitalul Orășenesc „Sf. Ştefan” din Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de secretar dactilograf debutant – studii medii (M) la Biroul Resurse Umane. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului...

Eveniment – Cocoşii lui Marius Ghica în Cosmopolis

Astăzi, joi, 18 martie 2021, ora 17.00, la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” are loc vernisajul expoziţiei „Cocoşi” a universitarului româno-francez şi scriitorului total MARIUS GHICA. Cu acest prilej, din postura de „urmaş” al lui Jacques Derrida, Marius Ghica lansează şi volumul de eseuri „Cosmopolis. Eseuri şi tălmăciri despre noi şi viaţa în Cetate” (Editura Aius, Craiova, 2020, 367p.)...

Tezele școlare, suspendate și în semestrul al II-lea

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reamintit că în acest an școlar sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020. În consecință, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg. "Având în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate...

Ianc, președintele Sindicatului Salvamed: ,, Ambulanța Gorj nu este un dric! A fost și este la datorie”!

Ionel Ianc, președintele Sindicatului Salvamed din cadrul SJA Gorj, este revoltat că instituția unde lucrează 200 de salariați, este blamată public, uitându-se munca zilnică depusă de acești salariați în slujba cetățenilor. "Profit de acest prilej pentru a trage un semnal de alarma privind afectarea în mod negativ a imaginii SJA Gorj. Știrile aparute în media locală și națională i-au revoltat...

Directorul medical a SJA Gorj, dublă demisie!

Începând cu data de 19 martie, dr.Dan Vîlceanu, directorul medical al SJA Gorj, nu va mai lucra în unitatea de la Târgu Jiu. Directorul și-a dat demisia atât din funcția de director medical cât și din postul de medic la Ambulanță ocupat din 2008. Dubla demisie a Dr.Vîlceanu afectează bunul mers al SJA Gorj asta deoarece unitatea rămâne cu foarte...

Vandalism la Motru, se caută vinovații

O bancă situată pe domeniul public din municipiul Motru a fost distrusă de persoane necunoscute. Autorităţile competente caută vinovații, banca fiind situată în zona centrală a municipiului.

75 de noi infectări cu COVID-19, în Gorj

În data de 17 martie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:      789 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;    7926 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 7203 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 363 persoane au decedat.         De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai fost înregistrat un...

Anunț despre drumul expres Craiova-Târgu-Jiu

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, anunță că a fost semnat contractul pentru demararea proiectului tehnic al drumului expres Craiova-Târgu-Jiu. „Drumul expres Craiova - Târgu-Jiu, proiectul meu de suflet, este o certitudine, începând de astăzi. A fost semnat contractul pentru demararea proiectului tehnic de execuție! Am promis, m-am ținut de cuvânt!”, a precizat Weber.

Noi cazuri de infecție cu coronavirus, confirmate în școli din Gorj

Trei noi cazuri de infecție cu coronavirus au fost confirmate în unități de învățământ din Târgu-Jiu, Turceni și Târgu-Cărbunești. Este vorba de un elev de la Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu, un elev de la Liceul Tehnologic Turceni și un angajat al Școlii Gimnaziale Nr. 1 ”George Uscătescu” Târgu-Cărbunești. Potrivit inspectorului școlar Nicolae Negrea, la această dată sunt confirmați...

PSD va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, în această sesiune parlamentară. Tema va fi legată, cel mai probabil, de modul în care Guvernul gestionează pandemia de Covid-19.

Festivalul de umor ”Ion Cănăvoiu” se va desfășura online și anul acesta

Festivalul de umor ”ION CĂNĂVOIU”, ajuns la ediția a XXIX-a, se va desfășura anul acesta în perioada 22-24 octombrie. Organizatorii au anunțat că, din cauza circumstanțelor create de necesitatea respectării tuturor normelor sociale și sanitare generate de pandemia de coronavirus și din dorința de a continua tradiția unui festival de creație umoristică al cărui impact național a fost dovedit...

Minerii de la Compania Uraniului, în grevă!

Minerii de la Compania Națională a Uraniului au intrat în grevă. Cei aproximativ 300 de mineri care lucrează la exploatările de la Crucea și Botușana au încetat în această dimineață activitatea. 20 ianuarie a.c., a fost ultima dată când și-au primit salariile iar de un an de zile nu și-au mai primit suplimentul de hrană. Gabriel Farnaș, liderul Sindicatului Exploatare și Preparare...

Bustul lui Tudor Vladimirescu, dezvelit la Polovragi

În cadrul proiectului „Bursa Brâncuși”, în onoarea lui Tudor Vladimirescu, CJCPCT Gorj și Primăria Polovragi vor dezveli un bust al conducătorului Revoluției de acum 200 de ani, bust realizat de sculptorul basarabean Eric Perjovschi. Cu această ocazie se va lansa și cartea semnată de Nelu Vasile - “Tudor Vladimirescu în memoria românilor”, Editura CJCPCT Gorj 2021. Evenimentul va avea...

Controale pe stradă și în magazine. Sute de amenzi!

Comunicat IPJ Gorj În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 12 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.   În total, 273 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie...

Ordin de protecție pentru soțul violent

O femeie din Drăguțești a chemat, ieri,  Poliția după a fost amenințată de către soț. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, ar fi amenințat și exercitat acte de violență asupra soției sale. În...

Tineri reținuți pentru furt de expresoare și bibelouri

La data de 16 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri, de 18 și 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de polițiști a...

Dosar penal pentru o armă de vânătoare

Polițiștii de la Turcinești, au găsit în casa unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, o armă de vânătoare. Persoana în cauză este autorizată pentru a deține, purta și folosi arme si muniții. IPJ Gorj: Cu această ocazie, polițiștii au identificat o armă de vânătoare și 23 cartușe de vânătoare calibrul 12, iar unul dintre aceste cartușe ar fi...

CEO, înțelegere pentru vânzare de energie cu cel mai mare consumator

ECONOMICA.NET: Complexul Energetic Oltenia și producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din țară, au semnat un memorandum de înțelegere pentru un viitor contract bilateral de vânzare/cumpărare de energie electrică pe termen lung, potrivit unor surse din piața de energie. CE Oltenia și Alro au căzut de acord, de principiu, asupra unui contract bilateral pe termen...

Suplimentare de paturi de terapie intensivă în spitalele județene

Ieri, Ministerul Sănătăţii a reluat videoconferinţa cu managerii spitalelor de la nivel judeţean în care s-au analizat măsuri privind creşterea capacităţilor de tratare a pacienţilor COVID-19 în secţiile de terapie intensivă. "În urma discuţiilor, s-a decis ca aproximativ 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi şi aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienţilor COVID-19 să fie suplimentate...

Pașaportul Covid, prezentat azi

Comisia Europeană va prezenta, azi, pașaportul COVID. Acesta este menit să le permită cetățenilor europeni să călătorească în interiorul blocului comunitar. Oficialii Uniunii Europene speră să redeschidă sectorul turismului care a fost pus la pământ pe perioada pandemiei. Comisia Europeană urmează să prezinte prima formă a pașaportului COVID numit și certificatul verde digital. Acesta va conține informații despre persoane, necesare...

Spitalul din Rovinari angajează dactilograf debutant pentru Biroul Resurse Umane

Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan” din Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de secretar dactilograf debutant – studii medii (M) la Biroul Resurse Umane. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 26 martie 2021, ora 14.00: data limită pentru depunerea dosarelor; 05 aprilie 2021, ora 10.00: proba scrisă; 06 aprilie 2021, ora 10.00:...

Nou coordonator la Inspecție! Locul lui Dobrin, ocupat de inspectoarea Turtoi!

Patru angajate de la Inspecție, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj, sunt indisponibile din cauza Covid 19. O parte sunt afectate de virus iar o alta se află în izolare pentru că au intrat în contact cu colegele bolnave. Conducerea unității nu a tratat cu superficialitate situația și a numit-o pe Anca Turtoi, inspector în cadrul DSP Gorj,...

Condamnat pentru uciderea involuntară a unui biciclist

Un localnic din Drăguțești a fost găsit vinovat de judecători pentru moartea unui consătean de-al său, produsă în urmă cu mai bine de 3 ani. Alexandru Vlădău a venit pe 13 octombrie 2017 să ajute cu drujba la tăierea unor arbori din parohia bisericii Cârbești, unii dintre copaci aflându-se în vecinătatea drumului ce trece prin sat. Întâmplarea a făcut...

Vrea să afle „planul de rezervă” al autorităților pentru CE Oltenia

Deputatul PSD de Gorj, Mihai Weber, vrea să afle de la ministrul Energiei care este planul de rezervă al autorităților pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, în cazul în care Comisia Europeană nu va aproba planul de restructurare a companiei. „La acest moment, Comisia Europeană analizează Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Echipa de caz de la Comisia Europeană a...

Câștigătorii ediției 2021 a concursului ”Mama mea, Minunea mea” și-au ridicat premiile

Câștigătorii concursului de desen ,,Mama mea, Minunea mea”, organizat de Cotidianul ,,Gorjeanul”, și-au ridicat premiile. Reamintim că, anul acesta, la grupa de vârstă 3-6 ani, Premiul I a revenit lui Năgară Daniel Marian (6 ani), din Rovinari, Premiul II lui Cerbu Georgeta (6 ani), din Stănești, iar Premiul III lui Răceanu Gabriel (6 ani), din Bobu, Scoarța. La grupa...

Demisie din Consiliul Local Târgu-Jiu

Consilierul Pantelimon Bonculescu nu mai face parte din CL Târgu-Jiu. Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare, de ieri, consilierii au votat proiectul de hotărâre prin care acestuia îi încetează mandatul de drept. În spaţiul public a apărut informaţia potrivit căreia Bonculescu şi-a dat demisia săptămâna trecută, din cauza unor probleme de natură penală. IPJ Gorj nu a infirmat şi...

Amenzi de 110.000 lei pentru muncă la negru, în Gorj

Echipele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în săptămâna 8-12 martie 2021 un număr de 42 de controale, care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. În urma deficiențelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 243.000 de lei, din care 110.000 de lei pentru muncă nedeclarată la...

Educaţia şi…Lecţia de viaţă! – Adevărul e mai greu de rostit, dar şi mai greu de suportat, decât minciuna!

În istoria cugetărilor umane, diferiţi oameni de mare anvergură intelectuală şi de înaltă ţinută spirituală au vorbit şi au scris în foarte multe feluri şi din perspective diferite despre ADEVĂR, de aceea, pare riscant şi desuet să încercăm să îl definim, având în vedere complexitatea conceptului şi indeterminarea sa în procesul de semnificare a rostirilor celebre. Totuşi, chiar dacă...

Post vacant de consilier debutant, scos la concurs de Primăria Padeș

Primăria comunei Padeș organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional debutant, Compartimentul Agricultură și Fond Funciar din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Padeș. Pentru a ocupa un post public de execuție vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile de ocupare...

VAR, implementat în Liga 1 la începutul anului viitor

Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, a garantat că sistemul arbitrajului video va fi funcţional în România în ianuarie-februarie 2022. LPF, FRF şi un reprezentant al companiei care deţine drepturile TV pentru Liga 1 s-au întâlnit într-o şedinţă comună care a avut ca subiect principal VAR. ,,A avut loc o întâlnire săptămâna trecută între FRF, LPF şi deţinătorul...

Gilortul, eșec la revenirea în competiţii

Formaţia pregătită de Florin Popete, Gilortul Târgu Cărbuneşti, a debutat cu stângul în partea a doua a sezonului. Trupa gorjeană a pierdut meciul cu CSM Deva, scor 1-0. Partida s-a disputat pe Stadionul CFR Simeria. Deşi a avut posibilitatea de mai multe ori de a trece în avantaj, echipa oaspete s-a văzut condusă din minutul 35, când Bîrzan l-a...

Rezultate bune pentru CSS Târgu Jiu

Echipa de baschet a CSS Târgu Jiu a obținut patru victorii din patru meciuri în cadrul Turneului 1 al Campionatului Național de Baschet Masculin U15 de la Craiova. Trupa gorjeană a bifat un dublu succes cu Îngerii Băniei Craiova (71-66, 87-60) și CSS Bega Timișoara (64-45 și 84-39). Formația este condusă de Ionuț Berca și îi are în componență...

Gorjenii de la Filiaşi s-au întors cu un punct de la Pucioasa

CSO Filiaşi a remizat la revenirea în meciurile oficiale. Elevii lui Mario Găman au obţinut un punct, în Dâmboviţa, cu FC Pucioasa (1-1). Egalul a fost smuls în minutul 85, când Andrei Vaştag a punctat pentru doljeni. Alexandru Iamandache marcase pentru gazde în minutul 35. Terenul a fost de-a dreptul execrabil, o mărturie în acest sens fiind pozele realizate...

Ca la noi, la nimeni – Binee fecut sau prost făcut. Pas cu pas!

Motto: „Legea lui Lehi: Dacă un lucru e făcut prost suficient de des el devine bine făcut.” Murphologie Ne aflăm în fața unei situații grave din care, deocamdată, nu se întrevede nicio ieșire. Că economia merge extrem de prost, România fiind singura țară din Uniunea Europeană care n-a investit niciun sfanț în redresarea acesteia, nu mai este o surpriză. Numai în...

Job-uri online pe pagina primăriei, pentru rovinăreni

Rovinărenii aflați în căutarea unui loc de muncă au de acum o platformă de job-uri la îndemână chiar pe site-ul administrației publice locale. Conducerea Primăriei orașului Rovinari, prin pagina de internet proprie, facilitează relațiile între angajatori și posibilii angajați. Platforma se află la dispoziția utilizatorilor încă de acum câteva zile, fiind deja postate și câteva oferte de muncă ale unor...

O firmă din Brașov face strategia de dezvoltare a comunei Padeș

Comuna Padeș va avea o strategie de dezvoltare locală pentru perioada 2021-2027. O firmă din Făgăraș, județul Brașov, va primi 14.000 de lei, fără TVA, pentru elaborarea acestei strategii. Achiziția a fost una directă. „În vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală 2021-2027, se va ține cont de următoarele aspecte: analizare situație locală; corelarea strategiei cu strategia europeană, națională, regională și...

PNL are un nou consilier local

Partidul Național Liberal are un nou ales local în comuna gorjeană Bengești-Ciocadia. Judecătoria Novaci i-a validat mandatul noului consilier local. „Dispune validarea mandatului de consilier local supleant, pentru Consiliul Local al Comunei Bengeşti-Ciocadia, Judeţul Gorj, pentru Marica Doina – Partidul Naţional Liberal. Prezenta se comunică de îndată Instituţiei Prefectului Judeţului Gorj şi secretarului Primăriei Comunei Bengeşti-Ciocadia, Judeţul Gorj. Cu drept...

Concurs naţional pentru copiii talentaţi la artă

Asociaţia Odiseea, organizaţie non-guvernamentală care derulează programe de educaţie non-formală, a lansat, la începutul acestei săptămâni, cea de-a II-a ediţie a concursului naţional dedicat copiilor cu talent la artă – ,,Odiseea Tânărului Artist”. Micii artişti cu vârste între 10 şi 18 ani au timp până pe 18 aprilie să înscrie în competiţie o pictură, desen sau un colaj cu...

Medalii și mențiuni pentru elevii gorjeni la Concursul Online de Lingvistică

Nouă elevi din județul Gorj au reușit să obțină medalii și mențiuni la prima ediție a Concursului Online de Lingvistică. Este vorba de două Medalii de Argint, o Medalie de Bronz și șase mențiuni. Printre cei premiați se numără Mihai-Alexandru Bratu, elevul gorjean care s-a calificat la următoarea etapă a selecției lotului României pentru Olimpiada Internațională de Lingvistică. Concursul Online...

Mărturisirea noastră

De-a lungul istoriei, am avut izvorât din profunzimile statorniciei noastre de neam – „barbare” – după părerile vechilor civilizaţii apusene, şansa mărturisirii noastre. Această şansă ca un leit-motiv a revenit în mai multe etape revigorându-ne şi asmuţând totodată asupra noastră forţele distrugătoare ale nimicniciei omeneşti. Chiar şi legendele noastre necreştine, începând numai de la Zamolxis încoace, mărturisesc despre puritate, statornicie,...